07.07.2008
Săracu Maiorescu… Dacă ar trăi el acuma… Deci aseară am fost la poliţie, la serviciul daune de pe Griviţei, pentru că mi-am găsit parbrizul crăpat şi am zis că ar fi cazul să scot şi io nişte bani de pe CASCO nu numai să dau. Ajunşi aici în acest punct al poveştii o să vă povestesc ce a urmat…
Ajung la locul cu pricina. Intru. Primul şoc. Încăperea, adică ditai sala, era atât de mişto aranjată (am aflat ulterior că e în cooperare cu Omniasig, ceva de genul), încât, cuplat pe strângerea de stomac că vin la poliţie, nu mi-a venit să cred că se poate întâmpla aşa ceva. Aer condiţionat, canapale, plasme pe pereţi de unde Realitatea ne zicea ceva, caffee internet cu câte un lap top pe masa şi acces gratuit la net dacă făceai o consumaţie cât de cât. Al doilea şoc. La recepţie o duduie amabilă te întâmpină cu „bună ziua, cu ce vă pot fi de folos?”, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, este aproape de incredibil pentru o instituţie de stat. Îi spun păsul şi îmi dă un număr de ordine, după care mă pofteşte amabil să iau loc în sală până îmi voi auzi numele stirgat pe staţia de amplificare (care bătea clar peste tot, inclusiv în parcarea de afară). Până aici totul a fost spectaculos…
Dar, că era normal să vină şi eternul, infailibilul „dar” românesc, aici se opreşte toată faza cu faza mişto. Pentru că din acest moment a urmat o cruntă şi lungă aşteptare. Îndulcită de condiţiile în care stăteai, de cafeneaua (cu o excelentă Illy) şi de netul pe care te dădeai în timp ce îţi savurai sucul sau cafeaua sau ce vroiai tu să savurezi. De la ora 18.07 de când am primit eu numărul de ordine şi până când am plecat cu dovada de la poliţie în buzunar au trecut exact 4 ore şi 20 de minute. Adică enorm. Pentru că erau doar 3 poliţişti care făceau constatările. Pentru că mulţi erau luaţi peste rând. Pentru că, în unele cazuri, dura şi 1 oră până ce părţile implicate în evenimentul rutier (cum i se zice) reuşeau să se pună de acord.
Deci, ca şi în atâtea alte cazuri, o altă formă fără fond românească. Adică ai făcut spaţiul ăla atât de mişto (fondul), dar oamenii trebuie să aştepte ore întregi pentru o hârtie (fondul). Tot e bine şi aşa. Dar nu până în capăt…