Băi, ce să mai zic, am făcut-o și pe asta :D Adică am fost și mare comentator pentru GSP TV la meciul Stejarii București – Leeds Carnegie. A fost, cum să vă spun io, o experiență interesantă :)
În primul rând, după toată faza asta, am rămas cu un mai mare respect pentru comentatori. Pentru că mi-am dat seama că e atât de ușor să stai în fața calculatorului sau în fotoliu și să comentezi comentatorii… Dar când e să fii de partea aialaltă a ecranului, e mai nasol, fraților, zău dacă nu :D
Sunt primul care recunosc că nu am stofă de comentator. Pentru că stilul pe care un comentariu la TV ți-l cere e fix între modul meu expansiv de a fi și de a vorbi și modul serios, tehnic, pe care l-aș putea presta, la o adică. Dar a sta între cele două extreme (uite așa am aflat) mi-e foarte, foarte greu :)
Pentru a comenta un meci trebuie să te documentezi serios. Asta, by the way, e partea chair faină :)) Pentru că așa îți pui ordine în gânduri și mai și înveți ceva :D
Veți spune, unii dinte voi care sunteți așa mai simpatici, că pentru prima mea dată când am comentat un meci am fost ok. Așa mi-au spus și simpaticii băieți din carul de reportaj al GSP TV (merci, Alex, pentru toată susținerea), că am fost ok :) Numai că, vedeți voi, nu mi-o luați în nume de rău, asta pentru mine e o jignire :) Cel mai nasol lucru care mi se poate întâmpla când fac ceva este să îl fac doar ok… Nu îmi place starea asta de ok absolut deloc. Ori fac foarte bine ce fac, ori mă las de meserie. Ultima variantă pare mai plauzibilă în cazul carierei mele de comentator :))
Eh, cam asta a fost. Mulțumesc celor care m-au ascultat și le cer scuze că nu am, cum ar veni, făcut o figură frumoasă :D
3 thoughts on “Mă scuzați că nu am făcut o figură frumoasă”
@Gabi
acuma serios, chiar asa, bagi linkuri catre bloguri care ma fac de cacat si io, ala nemernic, ar trebui sa le las? :)))))))
aveti unii un simt al umorului care e depasit numai de acutul simt al realitatii :D
Sunt putini comentatori ale caror comentarii sunt la nivelul la care as vrea eu sa fie, la nivelul, care sa-mi reflecte pasiunea lor pentru ceea ce fac.
Pingback: Vă băgați la niște comentarii sportive cu premii? | Chinezu