Adevărata știre despre Robert Turcescu

Așadar, Robert Turcescu se desparte de trustul lui Vântu. Am citit și eu ce a scris la el pe blog, dar așa mai mult de amorul artei. Pentru că știam de multă vreme că, vorba aia, sfârșitul e inivitabil. Ceea ce mi-a atras atenția a fost nu faptul că Robert a demisionat, căci asta nu e, zău, o știre în sine, ci modul în care povestește despre istoria sa de jurnalist. Din care putem trage niște concluzii interesante. Dar, firește, numai dacă vrem.

Din ce zice Turcescu (și, fără să fiu un fan declarat al său, ba chiar din contră, îl felicit pentru că a scris ce a scris) ar trebui să înțelegem că și meseria asta de jurnalist, mai ales cea prestată în anii la care face referire Robert, a fost una în care ai stat la masă cu compromisul. Pentru că vroiai să îți faci meseria, așa cum ai învățat tu că se face în cărți, dar trebuia să și trăiești, să mănânci o pâine.

Politicul și presa s-au înciotricat permanent și așa o să fie și de acum înainte, forever. Diferența față de anii trecuți constă doar în finețea mănușilor cu care se bate palma între cele două părți. Grobianismul pitecantropian al anilor trecuți e istorie deja, acum se lucrează cu finețuri subtile, dar nu mai puțin funcționale și profitabile pentru mulți.

Jurnalistul simplu, de rând (căci da, se poate folosi expresia asta nu numai când e vorba de ”oameni simpli”) a fost ca soldatul ăla din tranșee care nu înțelegea de ce trebuie să se bată cu ălalalt, uneori nici măcar nu își punea întrebarea (din diverse rațiuni, dintre care cele mai importante erau de auto-protecție), dar se bătea, mai cu suflet, mai fără. Cu cât înaintai în grad jurnalistic și de redacție și înțelegeai mai bine ”câmpul de luptă”, cu atât trebuia să iei și tu niște decizii care ori te înălțau și mai tare în grad, ori te izolau ca element perturbator.

Absolut toți cei care au reușit și și-au construit niște branduri ca jurnaliști au făcut compromisuri. Nu le fac o vină din asta. Sunt unul dintre cei mai realiști susținători ai compromisului ca modalitate de a face lucrurile să meargă înainte. Problema e că unii se consideră mai curați decât un Pampers abia ieșit din farmacie și sunt mai deontologi decât Duhul Sfânt. Aceștia nu ne interesează, căci ni se rupe de ei în continuare. Dar mai sunt și ceilalți, care, ca și Robert, fără să ne spună pe șleau, cu subiect și predicat, ce și cum, ne povestește cum a fost. Iar noi, eu cel puțin, ca om al compromisului ce mă declar, înțeleg și accept.

8 comentarii la “Adevărata știre despre Robert Turcescu

  1. Anca Bundaru Răspunde

    In principiu, ai dreptate…

  2. tzup Răspunde

    căci ni se rupe de ai în continuare.

  3. Catalin Rosioru Răspunde

    Da, per ansamblu, articolul lui Robert Turcescu e fain. Chiar mi-a izvorat o lacrima in coltul ochiului (taia vecina ceapa). Insa nu vad de ce sa ridicam in slavi sau sa compatimim un om care recunoaste ca a practicat arta compromisului.

  4. chinezu Răspunde

    nu il ridic in slavi si nu il compatimesc
    il apreciez pentru ca el, macar, a scris despre asta
    toti facem compromisuri, insa numai unii recunoastem
    si cand zic toti, chiar ma refer la toti

  5. Dan Ciulea Răspunde

    din seria: lasa de le tine, lasi si eu de la mine, si pana la urma mancam si noi un salam. Singura problema e, cat de tare trege balanta asta a compromisului … da sunt de acord cu el (compromisul, ca de el vorbim), dar sa il facem in limita suportabilului (seara cand iti pui capul pe perina, sa poti sa inchizi ochii linistit) ;)

  6. chinezu Răspunde

    baqi, se vede ca imbatranesti azi, ca esti din ce in ce mai intelept :))
    hai la multi ani si sa ne traiesti! :)

  7. richard Răspunde

    Imi place cum si-a infipt Turcescu fata pe headerul blogului…Si poza din articolul „despre”…Pozele spun mult mai multe decit cintecul ala de lebada neagra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *