Ce faină meserie mai am… Cum am niște surprize atât de plăcute doar pentru că accept niște provocări, ca blogger mândru ce mă aflu. Par egzamplă, așa, pe scurt vă spun: amenajarea terăsucei (că nu știu cum să îi zic altfel :D) pe care o am acasă era pe locul aproximativ 78 pe lista de priorități. Căci, nu-i așa, toți facem de astea: credem că aia și aialaltă sunt mai importante pentru că ”trebuie făcute”, uitând mult prea des și mult prea repede că există și lucruri care ”nu trebuie”, ci pe care ”vrei” să le faci. Pentru că îți cad bine, pentru că te coafează, pentru că, în esență, așa vrei tu, așa simți. Iar astfel de isprăvi, dragilor, sunt cele mai frumoase.
Când am acceptat provocarea Provident cu amenajarea terasei cu doar 500 de lei, m-am bazat masiv pe sprijinul vostru, al celor care îmi faceți onoarea să mă citiți. Și, ca de obicei, nu mi-ați înșelat așteptările. Motiv pentru care vă mulțumesc :)
Ați venit cu niște propuneri excelente. Prea excelente, dacă îmi permiteți :)) Căci bugetul era unul mititel – dar tocmai aici este provocarea! Așa, între noi fie vorba, dacă mi-ați fi spus înainte de asta că o să am un locșor pe terasă unde să mă simt bine cu doar 500 de lei aș fi spus să mai băgați o fisă sau ceva :)) Dar uite că s-a întâmplat. Mulțumită sfaturilor voastre.
Mi-a plăcut așa de mult ce mi-ați propus, încât nu am putut desemna doar un singur câștigător, ci am desemnat cinci. Pentru că era păcat să nu încerc să premiez, după puterile mele, mai multe idei :)
Bun, acum să trecem la urmările provocării Provident, ca să zic așa. Căci m-am dus eu fain frumos, cu cei 500 de lei în buzunar, la cumpărături. Și am cheltuit 489 lei. Adică la mustață, cum ar veni. De restul până la 500, am luat bere, căci trebuia să apară în poză și ea! =))
Ce a ieșit, vedeți în fotografia de mai jos. Cu mine făcând ce îmi place mie să fac atunci când mi se relaxează feng shuiul, adică degustare :) Menționez că atunci când am făcut pozele bătea un vânticel de ăla de primăvară cam răcoros, dar cu atât mai mult am putut aprecia, vizionar :)), cât de fain o să fie vara pe terăsuca mea… Evident, vă dau înainte poza cum terăsuca mea pe sistem de ”before” and ”after”.
Desigur, cei mai atenți dintre voi ar putea spune că lipsește la greu verdele din imagine. Așa este, recunosc. Doar că, așa cum se întâmplă îndeobște, ajuns la fața locului, adică în magazin, am constatat că uitasem o parte esențială din buget: suportul pentru umbrelă :)) Așa că, pentru că sunt ardelean conștiincios, chiar am luat unul de ăla greu și bun (cred…), care să îmi asigure relaxarea aia când bate vântul, nu să ajung să țin cu o mână halba și cu cealaltă umbrela să nu cadă pe mine :D
Am făcut, deci, un compromis și am decis să achiziționez structura de bază a terăsucei, ca să zic așa. După care o să înverzesc pe acolo cum se cuvine, mai ales că doamna sufletului meu mi-a dat ultimatum că ea nu vine să ciocnească o bere cu mine pe teresa asta până nu fac o mini-junglă acolo :)) Așa că micul grădinar o să scrie pe mine în perioada următoare!
După cum puteți vedea, are băiatul tot ce trebuie pentru niște momente de relaxare activă, ca să îi zic așa. Adică nu pe sistem de ațipeală sau ceva (nici măcar nu sunt genul). O bericică, o poveste, o bârfă, o măslină, știți sentimentul (mie așa îmi place cel mai tare să povestesc cu pretenarii). O să vină și verdeața, după cum ziceam.
Ce mai vreau eu să vă spun, apropo de surpriza plăcută pe care am avut-o ca blogger acceptând provocarea Provident: habar nu am avut că o să îmi placă atât de tare să stau pe terăsuca mea, la o bere :) Adică, după ce am așezat alea pe acolo și mi-am deschis berea, deși sufla un vânt răcoros și era cam frig, am stat și mi-am dat seama că mare nevoie aveam de un loc de ăsta. Mare nevoie. Doar că, așa cum se întâmplă în viață, până ce nu am pățit chestiunea, nu știam de ce am nevoie :)
Apropo de faza cu nu știi că ai nevoie de ceva până nu îți dă cineva o idee, ia uitați-vă un pic la ideile astea pentru casă și grădină. Care sunt fix pe feng shuiul provocării la care am participat și care se bazează pe ce cred cei de la Provident când vine vorba despre ”Dincolo de împrumut”:
”Nu întotdeauna ai nevoie de bugete mari pentru a-ţi pune ideile în practică. Apoi, cu bani poate oricine. Noi credem că ideile frumoase pot deveni realitate și atunci când ai un buget redus”.
PS Este că ați vrea să veniți la o poveste și o bericică pe terăsuca mea? :D
11 thoughts on “Cam așa mi-am amenajat eu terăsuca. Buget: 489 lei :)”
Ma bucur ca ti-au placut masa si scaunele recomandate de mine, dar in schimb a castigat altul, ce sa zic…e corect si asa…
Ți-o spun direct: nu îmi place atitudinea de pierzător. Deloc. Alegerea mea a fost una subiectivă, așa cum am anunțat, de altfel, de la început că o să fie. Și, în caz că nu te-ai prins, îți spun eu: tot ce vezi că am cumpărat au fost propuse de câștigător. Că te-ai gândit și tu la unele dintre ele, bravo. In fine, dă-i pace. Chiar mi-a picat rău comentariul tău. Pentru că nu mă așteptam chiar de la tine să ai o astfel de atitudine.
Stiu sa pierd, nu asta e problema. Pur si simplu a fost o reactie de moment, atunci cand am vazut piesele recomandate de mine. Imi cer scuze daca am deranjat.
O zi frumoasa si Sarbatori Linistite!
La fel si ție :)
Pingback: Provocarea Provident: trei bloggeri, trei balcoane și un nou spot TV (P) | Comunitatea din Bucureşti
Prin amenajare eu inteleg un proiect DIY in care construiesti, modifici mediul respectiv, cu manutele cele doua, nu doar plasezi cateva produse cumparate. Mi se pare mai funny si mai „amprentat”. Dar, na…
Mie nu.
Foarte faină terasa, făcută chinezește. :) Ce să-ți urez…la cât mai multe beri în terăsuca ta. :)
Bine, dacă zici tu, așa o să fac… :)) Hai merci!
Să bei și în cinstea mea o bere, dar asta după ce te întorci din #thailanda.
Pingback: Autodenunț Provident: ”Avem Cămătari printre noi”!