Când am văzut leapșa de la Dan Ciulea și de la blogmare.ro cu ”ce nu ar trebui să existe”, am zis că bag o caterincă aici pe chinezu.eu de foioioioi. Dar apoi m-am răzgândit și vreau să tratez problema la modul serios. Și să trag leapșa, dacă mă pot exprima așa, înspre blogosferă. Și apoi am început să mă gândesc: ce nu ar trebui să mai existe în blogosferă? Că doar așa ceva e ușor de zic, lucruri care nu ne plac se găsesc peste tot. Numai că la fiecare chestie pe care o găseam încercam să joc și rolul de avocat al diavolului. Ce a ieșit vedeți mai jos.
Anonimii. Ființe chinuite (sau plătite, dar ăștia nu ne interesează) care hălăduiesc întinderile blogosferei, asumându-și lipsa de identitate ca pe identitatea însăși. A nu exista este singurul mod în care ei pot să existe. Sunt de o tristețe înfiorătoare, dar și de un penibil absolut. Ar fi mișto să nu mai existe. Dar (și aici încerc să fac pe avocatul diavolului, cum ziceam)… dar… (stați că încerc să găsesc un argument că umbrele astea ontologice merită să existe)… hai să zic că așa mai fac ceva trafic sau ceva de genul. Nu știu ce argument să găsesc pentru, ajutați-mă voi dacă sunteți în stare.
Frustrații. Am zis despre ei ce aveam de zis. Argumente că ăștia sunt buni? Să zicem că îți țin spiritul treaz și că îți pun o oglindă în față care te obligă să te gândești în fiecare zi că nu ai voie să te lași să ajungi ca ei.
Furăciunea. De idei, adică așa mai subtil, pe șestache sau chiar aia direct în față de furt de conținut (unii își zic agregatoare, dar io tot furăciuni organizate le zic). Pentru mine este inexplicabil de ce fac unii așa ceva, îmi depășește puterea de convingere a neuronului. Așa că mi-e foarte greu să găsesc niște argumente pro măgăria asta. Mă las păgubaș, deci.
Lipsa de bun simț. Te lovește din multe cotoloane bloggeristice, aflate mai la vedere sau mai în ascunzișuri. Vine în diferite forme și nuanțe, cu talent mai mare sau mai mic, dar în esență tot aia e, nesimțire. La așa ceva nici să mă plătiți nu vreau să găsesc argumente.
Dezamăgirile. Vorbesc de cele pe care ți le administrează oamenii din când în când, așa să ți se reamintească la modul constant că nu o să te înveți minte niciodată să vezi partea aia bună din om, chiar și atunci când simți că o să ți-o furi la un moment dat.
24 thoughts on “Ce nu ar trebui să existe în blogosferă?”
apropo de „anonimi”, tu ici hiz oun, zic.
blogosfera e o piata de idei. cu ce te ajuta sa cunosti identitatea cuiva in a-i aprecia ideile? mai degraba, asa ceva dauneaza – vezi ipse dixit.
spor!
este frumos ce ai scris tu…eu am insa o problema…ideail ar fi sa scapam de ce ai scris tu aici mai intai in offline si apoi in online…cred ca ne-ar ajuta mai mult asta…
Pentru ca, din pacate, tot ce ai scris tu aici exista bine mersi si in viata de zi cu zi
Furăciunea? Ce concept complex în spaţiul ideilor!
Se întâmplă că în aceeaşi săptămână postez şi eu şi x o prezentare( personalizată) la aceeaşi carte. Pe mine nu mă deranjează, o iau ca pe o coincidenţă,… doar textele diferă. Dar apare un y care răcneşte că unul din cei doi,,coincidenţi” a …furat idei. Şi nu se opreşte din răcnit. Eee, atunci coincidenţele,,apar” ca ,,furturi ideatice”. E ca şi la pasta de dinţi: s-ar putea din coincidenţă să utilizăm aceeaşi marcă, la mii de km distanţă…
„A nu exista este singurul mod în care ei pot să existe”. Excepţional spus!
