Zilele astea m-am dat serios cu bicicleta prin Bucureşti. Ocazie cu care am constant neşte lucruri, pe care, cu permisiunea dumneavoastră, le voi intromisiona mai jos. Pe puncte.
1. Există nişte biciclişti tare idioţi. Pentru care faptul că îşi pun curul pe o bicicletă şi pedalează înseamnă că se plasează intrinsec pe o treaptă superioară, restul pulimii fiind, nu-i aşa, de un pedestrism caduc. Sunt cei care ţâşnesc în faţa maşinilor fără nici o problemă pe trecerile de pieton cu lumină intermitentă şi apoi tot ei îi înjură pe şoferii care au frânat brusc, speriaţi de apariţia ciumegului pe două roţi. Sunt cei care, mergând pe trotuar, strigă „Pardon! Pardon!” cam cum făceau ăia de manevrau cărucioare prin Gara de Nord, cu superioritate şi cu iritare pentru că noi ceilalţi existăm doar ca să îi încurcăm. Sunt cei care, pe un trotuar acoperit integral de penibilele piste de biciletă desenate de nişte încurcă-lume din Primărie, se freacă de pietoni, căci, nu-i aşa, aceştia ar trebui să se dea la o parte în mijlocul drumului, pe unde circulă maşini, când trece măria sa biciclistul. Sunt cei care, finalmente, şi-au lăsat bunul simţ acasă.
2. Multă lume crede că bicicliştii salvează planeta and shit. Unii chiar o fac. Dar nu pentru că au bicicletă, ci din alte considerente asupra cărora nu insist aici. Bicicliştii ăştia de care vorbeam mai sus poate că au în capul lor misiunea magistrală de a salva planeta. Dar mă îndoiesc că o pot face. Pentru că la cum se comportă nu se pot salva nici măcar de ridicol. Iar, să mă scuzaţi, între a salva planeta alături de un cretin pe bicicletă şi a încerca să salvezi o mică, mică, mică parte din trăitul alături de ceilalţi prin bun simţ alegerea mea este precum o sentinţă.
36 thoughts on “Bicicliştii”
Eu n-am întîlnit biciclişti de care spui tu. Am întîlnit unii care mi-au zîmbit cînd ne-am intersectat, care mi-au făcut loc să trec, care au stat în spatele meu deşi puteau merge mei repede pe stradă, care au venit la Ciclopromenadă şi Bikewalk şi SkirtBike. Nu ştiu despre acei biciclişti de care spui tu. Iar dacă există, nu fac parte din lumea mea, îi ignor.
@George Hari Popescu
am zis „niste” biciclisti
care exista, chiar daca tu alegi (si poate ca bine faci) sa ii ignori
stiu si eu ce lucruri extraordinare se intampla in lumea biciclistilor
am si organizat si si sustin multe dintre ele
de aia am spus „niste”
pentru ca „niste” astia sunt responsabili in mare masura de cautaturile incruntate pe care lumea le arunca tuturor celorlalti biciclisti
eu i-am intalnit
si nu i-am cautat special, trust me
sunt mulţi biciclişti din categoria celei descrise de tine, dar să nu se înţeleagă greşit: nu sunt toţi aşa!
şi pe mine mă deranjează la culme bicicliştii care pe trecere sunt pietoni (dar tot pe biciclete), iar pe drum sunt vehicule, dar în majoritatea cazurilor am întâlnit în trafic biciclişti de treabă
în plus, în calitate de pieton şi şofer, recunosc că, din păcate, sunt mult mai dese cazurile în care maşinile şi pietonii blochează pistele bicicliştilor, decât invers…
În cele mai multe cazuri, nu pistele de biciclişti ocupă mare parte din trotuar, ci maşinile parcate în stil „miserupist”. Sunt tentat să zic că poliţia ar trebui să îi amendeze pe şoferii parcaţi aiurea, dar apoi se plâng că nu avem destule locuri de parcare, ceea ce este o realitate. În final, cineva trebuie să fie (mai) în dezavantaj, deşi după părerea mea, nu e bine nici pentru pietoni, nici pentru şoferi şi nici pentru biciclişti.
