Vă aduceţi aminte de această celebră întrebare cu care eram loviţi, copii fiind, de orice adult responsabil în acel minut de conversaţie politicoasă pe care o făcea cu ţâncii care eram? Ce vrei să te faci când o să fii mare? Şi plaja de opţiuni era mai restrânsă atunci decât competenţele în materie de geopolitică ale Elenei Udrea. Răspunsurile standard ţâşneau atunci din neuronii noştri de pioneri ai patriei: doctor, profesor, inginer.

Hai să zicem că am fi ales una din cele trei meserii. Oricare. Şi am fi ales, în ciuda vremurilor, să rămânem în România, să nu plecăm dincolo. Ca profesori am fi suferit cel mai tare. Bătaia de joc la care sunt supuşi dascălii acum este de o jenă organică. Ca doctori ne-am fi descurcat cât de cât, după puterile fiecăruia de învârteală personală prin meandrele sistemului sanitar dâmboviţean. Ca ingineri parcă am fi punctat mai bine, cel puţin în unele domenii, unde banu este mai consistent.

Dar acum? Ce se întâmplă cu celebra întrebare de pe vremuri? Ce vrei să te faci când o să fii mare? Parcă nu mai întreabă lumea aşa ceva acuma. Parcă uitatul înspre viitor nu pasionează aşa de mult capitalismul şchiop în care adăstăm. Şi, la urma urmei, ce ar putea răspunde un copil la aşa ceva acum? Probabil că în loc să aleagă nişte meserii, ar da-o cu brandurile. Vreau să mă fac Hagi. Vreau să mă fac Gina Pistol. Vreau să mă fac Shakira. Vreau să mă fac Turcescu.

Chiar, dacă ar fi să fiţi copii acuma, ce aţi răspunde la o asemenea întrebare? Eu unul sunt perfectamente paralel cu orice posibil răspuns…