Cam prea multa fandoseala in postarea asta sau in cea de zilele trecute. Cam prea multe ifose 2.0 pe cm patrat de postare:
http://blogarogant.wordpress.com/2011/02/26/ifose-2-0/
Pingback: Ifose* 2.0 «
Ai dreptate in ceea ce spui. Eu nu citesc bloguri anonime motiv: daca nu ai bunul simt sa te prezinti, de ce sa te citesc ?
Furaciunea din pacate e la ordinea zilei. Patesc si eu, patesc si prieteni, patim toti ca sa ne fie preluat articolul fie si partial fara sa se mentioneze sursa.
Lipsa de bun simt primeaza in schimb :-)
Pai si anonimii sunt de doua feluri : anonimii anonimi si anonimii cu blog ( care pun si link-ul catre blogul lor cand se semneaza). Banuiesc ca in articol este vorba de cei din prima categorie. Oricum este amuzanta „inexistenta” lor…
lasa, @Bah, nu-ti face griji, ca tu nu o sa ajungi niciodata ca mine, ferice de tine…
sunt sigur ca lumea ta e de 1000 de ori mai frumoasa decat a mea, asa ca traieste tu fericit in splendoarea ta si lasa-ma pe mine in caznele mele de mediocru absolut
as aprecia daca nu ai mai veni pe aici
multumesc pentru intelegere
Ai uitat sa scrii de astia care se cred mari vedete doar pentru faptul ca au un blog foarte vizitat…Nu ma refer la tine, ci la Arhi sau alti ciucalai 2.0 de genu` asta.
@Chinezu
Pai de ce nu-mi ingradesti tu accesul? Poate ca mai vin…poate ca nu… habar n-am. Poate voi mai fi curios from time to time ce mai debiteaza sfertodoctia voastra…poate nu…
@Bah
nu ingradesc (cum zici tu) nimanui accesul la mine pe blog
doar ii rog pe cei mai saraci cu duhul sau cu sufletul anumite lucruri
asa cum am facut cu tine
decizia e la tine, desigur, eu imi vad de ale mele, asa cum stiu si asa cum tu nu stii si nu o sa stii niciodata
@Chinezu
Iar esti prea plin de tine si zau ca nu-ti sade bine. Revino cu picioarele pe pamant…catedre ca ale tale sunt peste tot, nu numai in blogosfera…si sunt la fel de false…tot ata de multi doctori in diverse…stiu ca adevarul doare, dar asta e… iti place profilul de personaj public…suporta, sfertodoctia ta :D
Cred ca blogosfera este doar o „felie” de viata deci isi „trage seva” din viata cotidiana. Ce nu ar mai trebui sa existe in blogosfera (deci in viata cotidiana) ?
1) Idiotii ! – cum, „de ce” ? Nu se vede deja ?
2) Incompetentii – sunt subiecte care pot fi abordate intr-un registru umoristic, sunt subiecte care au statut „comun” dar sunt si probleme a caror abordare cere seriozitate si mai ales competenta. Este grav cand un nestiutor se lanseaza intr-un subiect serios fiindca alti nestiutori o pot lua de buna si de aici …
3) Furaciosii – este suparator sa vezi cum cineva care nu ar putea scoate nici macar un partz cu tenta personala este „mare cunoscator” pe munca si efortul altora. Aici se cere o reglementare fiindca disparitia lor este de neconceput.
3) „Contrazicatorii” – sunt cei care au mania contrazicerii … si atat. Daca nu s-ar mai scrie nimic pe vreun blog, ei nu ar mai avea nimic de „spus”. Dar cum cineva lanseaza o idee se reped sa o desfiinteze, sa arate ei cat de destepti sunt gasind de fiecare data o motivatie pentru a contrazice. Altfel, in mintea lor ar fi liniste deplina.
…………………………………….
Nu cer disparitia „anonimilor” fiindca nu citesc o informatie numai si numai fiindca este scrisa de X. Citesc informatia fiindca ma intereseaza. Intre un anonim care are idee despre ce se intampla si un idiot cu nume si prenume, care bate campii, prefer anonimul.