@Stefan Murgeanu
am zis niste, bre, niste :))
iar niste astia de care zic eu sunt foarte importanti, pentru ca multa lume fara bicicleta isi formeaza o parere despre biciclisti in general din cauza lor
poti alege sa ii ignori sau poti alege sa scrii numai despre ei, asa cum o fac eu, de-a dreptul tezist :))
adica fara sa amintesc intamplarile minunate pe care le fac alte gasti misto de biciclisti :)
@alexchiri
evident ca infrastructura pentru biciclete in bucuresti e o mizerie
numai ca si biciclistii cu bun simt (care sunt majoritari, sa stii) si cretinii de care spun circula pe aceeasi infrastructura
decizia de a fi nesimtit nu tine de tampenia primariei, ci de tine ca om
de o luna sunt si eu biciclist, dar, avand in vedere ca sofer sunt de 12 ani, ma comport ca atare… adica, vreau sa iti spun, ca frima mea ca sofer, sunt oamenii betii si bicilistii … la asti nu sti la ce sa te astepti. Am avut o experienta traumatizanta cu un biciclist … a cazut in fata mea … noroc, ca nu era nimeni pe banda stanga si am reusit sa il evit (eu aveam 50-6-km/h, el cred ca avea vreo. 40-45 – eramin coborare)… asa ca, incerc pe tot posibilu’ sa ma comport (cand sunt pe bicicleta), exact asa cum astept de la biciclisti cand sunt la volan!
Oricum, ma enerveaza la maxim aia care traverseaza zebra pe bicicleta…si sa nu uitam de aia care merg cu castiile infipte in urechi – ii numesc pe astia kamikaze … cum draq mai esti constient de ce se intampla in trafic, daca tu nu auzi nimic????/
Hai Chinezule că ţi-ai pus bicicliştii internauţi în cap cu articolul ăsta!
Aşa cum a zis şi Hari – să-mi bag cracii dacă am văzut eu mai mult de 2-3 biciclişti din ăstia descrişi de tine! Şi merg pe biclă MUUUUUULT, zilnic, de peste un an şi ceva constant.
Iar la un moment dat pomeneşti ceva de pistele de biciclete şi cum că lumea trebuie să se dea din faţa lor… Păi dacă-i pistă acolo, da, trebuie să se dea! Dacă nu-i pistă mi se pare în regulă să-i claxonez de la distanţă să-mi facă loc. Dacă nu-i claxonez am observat că oricum îmi fac loc singuri când mă văd în spatele lor…
Dar oricum biciclistul nu are ce căuta pe trotuar. :) Pe carosabil trec foarte des pe roşu pentru că: 1. în 99% din cazuri nu sunt pietoni pe treceri şi am loc … şi 2. nu este intersecţie, e semafor în linie dreaptă … doar pentru pietoni – şi deci nu are cine/ce să mă calce dacă trec pe roşu.
Cât despre faptul că pe trecerea de pietoni trec tot pe biclă … Cu ce naiba vă deranjează? De obicei când trec pe trecere aştept să treacă un pieton să merg cu el paralel (să nu blochez eu traficul că sigur mă calcă toţi, nervoşi)… şi chiar şi atunci când idioţii-s opriţi pentru că trece un moş şi trec şi eu pe lângă el sunt înjurat şi spurcat că nu mă dau jos de pe biclă. E normal? Nu e. Dar nu contează… căci oricum la cât stres este pe şoferii din capitală nici nu vreau să mă pun la mintea lor.
Am fost ameninţat cu bătaia şi chestii de genul ăsta de N şoferi… aşa, aiurea, că-s biciclist sau pentru că-i întreb: „de ce ai aruncat ţigarea pe geam, n-ai scrumieră?”. Răspunsul de obicei este: „tu vrei să-ţi sparg ochelarii?” sau „pleacă bă, că mă doare-n p**ă de tine!”.
