Dragilor, la ora când îmi faceți onoarea să citiți aceste rânduri, eu sunt în drum spre Montevideo. Și, înainte de a vă spune cum a fost cea de-a treia zi din ”Jurnalul de esență tare” realizat în colaborare cu berea Stejar, vă spun că părăsesc Buenos Aires cu un sentiment de dublă frustare: pentru că nu am reușit să văd decât o minusculă parte din acest impresionant oraș și, a doua perversă :D, că am simțit o mare umilință dându-mi seama cât de prost am fost că m-am gândit că am venit într-o țară de la care nu aveam prea multe așteptări.

Buenos Aires este teribil, dragilor, de-a dreptul teribil. O imensitate de oraș de vreo 13 milioane de suflete, întins pe dracu știe câte jdemii de hectare, un oraș care te impresionează din toate punctele de vedere. Ce mi-a plăcut mie cel mai mult a fost că fiecare centimetru pătrat de spațiu liber este destinat pentru un pic de iarbă sau un copăcel acolo și pentru că argentinienii au ales să contruiască pe verticală (de unde zecile de zgârie nori) pentru a lăsa libere spații imense, care îți oferă priveliști frumoase asupra orașului. Vă dau doar două poze dintr-un loc care mie mi-a plăcut foarte, foarte mult :)

Una peste alta (pentru că parcă sunt prea bulversat acum de ce am văzut ca să vă pot face un raport cât de cât complet asupra orașului), Buenos Aires este un oraș unde cu foarte mult drag mai vreau să revin și în care aș sta vreo 3 luni cel puțin, ca să mă documentez temeinic :D O să încerc să îmi adun gândurile când ajung în București și să scriu mai pe îndelete despre Buenos Aires. Vă mai spun doar că de azi înainte o să îmi placă mult mai mult de argentinieni, care mi-au câștigat respectul pentru ce au știu să facă din capitala lor. Și vă mai spun doar că mi-a plăcut enorm relaxarea celor de aici, care parcă nu se grăbesc niciodată, nu sunt stresați, e un fel de joie de vivre electrizant aici :))

Apropo, la un moment dat tovarășul Lucian Lorin mi-a smuls aparatul din mână și mi-a făcut poza de mai jos :D O amintire minunată cu un chinezu în Buenos Aires în spate cu o China Shipping :)) Adevărul e că pe strada din spatele meu era un trafic greu infernal, ce nu am văzut în viața mea…

Back to echipa națională și isprăvile băieților noștri prin Argentina. Antrenamentul de dimineața a fost clasic, ca să zic așa, cu Steve McDowell ”frământându-i” pe grămădari, iar Romeo Gontineac punându-i la alergare pe ”viteziști” :D Încă o dată mi-a plăcut concentrarea băieților noștri și seriozitatea cu care se pregătesc pentru meciul de sâmbătă. S-au exersat mult marginile, Steve insistând că aici, vorba aia, e o pâine de mâncat (nu știu nici măcar dacă au o asemenea expresia în Noua Zeelandă :D). Aveți mai jos o poză cu întreaga delegație a României, așa ca să vedeți ce frumoși sunt :D

La plecare de la baza de antrenament, a avut loc momentul zilei, cu Vali Calafeteanu pe post de cameraman și cu Stelică Burcea pe post de reporter intervievându-l pe nea Pompi, în hohotele de râs ale băieților și alte stafului :))

După masă, băieții au făcut o alergare ușoară și apoi ne-am dus la cina festivă, la un restaurant mișto de tot, unde am băgat una din cele mai buni fripturi de vacă (well done, signiore, well done :D) pe care le-am mâncat vreodată :D Până aseară mai servisem câte o fripturică și erau ok, dar aseară a fost impecabilă :D

Când scriu rândurile astea (căci pun postul în draft și îi dau publish mâine dimineață înainte de plecare) stau cu Lucian Lorin în camera de hotel, cu un pahar de vin roșu (Suc. Abel Michel Torino scrie pe etichetă :D) și mă pregătesc să închid laptopul pentru că mai trebuie să îmi fac și bagajul și pentru că mai am doar patru ore de somn înainte de a pleca spre aeroport ca să ajungem în Montevideo, unde vor începe să ni se strecoare în suflet emoțiile pentru meciul de sâmbătă cu Uruguay… :)

Așa că de mâine Jurnalul de esență tare părăsește Argentina și va începe capitolul Uruguay :D

Să fiți iubiți!