Puţini dintre voi ştiu că, în lunga listă de joburi pe care le-am bifat (hmmm, ia să le scriu eu cândva…), am avut o perioadă de vreo doi ani în care am fost şef de cabinet al prefectului de Maramureş, Liviu Bechiş. Undeva prin 2001-2003. O experienţă teribilă (şi în bine, şi în rău), din care am învăţat enorm cam cu e cu administraţia locală şi cu politica (prefectul era atunci funcţie politică, nu apolitică -sanchi – aşa cum, chipurile, este acum). Poate când o să îmi scriu memoriile o să vă spun nişte lucruri de atunci. Nu toate, căci unele chiar nu pot fi spuse… :D

Printre atribuţiile mele de şef de cabinet se număra şi participarea la comitetul care se ocupa cu organizarea Zilei Imnului Naţional (pe care o aniversăm astăzi, oficial spus). O plicticoşenie, desigur. Care însemna, în mare, că se adunau reprezentanţi ai instituţiilor descentralizate şi ai altor instituţii de stat în faţa prefecturii, unde, în faţa unui pluton (sau ceva…) de jandarmi, se cânta imnul, se stătea drepţi, se saluta, de astea. Publicul larg, oamenii simpli (cum atât de imbecil le spun politicienii) era inexistent de la o astfel de „sărbătoare”. Oamenii aveau alte treburi, nu să se plictisească. Dar no, dacă era ordin de la comenduire, trebuia executat, nu comentat.

Îmi aduc aminte că, într-un an, evenimentul presupunea ca jandarmii prezenţi la faţa locului să ţină nişte făclii arzânde, pentru impresia artistică, gen. Făcliile alea erau cam de pe vremea lui Cuza şi funcţionau pe bază de motorină. Dap, de motorină. Undeva prin prefectură, prin ceva beci, exista un butoi cu motorină, care ar fi trebuit folosită la evenimentul cu pricina. Numai că ne-am dat seama cam cu jumătate de oră înainte de eveniment că incinta respectivă era închisă şi că cel care avea cheia nu era de găsit. Recte, făcliile erau în pericol să şomeze decisiv.

S-a rezolvat, vă daţi seama, am adus motorină din altă parte. Eram prefectură, mă înţelegeţi, cu un simplu telefon se rezolvau lucruri. Dar v-am spus păţania asta ca să înţelegeţi că, de multe ori, când vine vorba despre instituţiile statului, este de ajuns ca cineva să închidă o uşă undeva ca să se ducă dracu toată şandramaua.

Cum, de altfel, vedem des că se întâmplă.

Ah, să nu uit: ia citiţi la Vlad Dulea un excelent material despre Imnul Naţional.