Ce zici de sutele de maşini parchate pe trotuar? Alea care nu-s pe piste… pe trotuar aşa, în general? Când nu am bicla sub cur merg pe două picioare pe trotuar şi pot să-ţi zic că ADESEA mi se întâmplă să nu am pe unde trece pentru că… da… sunt maşini parcate.
Nu-s parcări în capitală? Trebuia să te gândeşti la asta înainte să-ţi iei maşina, nu?
Nu contest, sunt şi idioţi în şa… pentru că sunt idioţi pretutindeni… daaaar tind să cred că comparativ cu şoferii bicicliştii sunt muuult mai cu bun simţ. :)
PS: Tu te aperi cu „Bă, am zis ‘nişte’!”. Da, ai zis nişte, într-adevăr, dar dacă citesc tot articolul impresia generală este că biciclistul are o imagine cool dar de fapt e un idiot pentru că face toate relele alea de mai sus. :) Eu nu-s de acord.
PS2: Mă duc să-ţi promovez articolul printre biciclişti să vedem ce iese. :)
PS3: Te aştept duminică la Bikewalk. :)
@Stefan si @Hari: asa este, cei mai multi biciclisti sunt din categoria buna, dar ei au bun simt si nu deranjeaza, nu sunt observati…
asadar, din pacate, astia putini, acei „niste” sunt cei pe care ii observa si soferii si pietonii si din cauza lor noi ceilalti trebuie sa trecem intotdeauna prin traficul mereu necivilizat.
degeaba mergem la bikewalkuri si alte evenimente daca nu ne civilizam in primul rand pe noi insine.
eu va dau doua exemple de biciclisti care nu ne fac cinste:
1. cei care nu au stopuri pe timp de noapte si nu vor sa poarte vesta reflectorizanta pentru ca nu e cool (e mai cool sa nu te vada nimeni, decat sa te vada cu penibilitatea de vesta pe tine)
2. cei care traverseaza trecerile de pietoni pe bicicleta
ei bine, aceste tipuri de biciclisti nu inteleg nici dupa ce le explici ca pe langa faptul ca ceea ce fac le pune lor in pericol viata, mai este si ilegal.
PS: (observati ca nu m-am luat de casca de protectie, pentru ca aceasta nu e obligatorie prin lege, cu toate ca este extrem de recomandata si cu toate acestea foarte putin purtata)
@Ariel: cred ca descrierea cheie este: „Sunt cei care, finalmente, şi-au lăsat bunul simţ acasă.” din finalul primului paragraf.
Pentru ca si eu trec pe treceri de pietoni tot pe bicicleta. Pentru ca si eu „ma frec” de pietonii care merg pe pista de biciclete, dar doar acolo unde au o alta optiune (adica trotuar mai larg). Si asta ca poate s-or prinde ca aia e o bucatica ingusta de trotuar speciala (ca si-asa e ingusta rau). Pentru ca si eu ma iau de soferii imbecili care parcheaza pe piste sau care se opresc la semafor pe treceri de pietoni/biciclete sau care arunca chestii pe geam.
Dar toate astea le fac cu bun simt si intelegere pentru situatia celuilalt. Daca n-am loc si pietonul circula pe pista ca doar ala e trotuarul (vezi pistele de langa Dambovita) atunci merg incet pana se da. Desi in general acolo merg pe strada.
Si iti zic si de ce nu-i vezi pe acesti „niste”. Pentru ca de cele mai multe ori ei folosesc drumurile doar pentru a ajunge in bikepark (Herastrau, Tineretului sau alte zone specifice). Pentru ca ei nu merg la servici cu bicicleta, ca inca n-au servici. Si in general sunt din categoria 16-19 ani, cand au pretentia la privilegii de adult, dar vor responsabilitati de copil.
