Am ajuns să râdem în 140 de caractere…

Later edit: Dintr-o regretabilă eroare (ce să mai zis și io acuma: :D), în enumerarea de mai jos lipsesc hoinaru și tvdece, drept pentru care fac cuvenita rectificare și promit o bere când o fi să fie :D

Când scriam zilele trecute că sigur io sunt de vină că nu mai râd la unele lucruri la care râdeam înainte, unii s-au bășicat cum că am io nu știu ce cu ei. Ce să am cu voi, păcatele mele, că doar v-am spus că nu ne înfruptăm din aceeași scrijea de pâine? Eu constatam doar că am eu o problemă, nu că voi nu mai sunteți funny. Sau ceva de genul.

Între timp mi-am dat seama că mă distrează foarte tare ce zic unii pe twitter și, din când în când, dar rar, pe FaceBook. Aici e de discutat un pic, cred. Adică ori am ajuns eu la nivelul în care și ca să râd am nevoie de ceva rapid, nu să pierd vremea până la poantă, ori ce se spune în acele maximum 140 de caractere e un umor atât  de concentrat încât reprezintă esența hlizelii.

Chestiunea asta cu umorul, adică de ce și la ce râdem noi, ființele supreme de pe planeta asta, m-a fascinat întotdeauna. Dar e mult mai greu decât pare la prima vedere să înțelegi asemenea lucruri. Grupurile alea de cercetători de care tot facem mișto încă nu s-au pus de comun acord de ce râdem, nici pe departe măcar. Există tot felul de teorii, unele mai interesante decât altele, dar toate la fel de complicate și în cea mai mare măsură tehnice. Spre exemplu, într-un Dicționar de psihologie, zice așa: “umorul consta în relevarea nonsensului si a incompatibilitatii laturilor unor situatii sau fenomene considerate, în virtutea obisnuintei, firesti”. Trust me, dacă studiezi cât de cât fenomenul, ajungi să crezi că umorul este cel mai simplu și mai firesc lucru complicat din lume…

Nu știu de ce am ajuns să îmi placă să râd în 140 de caractere. O să încerc să înțeleg. Dar deocamdată asta e situația. Mă distrează mult mai mult ce spun aiurea, eftimie, mos califar, spuse, byubay sau dan ghemes pe twitter decât lucruri mai elaborate, mai ample, mai de ținută pe care, teoretic, ar trebui să le găsesc prin alte părți…

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

6 thoughts on “Am ajuns să râdem în 140 de caractere…”

  1. de la a scrie ceva in genul comentului de sus, pana la a considera ca ma plang si ca imi doresc follow pe twitter, este cale lunga. se pare ca exprimarea in scris lasa de dorit. pacat ca nu sunt codificari ca si bentru scrisul boldat sau italic, care sa exprime o gluma, o afirmatie cu zambetul pe buze sau dimpotriva, una care sa exprime cersitul milei. iti multumesc chinezule pentru RT si ca ai incercat sa ma faci cunoscut, dar se pare ca lumea intelege ceea ce vrea

  2. In comedie se numesc „one-liners”… ca exemplu de gluma, zicea un tip din USA:

    M-am dus la doctor si i-am spus:
    -Doctore, vreau o vasectomie.
    El mi-a zis.
    -Cu fata (a se citi cu tz :D ) ta , n-ai nevoie.

  3. esenta hlizelii :)))) esti ceva de pomina, omule, mi-amintii ce am mai ras si la Bruxi. La El Greco. Am stat tare putin de viorba cu tine si Darius, mai ales la micul dejun la hotel, dar am tinut minte super frumos niste oameni tare draguti.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)