In acest moment este clara dorinta de afirmare personala prin expunerea ideilor pe un blog, prin abordarea diferitelor subiecte. Poate ca va veni vremea in care se va dori, in primul rand, afirmarea ideilor, a subiectelor, indiferent de persoana care le propune. Si poate ca in momentul aparitiei unor echipe de blogari aceasta dorinta de afirmare personala va dispare (sau se va diminua considerabil) fiind inlocuita de dorinta de afirmare a ideilor, a subiectelor. Poate va fi un reprezentant ca „interfata” munca si meritul fiind a intregii echipe. Nu cred ca acest lucru este posibil acum, cred ca vremea asta este destul de departe …
…………………………………….
In rest, asa cum ar trebui sa dispara din viata reala, ar trebui sa dispara si din viata virtuala, nesimtitii, vandutii, mincinosii, impostorii … asa, pe scurt, ticalosii de toate felurile.
[…] munca si meritul fiind ALE […] – scuze.
@Bah
sa ma cauti cand o sa iti creasca niste coitze mici, macar cat alea de furnicoi, incat sa iti asumi cine esti
ca altfel nu esti decat un nimeni care ca sa creada lumea ca traieste, spumega in anonimat, ca un viermisor intr-o gramada de rahat
este ultima data cand te mai bag in seama, ca si asa am acordat prea multa atentie unui nimeni
Oricum anonimii nu prea conteaza…sunt nesemnificativi, nici ca opinie nici ca bani nu spun nimic..
Ps: Si eu cred asta chiar daca am dt drumul al un blog in care nu spun prea multe despre mine.Sunt inca la inceput
@Chinezu
Te rog, cu amiciţie, să înveţi a te exprima şi a scrie cu mai mult respect în Limba Românească. În împărăţia Limbii Române, păşeşte cu pioşenie!
„Vorbesc de cele pe care ţi le administrează…”; corect: „Vorbesc despre…”. Altundeva, scrii: „… că altfel nu eşti decât un nimeni care să creadă lumea că trăieşte…”; ai vrut să scrii: „… că altfel nu eşti decât un nimeni despre care…”, nu-i aşa?
Vezi ce-nseamnă să crezi că frustrarea este un pericol? Te afunzi în aroganţă, din ignoranţă.
Şi faci multe greşeli, tinere!
Nu te supăra, dar citim şi învăţăm toată viaţa.
@Joanna
sa multumim cerului ca exista oameni ca tine care traiesc doar pentru greselile altora si despre care putem spune ca au o viata despre care mai bine sa nu spunem nimic pentru ca am da in plina telenovela
(vezi, mah, ca se poate comenta ironic, fara sa fii magar? :D)
@Chinezu
Nu vrei să renunţi la la infatuare deloc? Ce-nseamnă să trăieşti „doar pentru greşelile altora”? Vrei să-mi explici? Desigur că unii oameni pot avea misiunea nobilă de a-i învăţa pe ceilalţi ceea ce au fost învăţaţi, la rândul lor, de nişte Apostoli ai Limbii Române. În urma acestui continuu efort de a pipăi petele de stea sau de a strânge lacrimă de stea în cuvinte, aceşti Unii pot trăi (îşi pot câştiga existenţa) şi din corectatul unor greşeli, iar beneficiarii nu pot fi decât fericiţi. Orice om greşeşte, greşesc şi eu, dar am puterea să recunosc, fiindcă este primul pas spre corectare.
Viteza veacului în care trăim nu este o scuză pentru a deveni irascibili, intoleranţi, violenţi, jignitori, neatenţi… Apoi, toată viaţa trebuie să învăţăm, chiar dacă murim „ca nişte proşti”, cum zice înţelepciunea populară.