@Ariel
prietene, inseamna ca, absolut fantastic, toate mi se intampla numai mie de ii vad numai ei pe astia pe care voi nu ii vedeti
sigur, asta ar putea inseamn ca voi alegeti sa nu va uitati la ei
sau, pentru ca vad ca zici niste lucruri cam enervante, sunteti unii dintre ei
cum adica daca un trotuar e ocupat in intregime de niste cacaturi de alea de piste de biciclete desenate de-ampulea eu trebuie sa ma dau la o parte din calea ta????
explica-mi unde scrie asta!
bunul simt al fiecaruia dintre noi ar zice ca tu pe bicileta, in conditii de astea, sa nu te incapatanezi sa ma lovesti numai pentru ca tu esti pe bicileta
iar faptul ca treci pe trecerea de pietoni tot pe bicicleta asta e un pic pe langa codul rutier, dar, ma rog, suntem revolutionari si nu ne impiedicam in detalii de astea
dar cand unul din cretinii despre care scriam vine in viteza pe trecere, ca asa vrea muschiul lui de biciclist, revenim exact la problema bunului simt
da, am zis niste, pentru ca exact despre niste vorbesc in postare, despre acei niste pe care eu aleg sa ii vad si pe care voi nu ii prea vedeti
cat despre promovarea pe care o sa mi-o faci printre biciclisti… merci, dar nu e cazul, zau
nu, nu vin duminica la bikewalk
din pacate ,domnul chinezu`, traim in romania si orice este posibil !!
deci no comment ( despre biciclisti ) !!!
@chinezu – ai partial dreptate, dar trebuie sa te gandesti ca Bucurestiul nu a fost facut pentru biciclete si din cauza asta te cam chinuie. Exemplu, cand se termina pista de biciclete din Herastrau, in apropiere de ambasada Chinei, eu am nevoie sa fac stanga, spre Aurel Vlaicu. Ei, cum fac eu asta? Stau la miloaga, sau ma fac ca-s pieton?
In zonele unde tot trotuarul e acoperit total de pista de biciclete, acolo este DOAR pista de biciclete (exemplu pe langa dambovita)
@ariel – nu e frumos sa treci pe rosu. Ca participant la trafic si din respect pentru ceilalti, ar trebui sa respecti intocmai regulile din codul rutier
p-asta cu bicla pe trecerea de pietoni n-o inteleg nici eu. De ce e ilegal? sunt mai in siguranta daca o iau prin mijlocul intersectiei??
si faza cu pistele de biciclisti.. am intalnit o gramada de persoane care desi au loc berechet pe trotoar.. merg pe pistele de biciclisti. Si dupa ce claxonez la ei sa se dea la o parte.. (cu suficient timp inainte) se fac ca n-aud si tre’ sa opresc brusc langa ei… pietonii si soferii trebuie sa inteleaga ca suntem si noi parte din trafic si sa se conformeze
Văd că s-au turat motoarele. M-aş bucura ca aceste idei aruncate să genereze dezbateri.
Desigur, pot confirma şi eu ceea ce ai remarcat în cele 2 puncte descrise. Da, aceia sunt teribiliştii, nepăsătorii sau necunoscătorii. Totuşi, văzut din avion, articolul tău despre biciclişti dă impresia de stare generală şi nu face decât să ne bage pe toţi în aceeaşi oală (şi în continuare să fim ignoraţi de şoferi & co.)
Un aspect în care nu ai deloc dreptate: pe acele benzi desenate, pietonii pot merge, dar trebuie să se dea la o parte atunci când trece un biciclist (cu 5km/h sau 30km/h). Pentru că acolo unde există pistă sau linie marcată pentru deplasarea biciliştilor, e dreptul nostru să ne deplasăm. E ca şoseaua pentru maşini.
@Ariel chiar dacă obişnuieşti să treci pe zebră călare, nu mai spune acest lucru în public (ţine-l pentru tine). E suficient ca o singură persoană care citeşte asta să facă la fel (pentru că a văzut că o fac şi alţii, în special oameni bine intenţionaţi care organizează evenimente cu specific). Nu este normal. Pe trecere se coboară de pe biclă (nu pentru că aşa am fi obligaţi, ci din respect şi dorinţa de a crea precedentul educaţiei). Se poate traversa călare numai acolo unde este marcat spaţiul ca atare (unde-s linii desenate).
Subscriu la cele două tipuri de biciclişti care nu ne fac cinste, spuse de Vlad Dulea.
