Metal Crush Party s-a dorit a fi un festival de 3 zile care să le ofere iubitorilor de rock posibilitatea de a vedea la lucru aproximativ şase-şapte trupe pe zi. Alegerea locului de desfăşurare nu a fost nici ea rea: la Amfiteatrul Mihai Eminescu din parcul Lia Manoliu se ajungea destul de uşor, mai ales dacă foloseai metroul până la Piaţa Muncii.

Cu toate acestea publicul a lipsit cu desăvârşire. De-abia a treia zi a mai adus ceva oameni în gradenele amfiteatrului, primele două fiind absolut jenante din acest punct de vedere. Preţurile nu au fost nici pe departe mari, 25 lei pentru o zi, 45 lei abonamentul pe 3 zile, aşa că nu se pune problema unor preţuri prohibitive.

Organizarea a fost cât se poate de bună, din punctul meu de vedere, şi discutăm aici de o organizare pregătită pentru mult mai mulţi spectatori decât au fost. Nu am ce să-i reproşez. Poate să fi fost ceva probleme la capitolul comunicare, deşi nu cred că existenţa festivalului nu a ajuns la urechile iubitorului de muzică. În sfârşit, despre asta am scris într-un material ceva mai detaliat, pe care am să vi-l ofer pentru lecturare.

Pentru mine au fost 3 zile în care am descoperit ceva trupe care merită ascultate şi în care am întărit convingerile pe care le aveam vizavi de unele dintre celelalte formaţii care au urcat pe scenă. 3 zile în care am cunoscut oameni, în care am discutat suficiente lucruri încât să-mi amintesc de ele o viaţă, dar şi 3 zile în care mi-am dat seama că unele domenii presupun eforturi de Sisif pentru a le menţine în picioare.

Şi acum să vedem ce s-a întâmplat, de fapt, acolo, plus un material care încearcă să pună unele întrebări pe măsură ce trage unele concluzii:

Metal Crush Party, ziua 1

Metal Crush Party, ziua 2

Metal Crush Party, ziua 3

Rock-ul în România, o industrie moartă, dar cu petrol la poartă…