Zau asa. Zilele trecute am descoperit unul din avantajele de a-ti pierde timpul prin blogosfera. Ma mai culturalizez si io. Da, stiu, partial aveti dreptate. E drept ca de la Marea Revolutie Culturala a lui Mao, un chinezu e mai greu sa se pupe cu cultura. Si totusi, semn distinctiv al faptului ca, asa cum spunea un mare intelept popular, canti, nu canti vremea vocii trece, am trecut si io prin doua evenimente culturale, precum gasca prin apa Iordanului, ca sa zic asa.

Despre primul am scris.

Despre al doilea scriu acuma. Se numeste „Fara canguri”, o cartulie micuta si, din cate mi-au spus altii bestiala. Io nu am citit-o dar ma sarguiesc zilele astea intru nadejdea ca o sa o fac. Lucia Verona scrie pe coperta, deci, pe cale de consecinta, cum ar veni, asa o cheama pe autoare. Am fost vineri la lansare, la Casa Scriitorilor (un mega monument al Capitalei, by the way), unde Lucia mi-a trantit un prea frumos autograf. Din pacate, vedeta a momentului ea fiind, nu am apucat sa povestim mai serios (intre noi fie vorba, cu mine nici nu ai cu cine).

Evident ca nu puteam sa scap nici acolo de Desdemona prozei auguste, cu care mai mult ne hlizim decat radem si mai mult intelege ea ce se intampla decat io.

Pe aceasta cale, profit de prilej si nu ratez ocazia de a-l saluta pe cel care imi devine, din pricine culturnice, din ce in ce mai simpatic, si anume tovarasul director de editora-spion-jurnalist, Bogdan Hrib.

Si salutari colegilor din blogosfera prezenti la eveniment, adicatelea Isabelle si, deci da, Adrian Nastase.