@Chinezu
Nu credeam că eşti atât de supărăcios. Ai o zi proastă?
1. Îţi dai seama că dacă sunt pe trotuar şi am loc să trec pe lângă tine… trec, fără să pierd vremea claxonându-te (ca oricum nu te dai, tu nu auzi soneria mea, e ceva omenesc).
2. Dacă ai pistă şi mergi pe ea scrie în bunul simţ despre care tocmai ne vorbeşti că e frumos să te dai, să faci loc. În Bucureşti aceste piste nu-s „practice”, ci simbolice. Trebuie să trezească ceva în oameni. De aia oamenii nu aud claxonul bicicletei. Au uitat cum sună. Nu-s obişnuiţi. :)
Chiar te deranjează atât de tare că te claxonez?
3. Dacă merg pe trotuar şi am verde în intersecţie ca pieton, vrei să traversez pe lângă bicicletă? De ce? Ca ce chestie? Cu ce te încântă? Cu ce te afectează?
4. Nu cred că-i vorba că tu alegi să-i vezi şi eu nu… Probabil că dacă mă vezi pe mine în trafic mă bagi în aceaşi oală pentru că… merg pe o bandă, am păr de anarhist, merg cu 30 la oră şi ţi greu să mă depăşeşti, mă bag printre maşini, îmi ţin banda, trec pe roşu… nu? Da, probabil că da. :)
PS: sper că voi nu vorbiţi de acei adolescenţi ce au bicle din alea mici fără frâne şi se dau cu ele pe rampe, da? că alea nu-s bicle.
@Radu – am 19 ani. am privilegii de adult şi responsabilităţi de bebeluş dacă vrea. :) Dar te asigur că asta nu te afectează pe tine deloc!
Pingback: Din şa « Ariel Constantinof Blog
chinezule: daca te ajuta cu ceva, nu esti singurul care i-a observat. Dar, daca mergem numai pe pista si numai pe langa herastrau, este evident ca nu observi
1, pistele sunt desene. La fel de bine facute ca desenele pe trotuar facute de copii de 1 iunie. de aceea, sunt bune daca esti incepator. Mergi cu mai mult de 20km/h, marsh (nepeiorativ) pe sosea. Nu de alta, dar chiar si in jungla bucuresteana, soferii sunt mai previzibili decat pietonii
2. trecutul pe rosu. Daca e linie dreapta sau faci dreapta: dece nu? Daca e intersectie, stai
3. bikewalk, adica acea activitate care mentine ideea conform careia biciclistii trebuie sa mearga pe piste? de mentionat imbecilitatea activitatii?
@all: astia pe care alegeti sa ii ignorati la un moment s-ar putea sa va dea un ghidon in cap, cand sunteti pietoni. poate atunci va treziti
tu esti printre ei?
@animaloo – si se pare ca nu stii nimic de bikewalk. :)
@Vlad @Pandutzu
ai perfecta dreptate in ce zici
dar eu vorbeam de unii dintre biciclisti, care aleg sa fie nesimtiti
spre deosebire de majoritarea biciclistilor care aleg sa nu fie nesimtiti
sa zicem ca infrastructura e mizerabila, soferii sunt mizerabili, pietonii sunt mizerabili
in aceste conditii unii biciclisti aleg sa pedaleze cu bun simt, NISTE unii nu
despre astia din urma vorbesc eu
nu credeam ca e asa de greu de inteles :)
@Bogdan Antohe
evident ca nici pe departe nu am vrut sa incriminez toti biciclistii
eu vorbeam de NISTE
si am ales sa vorbesc despre ei pentru ca putina lume o face
iar discutii de genul celei de aici trebuie sa aiba loc
bun, poti zice ca am fortat unn pic nota
si ai avea dreptate :)
dar, trust me, am facut-o pentru un scop nobil :))
@animaloo
esti cam dur in exprimare
adica faci ce nu am vrut sa fac eu, adica sa ii acuz pe toti biciclistii
pentru ca nu toti se comporta cum zic eu in post, dimpotriva
eu personal sprijin actiuni de genul bikewalk
pentru ca e genul de actiuni din care lipseste, ca sa zic asa, talibanismul ciclistic :)
pentru ca e nevoie de astfel de actiuni
dupa cum raman la parerea ca e nevoie si sa spunem lucrurile pe care le-am spus eu mai sus :)
@Ariel
suparat? nu prea, ca daca as sta sa ma supar de fiecare data cand am o discutie cu cineva nu as mai fi chinezu :))
tot ce am facut a fost sa raspund in stilul comentului pe care l-ai lasat :)
in rest, in afara de ce am spus pana acuma, chiar nu mai am ce sa spun
pentru ca ar insemna sa discutam discutii si nu imi place :)
altfel raman acelasi fan al initiativelor tale
dupa cum presupun ca sti :)
Din păcate cunosc şi eu un caz ce intră în „nişte” descrişi de tine. Ba mă mai duc şi la ture cu el, mi-e şi neam, e şi în vârstă. Cred că încalcă tot ce se cheamă legislaţie rutieră. M-aş bucura, pentru binele lui şi imaginea bicicliştilor, dacă ar primi câteva amenzi, dar ştim cu toţii în ce hal se aplică legea pe la noi.
