Treaba e foarte simplă. Indubitabil că e mult mai lejereanu să stai pe margine şi să faci de telecomandă politicienii. Pentru că îţi dau atâââââââât de multe motive. Dar şi pentru că, recunoaşte cu mâna pe conştiinţa patriotică pe care o posezi devastator, e o adevărată modă (şi tu eşti, zău, la mare modă,) să dai cu flegma în tot ce mişcă în politică, pornind de la principiul aprioric definit că orice politician e de căcat, prezumţie sine qua non pentru unul care stă pe gard şi comentează virgonţ politica.

Acuma hai să fim sinceri, între noi măcar, dacă nu ai fi măgar cu politicienii, ştii că nu te-ar prea citi multă lume şi eşti prea orgolios să îţi permiţi a pierde cei câţiva cititori pe care răutatea pe care o săvârşeşti ţi-i aduce din când în când.

E uşor să fii rău. E mai greu să fii bun. Mai ales especially când e vorba de politică. Dar trebuie încercat. Că doar, vorba găştii mele din copilărie, nu ţi-o scădea laptele. Pentru că, dacă eşti sau te crezi cât de cât adevărat, nu ar trebui să ai nici o problemă în a vedea că printre sutele de politicieni care prestează în România trebuie să existe câte unul, câte altul care un pic măcar e mai altfel şi despre care poţi să zici „uite mai, ăsta îmi place” sau „uite o chestie mişto”.

Aşa că io o să încerc. Şi o să mă provoc pe sine însuşimă să găsesc în fiecare zi câte ceva bun în politica românească. Se mai bagă careva?

PS. E de la sine înţeles că aceste inserturi pozitive despre mişcarea politică dâmboviţeană vor purta ecusonul chinezesc numit „Homu ca pomu”.