Titlul original al textului de mai jos este „Cum era sa devin Mecena”. Dar eu, în nimicnicia mea, am decis să schimb acest titlu. Pentru că faza cu pila pe care distinsul scriitor o avea la Nobel mi s-a părut de mare angajament, aşa că am simţit imperios nevoia să bag titlul de mai sus. Deşi textul aparţine lui Sorin Poclitaru, acest dilimandros cu care mereu şi mereu îmi face plăcere să bea bere (deşi cam rar, măh Sorine, cam rar…) şi care m-a blagoslovit cu ceva vreme în urmă cu încă un guest post, cel despre năşit şi urmările lui.

Vă las să citiţi textul. Şi să vă râdeţi. Încă ceva: poate că ar trebui să o bag pe aia cu „orice asemănare cu personaje şi întâmplări reale bla bla bla„. Dar ce farmec ar mai avea rândurile de mai jos dacă aş face aşa ceva, vă întreb :D

–––––

Din cand in cand, manati de un instinct stravechi, ceva cam ca la somoni cand e rost de somonite, bat la usa mea diverse vietuitoare bipede, cu pretentii poetico-literaro-artistice si cu intentii extraordinare de a deveni brusc protejatii mei financiari.

Azi spre exemplu, pe la pranz, beam o cafea sanatoasa, cu antioxidantii la purtator, cand ma cheama fata de la bar. „Va cauta un domn”, zice ea. „Pe mine?”, intreb eu cu ochisorii rotunjiti a mirare si inima batand in piept sincopat, prea obisnuit cu vizitele oraganelor de control si represiune ale statului de drept in care traiesc. Asa a spus, e sus. Urc si eu si ma uit circumspect.

O singura fiinta fumatoare astepta tolanita in canapeaua de piele din fata. O bere Ciuc, fara pahar, doua pachete de tabac rusesc in fata si o fata de Haloween cu repetitie, fata pentru care Frankenstein s-ar fi apucat de telenovele, de rusinea frumusetii sale. Mintea mea sertareste si il clasifica din prima; poet.

– Buna ziua, Marian ma numesc si sunt poet. Nu stiu daca ne-am cunoscut dar mi s-a spus ca numai aici pot gasi ajutor sa scot o carte, aveti o editura, o tipografie?
– Nu, zic eu, nu am.
– Atunci cum ma puteti ajuta?
– Cu un sfat.
– Domle, eu l-am cunoscut pe Nichita, am baut cu el, mi-a dedicate si o poezie. 14 ani aveam. De atunci mi s-au deschis mie ochii, eu sunt un optzecist, scriu o poezie asa, mai deosebita.
– Ce curent, ca sa zic asa?
– A, nu se exista, nici un curent. Domnule, eu scriu diferit.
– In rima?
– Oarecum, arunc si eu cate o rima ici, una colo, de sanchi, da in rest numai vers pur, numai substanta, filozofie pura, ai citit Shakespeare?
– Nu prea.
– A, Garcia Lorca?
– Putin.
– A, pai eu am scris niste bucati de proza mai bune decat Hemingway.
– De unde stiti?
– Simt eu, sunt mai profunde, mai filozofice, sunt rupte din viata. Eu am un plan: la 60 de ani vreau sa iau premiul Nobel pentru literatura.
– Asa, si?
– Si mai am doar trei ani pana atunci. Am putea face o lansare aici?
– Sigur ca da.
– Dar nu am cartile. Cum facem?
– Pai nu stiu. Spuneti-mi dumneavoastra.
– Marian, te rog.
– Spune-mi tu, Marian.
– Vorbim cu editorul meu. Are cam o mie de exemplare in depozit.
– Sa mi le dea. Si vedem.
– Asa facem, asa. Sa-l suni matele, marti vin sa vedem ce ai vorbit.
– Fara discutie ca da.
– Domnule, eu am hotarat sa fiu un poet deosebit. Da-mi o foaie de hartie si un pix, vreau sa iti demonstrez.
– Dar te cred.
– Nu, nu asa, la mine vorba e vorba: ma ajuti, te ajut.
– Dar eu nu te ajut.
– De ce?
– Pentru ca nu am bani.
– Ei na. Scart. Eu nici nu cer bani, eu vreu glorie, vreau sa mi se inchine la picioare toti ratatii astaia care cred ca stiu ce e aia poezie.
– Care?
– Se stiu ei. Domnule, eu am fost director comercial la Cominco, nu sunt neicanimeni. Dar asta nu conteaza, talentul nu mi-l ia nimeni, mai ada o bere, fetita mea.

O alta tigara, o privire adanca in ochii mei, o privire de amant indragostit.

– Eu cred ca esti un om bun, se vede dupa fata, eu cunosc omul, nu se exista sa ma insel. Stii cat e premiul Nobel? Un million de euro. Ii impartim. Eu cred ca merita munca, efortul, investitia. Varul meu e plecat la munca in Italia, mi-a spus ca il stie pe unul de la Nobel, treaba e sigura. Doi limbrici de bani ne mai lipsesc sa fiu pe val.
– Si daca aia il premiaza iarasi pe Marques?
– Numai ca ala a luat o data si nu mai are voie. Am vorbit. Hai, plec si ne vedem marti, sa vedem ce ai rezolvat. Da-i timpului, timp, lumina s-a nascut din flaute, omul e un amestec de lacrimi si pene de inger, am stele de dat cu zarul, fumul e trecere spre gheata, caii sterg umbrele de praf, ei, ce zici, iti plac ideile mele?
– Superbe, superbe.
– Mai am, vrei sa mai auzi?
– Marti. Aha, marti atunci.

Am ramas singur si trist. Lipsa banilor m-a facut sa nu fiu partas la castigarea Premiului Nobel pentru literatura. Si aveam si pile.