Gabriel „Guriţă” Nicolau, Eugen Mihăescu şi Teodora Dragomirescu. Acestea sunt numele celor trei oameni care au urcat pe scena de la Ageless Club, pentru ceea ce urma să poarte numele de „Krypton Unplugged”.

Şi unplugged a fost. Prin vocea aparte a lui Gabriel, chitara angoasată a lui Eugen şi vioara magică a Teodorei, unplugged-ul şi-a făcut loc în sufletele celor prezenţi acolo. Au fost momente în care aproape că nu credeai că unele piese pot fi cântate şi aşa. Dar au putut. Şi trebuia să le primeşti exact aşa cum au sosit. Au fost piese de pe 30 de minute, Fără teamă, Lanţurile şi celelalte albume de după acestea, pe care am să le evit să le enumăr, pentru că nu consider că acolo a mai fost vorba de Krypton.

Desigur, accentul s-a pus pe Fără teamă. Stau şi mă gândesc încă…la cât de puternic a fost acest album dacă-l ştim şi acum, dacă şi acum are efect, dacă şi acum îi cunoaştem versurile, inflexiunile, mesajele. Ce descărcare de muzică a fost în Krypton la începutul anilor ’90, ce inspiraţie au avut pentru a produce un album la fel de valabil şi-n 2012, atât muzical, cât şi ca mesaj!

Nu mai pot să mai laud ceea ce s-a întâmplat pe scena de la Ageless. A fost o seară aparte, specifică unei trupe care s-a întors acolo de unde a plecat şi unde-i era locul. Şi cu ea s-au întors şi fanii pe care Guriţă nu se mai opreşte să-i recunoască la fiecare concert pe care-l susţine. Au venit veteranii, ăia care-şi rupeau spatele acum mai bine de 20 de ani, ăia care s-au tras puţin deoparte pentru a aştepta din nou momentul în care vor putea iubi din nou trupa pe care o cunoaşteau.

Iar Krypton oferă acel moment, de fiecare dată când urcă pe scenă.

Să le mulţumim.

Iar dacă nu aţi fost, mergeţi data viitoare. Iar dacă vreţi mai multe cuvinte, aveţi cronica de pe Rockstage. Iar dacă vă întrebaţi dacă am să fiu şi data viitoare acolo, în faţa lor, am să spun DA.

Şi sper să vă văd şi pe voi prin apropiere.