Știți că iubesc rugbyul. Este cel mai frumos sport din lume pentru mine. De departe. Nu mă întrebați de ce. Căci v-aș răspunde scriind o carte sau ceva :))
Acuma, ca să fie lucrurile clare, să nu credeți (cum fac unii care se uită doar din fotoliu la rugby) că este un sport în care numai iluștrii și impecabili și alte denumiri de astea zen există. Nu. Rugbyul este jucat de oameni. Iar oamenii sunt de foarte multe feluri. Din chiar foarte multe feluri. Și oamenii mai greșesc.
Nimeni nu este perfect ca om. Nici măcar în rugby. Dar, dincolo de aceste imperfecțiuni, ce face din rugby sportul meu preferat și unul din cele mai frumoase moduri în care să îți înțelegi viața (dacă vi se pare forțat ce zic aici, o să revin cu un material pe larg, în care vă explic) este un aspect fundamental: indiferent cât de rău, de bun, de enervant, de șmecher ești ca jucător, când intri în teren acest sport senzațional te obligă să devii altfel. Te schimbă. Te face mai bun. Te face să înțelegi că respectul față de oponentul tău este direct proporțional cu respectul față de tine însuți. Iar asta, ca om, te schimbă. Nu are cum să nu te schimbe.
Am făcut această introducere pentru că azi am văzut că Mădălin Baraulea și-a anunțat retragerea din activitatea rugbistică. Cei care sunteți aproape de rugby știți că Bara (cum îi zice toată lumea) a fost una din oile negre ale rugbyului. Că nu știu cum să o zic altfel :)) Temperament vulcanic, de o dârzenie care ieșea din norme, Bara era cam abonat la arbitrii și pe la comisiile de disciplină. Așa este felulul lui. Și așa a și jucat. Cum îi este felul.
Dar, din punctul meu de vedere, rugbyul i-a oferit o ocazie extraordinară: să își pună la bătaie temperamentul în condiții de fair play. Pe care, desigur, nu le-a respectat întotdeauna (ehe, ar fi trebuit să îl vedeți în meciuri ca să înțelegeți ce vreau să zic :D), dar care, totuși, l-au format, i-au luat la pilă caracterul, ca să zic așa. Iar Mădălin a învățat ca om enorm din rugby. Eu așa cred. Cu tărie.
Hai să o zic altfel: fără rugby și cu temperamentul lui, nu știu ce ar fi făcut Mădălin în viață, ce fel de om ar fi devenit. Dar așa, cum am avut ocazia să văd la cursul de inițiere în arbitrajul de rugby, unde ne-am întâlnit în calitate de cursanți, amândoi, Mădălin vrea să rămână aproape de acest sport. Pentru că rugbyul face parte din viața lui. Și viața lui face parte din rugby. Iar asta mă bucură teribil.
Bara, mulțumim pentru ce ai făcut ca jucător. Și așteptăm să vedem ce isprăvi o să mai faci alături de acest sport :)