În altă ordine de idei, astăzi (în Baia Mare) am numărat de la liceu până acasă vreo 10 city-bike uri şi câteva MTB-uri. Tineri, vârstnici, domnişoare, băieţi, şcolari, etc … Suntem mai în junglă, nu prea avem „piste” şi tare bine ne este fără ele.
Cât despre Bikewalk, ce e de ştiut? Promovează pistele de biciclete mergând cu sutele pe ele (în ce scopuri nu ştiu), îşi propun să ducă mârlănia la nivel înalt, lipind stickere pe maşinile parcate pe „piste” şi alte prostii.
@Paul – mai sapă.
chinezule: unde acuz eu toti biciclistii? am citit iar comentul si nu, nu reusesc sa vad. A, ca sunt mai dur cu astia „niste”, da. Probabil are de-a face cu faptul ca era sa fiu lovit de „niste” prin parc.
ce nu imi place la actiuni de tipul „bikewalk” este inutilitatea demersului. Mai ales cand stiu ca toate actiunile astea s-au impartit in 3 sau 4. unii merg la CMR, altii merg joia nu stiu cum, acum si bikewalkul face acelasi lucru cu alti oameni.
de aici intelegem ca: suntem multi biciclisti dar nu suntem uniti.
@alex: unu dintre ei, care? eu nu ma sui pe trotuar cu bicla. Soseaua este prietena mea :D
„Am pus stickere”
„ne-am luat în gură cu anumiţi şoferi nesimţiţi ”
N-am ce să mai sap, mai bine fac o tură. Nu mă ghidez după principiul „Dacă vecinul dă muzica tare, eu o dau şi mai tare”. Dacă vecinul dă muzica tare, chem poliţia.
Dacă cutare parchează pe pista de biciclete, suni la poliţie (fără efect, evident. Suni şi altă dată, sună şi alţii, până se plictisesc poliţaii)
wow. cat civism.
tu esti dintre cei care cand sunt claxonati plang?
Da. Ultima dată am plâns degeaba. M-a claxonat o maşină, iar când au trecut pe lângă mine mi-au făcut toţi cu mâna.
Trecând peste momentele lacrimogene, avem toţi nişte drepturi. Unii se mulţumesc cu ele scrise pe hârtie, alţii, mai plângăcioşi, cer să le fie respectate.
@animaloo
bun, ma bad, nu ai generalizat :D
@Paul
marlania la nivel inalt, zici tu… cam dur spus, zau…
dar e parerea ta si ai dreptul la ea
rugamintea mea este sa folosim totusi niste termeni mai civilizati
nu de alta dar nu vreau sa imi ridicati si voi mingea la fileu mai mult decat mi-am ridicat-o singur :))
Culmea, tocmai noi ne atacam intre noi, in loc sa lasam pietonii sa se planga de nesimtitii in sa. Pe mine m-au invatat parintii si bunicii ca e bine sa respecti oamenii, chiar daca stau pe pista de biciclete. N-ar trebui sa lovesti sau sa injuri, n-ar trebui sa te enervezi, ci sa rogi pietonul sa iti faca putin loc sa treci. Nu o zic in modul umil(asa cum o sa il perceapa unii), ci la modul cel mai civilizat, ca doar de aia avem limbaj verbal, ca sa nu abuzam de ala non-verbal.
