23.01.2008
Pe vremuri, când eram copil în Baia Mare (şi ce mişto era) eram responsabil cu sifonul. Adică trebuia sa stau cu urechea ciulită în fiecare zi în jur de ora 2, ca să pot auzi clopotul sifonarului. Când auzeam clinchetul atât de familiar, luam repede sticlele de sifon goale şi trăgeam o fugă până jos în stradă la căruţa trasă de un cal vai mama lui unde dădeam sifonarului sticlele goale şi el îmi dădea nişte sifoane pline, din nişte lăzi de lemn, cusute prin toate părţile cu sârmă ca să nu se dejdine (traducere aproximativă: să nu se rupă în bucăţi).
Nu ştiu cum era prin alte locuri. Dar la mine în Baia Mare aşa era. Colpotul sifonarului era un punct de reper orar la mine în cartier, după care trebuia să îţi programezi alte alea pe care le aveai în ziua aia. Pentru că, dacă rămâneai fără sifon, lumea nu mai era aşa de frumoasă. Sifonul ăla care venea după clopotul de rigoare era, pentru copilul pionier din mine, mai bun decât toată coca cola pe care o bem acuma. Copil, ce vreţi…
Am scris acest post pentru că nu aveam nici un chef de Băsescu, Tăriceanu, Meleşcanu sau Goană. Şi pentru că toţi ăştia şi atât de mulţi alţii sunt aşa de sifonari. Dar cu un gust sălciu, sălciu…
0 thoughts on “Sifonarul”
Tocmai meditam pe ideea de a incepe o serie de podcasturi care sa contina naratiuni ‘artistice’ ale unor bloguri, cind l-am citit pe asta. Man, m-am emotionat pentru ca – citind mai sus – am putut recrea in minte si suflet imaginea sifonarului intr-o zi luuunga si nesfirsita de vara in cartierul Sasar din Baia Mare al anilor ’70. Cred ca te bag in podcast -)
georgeradio:
baga-ma unde vrei tu :D
pentru mine, serios, sifonarul ala era foarte important
nu ca as fi vrut vreodata sa ma fac sifonar
dar era unul din personajele importante ale copilariei mele de baia mare
io stateam pe hortensiei, nu in sasar
deci era alt sifonar si alt sifon
dar acelasi feeling vad…