Aşa cum am promis acilea, revin cu un episod din inventarul cadourilor pe care le primesc în onoranta mea calitate de blogger. Cum era de aşteptat, încă de la primul episod am avut reacţii din partea unor fellow bloggeri care mi-au arătat obrazul pe partea de „dai din casă, dai din industrie„. Le-am spus şi în particular, le-o spun şi public: nu înţeleg un astfel de argument, nu ma pasioneză, deci îmi rezerv dreptul de a-l respinge şi de a merge pe drumul pe care mi l-am propus. Plus că, dacă îmi permiteţi, sunt îndeajuns de arogant să cred că o astfel de transparenţă nu ne strică, deloc chiar.
Spun şi aici ceva ce o să repet de fiecare dată: orice atenţie nesolicitată şi necontractuală nu constituie în nici un fel o obligaţie de a scrie pe blog sau de a anunţa pe facebook sau ceva de genul.
No bun. Iată ce am primit pe adresa blogdacţiei, cum ar veni, în ultima vreme.
Încep cu un teasing drăguţ, după cum puteţi vedea mai jos. Este vorba despre un „kit de răcorire„. Eram provocat să mă gândesc cum m-aş răcori dacă aş avea produsele pe care le vedeţi.
Era teasing pentru noile sortimente de sana de la Napolact :)) Adică cele cu soc şi vişine, pe care, freşte, le-am primit şi pe ele întru degustare (eu încă nu am apucat să gust, dar Dulea zice că cel de soc e bun).
De la Staropramen am primit puşculiţa de mai jos. Care era goală… Mister alchimistic, probabil :D
Spre bucuria Loredanei, am primit şi de la ROM un pachet :)) Mie îmi place tricoul, aşa că o să defilez un pic cu el când merg în Chişinău :D Mai ales că mi-a plăcut campania (deşi nu am fost implicat în nici un fel).
De la JOHNSON’S® Brand am primit mai multe produse pentru îngrijirea copiilor. De departe cel mai simpatic produs aflat în cutia respectivă a fost tiara, cu care, fireşte, nu am rezistat să nu fac o poză, true facebok style, adică mi-am făcut-o singur în baie în faţa oglinzii =))
10 thoughts on “Încă nişte exemple concrete de cadouri primite de bloggeri”
Ultima poza e cea mai tare !
Exact asta as fi vrut sa zic si eu. Articolul merita citit pana la sfarsit :)
Si ultima poza pune capac :))))) Nu prea inteleg de ce s-ar teme unii bloggeri de initiativa ta. In cel mai rau caz, pe cei aflati la inceput de drum ii ia avantul si se ambitioneaza sa se tina de blogging sau ii ia prea tare entuziasmul si se asteapta sa fie Mosu’ la usa in fiecare zi :P
Ultima trebuia sa fie prima:)))))
baiii…ultima e de cancan :))
Esti un Zân :))
Printul Chinez :)
Uite aşa aflu şi eu că ROM are un produs nou! :)
Iti lipseste din colectie o fusta de balerina.
Să tot primești așa sandvișuri românești la pachet. :))