@Paul – diversitate.
scuza-ma dar eu nu am timp sa merg joi, in timpul saptamanii, asa ca fac duminica.
totodata scuza-ma ca eu nu sunt ciclist de performanta si nu consider ca la un mars tre sa merg cu 30 la ora.
totodata scuza-ma ca eu nu vrea sa stau in grupuri a cate 10 ciclisti. ce fel de mars e asta?
eu vreau sa socializez cu biciclistii urbani, noi, cu cei de varsta mea, nu vreau sa stau cu expertii care ma displac profund oricum. :)
chinezule: nu am cum sa generalizez pentru ca singurul punct comun este bicicleta. si chiar si acolo avem o gramada de diferente.
de aceea, nu prea inteleg „ne atacam intre noi”. Noi fiind cine? Ciclistii? Dar bicicleta au oameni de Iq limitat la marimea piciorului, pana la diversi directori si directorasi.
toti sunt egali? o latura comunista a ciclismului?
Paul: uneori trebuie luata atitudine. Nu traim intr-o utopie. Si sincer, prefer sa stiu ca un nene pune un sticker (care se dezlipeste pe urma) unui nesimtit, decat sa cheme un politist, care intr-un caz utopic si ideal, in loc sa isi vada de treburi mai importante vine sa amendeze un nesimtit.
la fel cum este deranjant sa stii ca o amubulanta nu vine la tine cand esti pe moarte, pentru ca undeva un tip a facut o depresie ca s-a despartit de pretena si plange si e trist (caz 100% adevarat)
Hop si eu:) Pentru ca e vorba de „niste biciclisti” voi fi de acord. De multe ori mi s-a intamplat sa ma intalnesc cu genul asta prin oras si sa ma intrebe uimiti de ce „merg legal”, de ce ma dau jos la trecerile de pietoni, de ce nu sperii pietonii care nu-mi aud claxonul s.a.m.d. Asa cum mi s-a intamplat si sa ma injure/claxoneze/stropeasca/ciupeasca cu apa o multime de soferi bizoni; sau sa ma injure diverse femei cu carucioare pe Bd. Decebal( unde in mare parte e loc garla si pentru pietoni si pentru bicle), pentru ca le claxonam/ pentru ca le rugam frumos sa mearga pe langa piste/ pentru ca le depaseam- am incercat toate variantele, cred si tot s-au gasit mistreti neprietenosi. Asta nu inseamna ca nu exista si soferi si biciclisti si pietoni foarte draguti si politicosi.
Cred ca ai spus ceea ce trebuia spus de mult: daca esti biciclist nici nu slavezi planeta, nici nu faci parte din vreo specie superioara. Mitocani si nesimtiti sunt peste tot, indiferent ce mijloc de transport folosesc.
si eu „m-am dat” cu bicicleta in weekend prin Bucuresti.. si pre surprinderea mea am vazut foarte multi biciclisti. POate e de bine.. poate ne transformam intr-un mic Amsterdam de n-ar fi atatea masini..
Pingback: De ce nu îmi plac mie UNII motocicliști » Chinezu - Un chinez ca tot romanu'
Adevarul este ca asta nu am mai pomenit… biciclisti nesimtiti.
Fir-ar… daca calculezi nr masinilor cu cel al biciclistilor… cine face mai multe neregularitati? Cine tre sa suporte mai mult in trafic?
Biciclistii sunt in numar infim fata de idiotii din rablele de fier.
Sa pastram proportiile totusi!
In alta ordine de idei
http://felicitydtp.blogspot.com/2010/08/primul-accident-cu-bicla.html
Pingback: Chinezu.eu: “Există nişte biciclişti tare idioţi” | Biciclistul.ro