Copiii mei au primit cartea „Micul veneţian” de Ioan Mihai Cochinescu, apărută la Didactica Publishing House. Cum mi-am făcut un obicei în a răsfoi măcar cărţile pe care cei mici ai mei le primesc de la unii, alţii (doamne câtă hârtie se strică pe anumite aşa-zise cărţi…), aşa am făcut şi cu aceasta. Doar că, vă spun din start, am comis eroarea de a o încadra aprioric în categoria „cărţi pentru pitici”. De unde o constantă ridicare de sprânceană pe măsură ce înaintam prin pagini.
Textul îmi părea unul care este cam peste puterile de înţelegere ale unui copil, căruia să îi citeşti cartea la culcare. Dar, când am făcut switchul şi am început să citesc din perspectiva unui adult (sau a unui copil mai mare), textul a devenit brusc alteva. Şi a început să îmi placă. Pentru că întâmplările din viaţa lui Antonio Vivaldi, descrise în carte şi puse în context de epocă, au o savoare anume şi te îmbie la lectură.
De remarcat foarte frumoasele ilustraţii realizate de Sidonia Călin. Una peste alta, cartea a intrat la mine pe raftul de colecţie. Chiar dacă nu stă la literatură pentru copii. Sau, mă rog, e pentru copiii mai mari, care o să fim mereu. Unii dintre noi, cel puţin :)
1 thought on “Cum m-am fentat singur citind „Micul veneţian” de Ioan Mihai Cochinescu”
Mda, nu aș pune niciodată în raftul copiiilor vreo carte de dl Cochinescu, care profesor fiind își aborda elevele de liceu cu oferte de meditații la el acasă și își înșela soția cu minora pe atunci Sidonia Călin. Un abuzator de cea mai joasă speță, și victima care nu i-a scăpat niciodată.