Despre cât de tare îmi place iniţiativa (zic aşa pentru că este mult mai mult decât un eveniment, mult mai mult de atât) Ideo Ideis am mai scris acilea la mine, puteţi da un search dacă sunteţi curioşi. Şi, după cum lesne puteţi vedea, încă mai scriu. Şi o să persist în această greşeală tare dragă mie :) Din raţiuni ce ţin de frumosul din mine care tânjeşte permanent la frumosul pe care Ideo Ideis ni-l aduce în astă lume, cam ciudată, cam jmekeroasă, cam naşpetă, de multe ori.
Ultima ispravă se numeşte Noaptea Teatrului Tânăr, ARCUB, 14 noiembrie. Despre care vă raportez mai jos. Şi la care, fireşte, vă invit cu mare drag. Şi cu regretul că nu o să fiu în Bucureşti, căci paşii mă poartă prin alte părţi. Dar tocmai de aceea, măcar prin reprezentanţi, aş vrea să fiu acolo :)