De când am dat drumul la sportlocal.ro, ştiam că o să vină nişte momente în care datul cu mucul în ciorbă va fi deviza activă a unuia sau altuia dintre cei implicaţi în acest proiect. Şi uite că un astfel de moment tocmai ce s-a consumat…
Este vorba despre ştirea cu decizia Federaţiei Europeană de Handbal de a-i suspenda pe Omer Aihan şi pe Petru Paleu pentru că au încercat o mică şpăguţă în meciul cu Muntenegru.
sportlocal.ro (nu dau nume că şi aşa se simte ca dracu…) a preluat iniţial, pe repede înainte ştirea, de pe prosport.ro, unde se zicea că România a fost şi suspendată 2 ani de zile din competiţiile europene. Ceea ce era o gravă eroare. Dar pe care al meu om de la sporltocal.ro a înfulecat-o pe nemestecate… Degeaba am corectat imediat după aia, la câteva minute după ce ne-am uitat şi noi pe siteul oficial al EHF… Mucul fusese dat în zeamă…
Faza e că şi io, băiat deştept de altfel în mare majoritate a timpului, am luat de bună ştirea (greşită) iniţială şi, fără să îmi spună un neuron măcar să intru şi io pe siteul oficial EHF, am dat pe twitter şi, că doar nu eşti tolomac destul până nu eşi tolomac de-a dreptul, am dat şi pe mess.
Pentru cât mai contează, chiar îmi cer scuze în numele echipei sportlocal.ro pentru această dumă. Ştiu că ea e relativ inocentă faţă de ce dume se dau pe piaţă, dar mie mi-a lăsat un gust extrem de amar. Şi, de aceea, vă cer încă o dată scuze.
Mulţumesc celor care m-au făcut de cacao pe mess, pe twitter sau pe telefon. Sincere mulţumiri. Decât laude de-mpulea, mai bine o directă în bărbie atunci când ei consideră ca e cazul. Şi acum a fost cazul 100%.
0 thoughts on “Acest post este despre cum au dat cu mucu-n fasole ai mei de la sportlocal.ro”
se mai intampla… eu am fost surprins cand am citit pe aceeasi pagina ceva in romana si altceva in engleza… dar asa e cu graba :) … din greseli invatam.