O umilă părere despre răhăţişul ăsta biometric

Cică e Satana. Bu ha ha! Am şi făcut pe mine de spaimă ancestrală de încornoratul nebucălat. Dincolo de ridicolul implicit şi asumat de bărboşii în cauză al acestei poziţii, chestiunea biometricală trebuie categoric dezbătută. Dar nu de o şleahtă de isterici pentru care şi dacă li se cere paşaportul la ieşirea din ţară o dau pe aia cu încălcarea intimităţii.

Evident că nimănui nu îi convine să ştie statul prea multe despre el sau ea. Din varii motive, care pleacă de la atât de omenescul „am ceva de ascuns” până la de-a dreptul supraomenescul „mi se încalcă privata”. Indiferent de motiv, este deranjat să ştii că un Big sau un Little Brother e cu ochiu pe tine. Personal cred că spaima cea mai mare a contestatarilor nu ţine de nu ştiu ce drepturi încălcate, ci de, mai profund, dacă îmi permiteţi să fiu rareori aşa, de DEPERSONALIZAREA pe care o asemenea tehnologie o aduce. De faptul că ţie, ca persoană, ţi se ia dreptul de a te raporta la alte persoane şi a te legitima în felul acesta. De faptul că eşti redus la un număr, la o statistică, mult prea rapid şi mult prea vizibil. De faptul că nu ai absolut nici o putere de a te împotrivi atunci când sistemul e implementat.

Dar deranjul este inerent vremurilor în care trăim. Gradul de acceptare a deranjului depinde, în ceea ce mă priveşte, de potenţialele beneficii pe care biometricul respectiv ni le poate aduce. Pentru că, băi fraţilor, hai să încercăm să discutăm şi despre partea plină a paharului, despre ce ar putea aduce buna faza asta cu chipul. Nu numai să ne isterizăm de cele mai multe ori fără să ştim de ce, fără să avem argumente serioase.

Aşa că vă rog să faceţi un mini-efort şi să găsiţi şi părţile bune ale biometriei care ne isterizează. Că sigur or fi şi de alea…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

0 thoughts on “O umilă părere despre răhăţişul ăsta biometric”

  1. dragă chinezu, parţial suntem de acord, parţial nu cred că suntem. în sensul că pentru mine nu există beneficii care să compenseze deranjul. că se foloseşte codul de bare pentru a se urmări circulaţia mărfurilor şi pentru socoteli contabile, nu mă încurcă. nu mă încurcă nici faptul că vitele au cip (cirip) şi că poate şti badea nelu unde i s-au rătăcit cireziel. faptul că încet dar sigur intru în categoria „vite” sau în categoria „marfă” mă cam încurcă. şi mă încurcă şi faptul că o dezbatere pe marginea unei chestiuni srioase e aruncată spre tabloid de către nişte umflaţi pe de o parte şi de programele de ştiri care pun biocipul ăsta în acelaşi taler cu poveştile cu bau bau.

  2. Pingback: Chiar că Fără Canguri!… « Ioan Usca

  3. Pai avantajul major ar fi tocmai cel amintit si de Darius: prinderea cu mai mare viteza si spor a infractorilor. Numai ca, pentru asta ar trebui si ca bazele de date ale autoritatilor sa fie integrate, sa comunice una cu alta. Or ma indoiesc amarnic ca acest lucru se va intampla prea curand.

  4. nu e ! pentru ca langa biometrie – mai esti si urmarit prin mobil ,internet, email. apoi e camera video de la birou de stie cand te scarpini la oua. camera video de pe strada. apoi alte camere depinde unde intri… o biometrie merge, dar cand ti le baga pe toate…parca nu mai stai sa cauti ce e bine – ca asa nu poate fi bine

  5. Sistemul nu face nici bine, nici rău. Cei care au ceva de ascuns, vor găsi metode să ascundă. O să funcţioneze mai intens Vama Cucului, dacă vă spune ceva. Cei care nu au nimic de ascuns se vor indigna, dar le va trece.

    În fond, datele pe care le culege sistemul vor fi atât de multe, încât îl vor bloca. Se numeşte saturare. Cred că totul e mai mult o modă, de care profită unii să-şi vândă sculele, iar alţii să-şi ia procentele.

    De acord cu un sistem de urmărire în sectorul alimentar, unde trasabilitatea este esenţială. Şi codurile de bare sunt un lucru bun. Poate şi radioetichetele, cu condiţia să le dezactiveze la timp tantiile alea de la casă, să nu mai sune măgăoaia şi să se uite toţi la tine ca la hoţ.

  6. Pingback: Scurte de blogger leneş « DARIUS CEL TULBURE

  7. Ai vazut bine e printre altele si o depersonalizare.
    dar mai rau e ca se construieste un sistem de control al persoanelor. Iar statul sau alte organisme nu pun umaru la constituirea acestuia din drag de tine.
    Chestia cu „o sa ii prinda pe infracrori mai repede” e intr-adevar greu de suportat.
    Usor usor ne indreptam catre o societate un mediu supercontrolat care o sa aiba caracteristicile celui descris in apocalipsa. vrem sau nu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.