Ce notă aţi da acestei campanii? Şi de ce?

Când m-a sunat Cristiana Andrei de la Rogalski Grigoriu să îmi spună că vrea să mă bage într-un balon, nu am ştiut cum să reacţionez iniţial. Adică o cunosc pe Cristiana de ani buni şi ştiu că, deşi râde mult şi din te miri ce (ma kinda guy :D), când e pe sistem de treabă, apoi bagă a patra şi bobinează corespunzător. Aşa că am stat cuminte să aud care este faza. Şi mi-a plăcut foarte tare. După cum vă explic.

Întâi să ne uităm la trailerul de mai jos pentru Grozavul și puternicul Ozfilm pe care îl veți vedea începând de azi, 8 martie, în cinematografe.

No bun, v-aţi prins cred că faza cu băgatul în balon era pe bune, adică trebuia să mă urc într-un balon real şi să plutesc agale peste acest oraş care, măcar din când în când, arată ca o periferie din Oz, uitată de anumite vrăjitoare cu juma de normă şi ocupată frugal de nişte magi second hand, adicătelea Bucureşti.

Bre, zău, mi se pare o idee excelentă de campanie! Aşa că nu am cum să nu felicit agenţia Rogalski Grigoriu, dar şi clientul Forum Film pentru că gândesc out of the box şi nu numai că gândesc, dar şi aplică. Dar lăsaţi ideea, care, repet, mi se pare excelentă. Hai să trecem la execuţie. La găsit de balon, la aprobări, la starea vremii (păi vă daţi seama cum stai cu stomacul ghem că poate vine o furtunică mică exact în ziua în care ai vrut să faci isprava cu înălţatul?), la gestionat invitaţiile, adică muncă şi emoţii, nenicule. Like!

Până la urmă, deşi ideea mi s-a părut excelentă, eu nu m-am urcat în balon. Primul motiv a fost că aveam un program cu familia la acea oră. Dar chiar dacă aş fi fost disponibil, je + înălţimi = ,. Cam asta ar fi ecuaţia în ceea ce mă priveşte :)) Aşa că am venit cu o contra-propunerea: să meargă Dragoş Asaftei în locul meu. Care are cel puţin două calităţi pe care eu nu le am: 1. face nişte poze superbe (în timp ce eu aş băgat sharful doar pe nacela la care m-aş fi uitat ca să nu se destrame) 2. nu le are pe astea cu ameţelii de înălţime (în vreme ce eu aş fi numărat secundele până să ne întoarcem pe pământ).

Ia uitaţi ce a ieşit. Adică să citiţi la Dragoş pe blog, dar şi pe blogdefotografie.ro. Eu vă dau doar două poze, aşa, de par egzamplă.

grozavul-si-puternicul-oz-19

grozavul-si-puternicul-oz-28

Bun, revenind la ce întreb în titlu: pe o scară de la 1 la 10 (1 nota mică, 10 nota maximă), ce notă aţi da acestei campanii? Şi de ce?

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

14 thoughts on “Ce notă aţi da acestei campanii? Şi de ce?”

  1. O idee excelenta si inedita pe la noi asa ca nota 10.
    Nu prea cred ca ti-a fost frica de inaltime … mai mult cred ca n-ai vrut sa se poata spune „uite bre cum l-au luat pe chinezu in balon ” :)

  2. Temistocle Popa, 10 :)) Lăsând gluma la o parte, plimbarea cu balonul și promovarea filmului e o idee mișto, destul de intuitivă și cred că eficientă pe deasupra. Nu prea m-aș hazarda să-i dau o notă.

  3. Astfel de campanii sunt un lucru obişnuit în ţările civilizate. Îmi amintesc că am citit pe undeva că se foloseau şi zepelinuri pentru reclame, acum câteva decenii, când erau în vogă.
    O astfel de campanie în care reclama poate fi văzută zgâind ochii pe cer mi se pare un fapt absolut normal. Ce e extraordinar în asta?
    Dacă ne gândim la costurile pe care reclama va trebui să le suporte, abia atunci începem să ne dăm seama că nu-i de colea. Ei bine, nu pentru faptul în sine (reclamă cu ajutorul unui balon), ci pentru că iată, şi noi, spectatorii români, merităm să se cheltuiască atâţia bani, pentru a ne atrage, nota 10.

  4. Campania sună bine și dacă am înțeles bine de la Dragoș zborul a durat 2h și din imagini deduc faptul că a fost deasupra unor zone nelocuite. Mai departe nu mă pot pronunța dacă a avut reach-ul dorit.

    Și totuși numai în B ?

  5. Pingback: Oz the Great and Powerful – Grozavul si puternicul OZ | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE

  6. Nu neaparat pentru ca este comentariul cu nr. 10, ci pentru ca este pe lista mea de visuri, si eu i-as da tot nota 10. La mai multe astfel de campanii, ca mai avem visuri :) Spor!

  7. Cristi, cu atât mai bine că n-ai zburat, îți rămâne plăcerea de-a face un astfel de zbor aici, acasă, în Maramureș, la toamnă, la Fiesta, dacă vrei! Ești invitatul meu, desigur, știi că am treabă cu… treaba asta cu baloanele! :)

    Pozele lui Dragoș sunt, clar, priceless!

  8. Pingback: Grozavul si puternicul OZ – o campanie care a facut valuri in blogosfera | CineForum

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.