@Joanna
cum infatuarea mea iti da prilejul sa te afirmi, daca renunt la ea carevasazica nu mai poti matale exista
asa ca, din grija teribila de a oferi celor ca tine oportunitatea intergalactica sa ne acuzi, pe cei ca mine, de afundare in ignoranta and shit si sa bagi de astea cu apostoli si lacrimi, ma intelegi ca nu pot reanunta la ea
la ea, infatuarea
@Chinezu’
Mă afirm eu „pe spinarea ta”, da? Ca ce să mă afirm? Cine eşti tu?!… Aaaa!… Daaaaa!… Recunosc…, până la urmă, m-ai prins…, ce mai!… De când mă străduiesc să mă afirmm…, de pe vremea când încă mai căutam „pulberi de fum în cenuşă”, că tot am văzut că pricepi semnificaţiile metaforelor!… Dar nu găsisisem până acum un tip cu o asemenea cultură de invidiat. Noroc că am intrat, întâmplător, pe „blogarogant” şi am descoperit acolo discuţia despre „frustrat”, „frustrare…” Păi cum să se afirme cineva pe seama cuiva care nu are cunoştinţe elementare de limbă română? Ai vrea să mă simt jignită, da? Este „mare lucru” să crezi că eşti cum şi ce nu eşti! „O, te-admir, progenitură…!, zise Poetul, Făuritor de Limbă Românească. Te-am îndemnat să păşeşti pe vârfuri în Împărăţia Limbii Române şi te-ai ofuscat. Doar pentru atât? Nu crezi, tinere, că, în astfel de situaţii, se mulţumeşte?… Îmi cer scuze, dacă îţi cer prea mult… Eu m-am afirmat la vremea mea, învăţând de la oricine a avut ceva de transmis, de la un Eminescu, de la un Blaga, de la un Barbu (Ion, Eugen), de la un Sorescu, de la un Nichita Stănescu, de la un Iorgu Iordan, de la un… Alexandru Graur, Ion Coteanu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Alexandru Piru, nu de la Chinezu’, Pionezu’, Frustratu’, Nepseudobloggeru’, Brăileanca nu ştiu cum, Monica lu’ Iri, Bianca lu’ Bote…
Te-aş invita să te străduieşti să sesizezi diferenţa esenţială dintre simplii meşteri, fără vocaţie creatoare, adică, şi artistul autentic care se stăduieşte să ofere durabilitate creaţiei sale. Până atunci, însă, ai de învăţat, pentru început, „prepoziţia”, acea patre de vorbire neflexibilă care leagă atributele şi complementele de părţile de vorbire determinate. Cât despre semantică…
P.S. 1.”că nu pot renunţa la ea
la ea, infatuarea”
Chiar şi atunci când vrei ca textul să pară a fi unul versificat, tot este necesară folosirea prepoziţiei, aşa că tu vrei să-mi transmiţi că nu poţi renunţa „la ea, la infatuare”, pentru că altfel nominativul articulat hotărât stă ca nuca în perete în enunţul tău. Ai chiulit de la Română, în şcoală, ori ai fost neatent la ore, dar nu-i nimic, poţi remedia „insuccesurile”, dacă înţelegi ce nu-nţelegi.
2.Te superi dacă îndrăznesc a-ţi cere, în încheiere, să nu mai silueşti Limba unui „oarecare” Arghezi, cel care a-ncununat în carte „slova de foc şi slova făutită”?
3.Adio!
@Joanna
adio… adio… adio…
infatuarea mea te saluta
cu gust de fiere si de nuca
si sper sa nu ne mai vedem
nici macar in bethleem
ca-i pacat s-analizezi
acest infatuat chinez
adio… adio… adio…
„Ar trebui/n-ar trebui” suna a reguli si eu cred ca tocmai de-asta avem nevoie cat mai putin: de reguli, de sefi si de controale, eventual. Ca vad ca spre asta ne indreptam si e trist. Blogging-ul e unul din putinele locuri unde inca n-avem sefi si inca nu se pune problema daca trebuie sau nu trebuie sa facem ceva. Anonimi, frustrati, furaciuni, lipsa de bun simt si dezamagiri sunt calitati, defecte sau trairi umane, nu cred ca tin de blogging in sine.