03.12.2016

Primul raport din deplasarea la Amsterdam. În context de KLMizare…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am avut ocazia să zbor de multe ori în ultimii ani. Şi multe din aceste zboruri (peste 10, dacă ar fi să mă apuce calculul de zor, dar nu e cazul, staţi liniştiţi :D) le-am făcut cu KLM. Aşa că, în timp, am prins drag de acest brand. Sigur că, acum, când am şi o relaţie profesională, ca să zic aşa, ca blogger cu KLM aţi putea spune „ce să zici şi tu?”. Ceea ce ar fi oarecum corect, dar nu până la capăt.

Căci mi-am lipit KLM de coracon cu mult înainte de a cunoaşte pe cineva din această companie sau de a face nişte paşi mai acătări în relaţia mea cu brandul. Care relaţie a venit exact pe fundamentul apropierii afective anterioare. Ceea ce – dacă îmi permiteţi rostirea de peluză – este curcubeu pe cerul coraconului meu de blogger :D Adică, bref, o relaţie care s-a dezvoltat natural, armonios şi cu zâmbete corespunzătoare de fiecare parte.

Doar că relaţia noastră s-a păstrat la un nivel profesional, ca să zic aşa. Până în urmă cu cam 1 lună. Când le-am povestit simpaticilor de la KLM că vreau să îi fac o surpriză doamnei sufletului meu şi să o duc într-un weekend prelungit la Bruges, oraş în care nu a ajuns niciodată şi care mie îmi place de mor. Am fost teribil de surprins să văd cu câtă bucurie au reacţionat când au auzit despre ideea mea de a face o surpriză soţiei. A fost şi oareşce emoţie reciprocă să îi văd reacţionând aşa, dar despre asta nu discutăm, căci suntem bărbaţi, da!? :D

Şi, din vorbă în vorbă, a ieşit că vor să facă şi ei parte din această surpriză. Şi tot din vorbă (mai degrabă din gând în gând) mi-am dat seama că doamna mea nu văzuse nici Amsterdam şi nici Bruxelles. Şi, din vorbă în vorbă (de fapt din faptă în faptă), uite că, mulţumită KML, tocmai ce facem făcuta :D

Cumva, bucuria lor pentru bucuria mea, a cam schimbat datele relaţiei noastre. Aia profesională, despre care v-am spus. Care relaţie a căpătat şi o doză corespunzătoare de – hai să nu îi zic prietenie. Încă :D – de camaraderie. Căci atunci când se pune coracon… :)

Acestea fiind spuse, haideţi să vă raportez despre cum a decurs zborul nostru până la Amsterdam cu KLM. Punct de plecare, Otopeni, fireşte. Noi am plecat cu avionul de la ora 14.00, dar KLM mai are încă două curse pe zi pe ruta Bucureşti – Amsterdam, vedeţi pe site când şi ce şi cum.

IMG_5322

Pentru că făcusem check-in din vreme şi pentru că am mers doar cu bagaje de mână, am trecut ca prin brânză de filtru de securitate, aşa că am ajuns la poarta de îmbarcare aproape cu două ore înainte de ora de decolare. Ardeleni, ce să mai… :D Am profitat de pauza compeţională, ca să zic aşa, pentru a citi o bună parte din cartea ce urmează să apară a Anei Muşat (interesantă, chiar interesantă, mai mult nu vă zic!). Am cumpărat şi o Dilema Veche, să o am cu mine, aşa – ia luaţi de aici poezie de peluză – ca un colţ de Românie adevărată…

Când a venit momentul îmbarcării, nu ne-am grăbit (niciodată nu am putut înţelege graba aia cu pusul la coadă când oricum tot acolo ajungi şi avionul oricum nu pleacă fără tine). Aşa că am avut vreme să constat o chestie pe care nu o să o caracterizez nicicum, vă las pe voi să trageţi concluziile.

La poarta noastră de îmbarcare către Amsterdam, rândul s-a organizat elegant, pe două şiruri, iar verificarea biletelor se făcea natural, elegant, nici un stres. La poarta vecină, cu destinaţia Dubai, era ca la oi, o grămadă organizată în faţa punctelor de control, fără nici o noimă şi fără nici un sistem, ca să zic aşa. Mno…

Am ajuns în avion printre ultimii. Şi am avut plăcerea să constat că aveam loc la greu pentru bagaje. Ceea ce (aici vine neajunsul asumat cu statul printre ultimii la îmbarcare) nu prea se întâmăplă, caz în care îţi pui „borsetuţa” aproape în alt avion sau ceva :D Nu a fost cazul de data aceasta, Like, deci.

Meniul a fost cam aşa: un fel de baghetă ca o pizza Margeritta (gustoasă) şi, ca desert, un fel de pandişpan (nici măcar nu ştiu dacă aşa se scrie…). Am cerut o bere. Mai are rost să vă spun că am primit un Heineken? Cam micuţ, este drept, pentru setea mea perpetuă de această minunată licoare, dar mi-a picat la modul corespunzător după mini-pizza (sau ce era) cu pricina.

IMG_5325

Ah, să nu uit. Căci tot v-am spus că tare îmi sunt simpatici însoţitorii de zbor KLM (şi băieţi, după cum vă raportez un pic mai jos, pe sistem de amintiri), fix aşa au fost şi doamnele (sau domnişoarele, nu ştiu, nu le-am întrebat, desigur) alături de care am zburat de data asta către Amsterdam.

Una dintre ele, care a rânjot fasolea tot zborul (dar nu la modul exagerat, forţat, ci simpatic, aşa cum fac de regulă olandezii), când a venit să ne dea mâncarea, cumva eu am încercat să mă aşez mai bine în scaun şi ne-am ciocnit mâinile. Ea a izbucnit în râs (adică nu „vaaai, să iertaţi domnia voastră”, scuze de alea de nu le crede nici emiţătorul) şi a zis „we almost armwrestled” (adică, tradus de la peluză „aproape că am făcut skandenberg”. Asta în timp ce eu, mai convenţional, cum ar veni, am rostit un „sorry”, dar doar aşa de complezenţă. Cam aşa sunt toţi însoţitorii de zbor KLM (mă rog, cei cu care am intrat eu în contact; şi am mai mult de 10 zboruri la activ cu ei, cum spuneam), zâmbăreţi, pe fază, cu replica la ei, spontani. Adică, bref, asta nu se prea învaţă la nuş ce cursuri de weekend, aşa eşti, aşa prestezi, punct.

Şi pentru că ziceam că nu doar doamne şi domnişoare servesc patria în „flota” KLM, hai să vă spun despre o  întâmplare extrem de amuzantă cu un domn. Veneam înspre Bucureşti de la Amsterdam sau de la Munchen, nu mai ţin minte exact. Avionul KLM tocmai făcea nişte manevre ca să se aşeze pe pistă. Însoţitorii de bord, printre care şi stimabilul despre care fac acum vorbire, erau în faza în care ne arătau cum se leagă centura, ce să facem în cazul lui unlikely event că ne ducem de-a dura, ştiţi ce şi cum. În timp ce se aude în difuzoare anunţul cu telefoanele mobile care trebuie închise pe durata zborului, tocmai stimabilului însoţitor de bord îi sună telefonul. Pasagarii din jurul său încep să râdă. El, cu un aer de prins asupra faptului, bagă uşor mâna în buzunar şi, făcând un gest gen „asta este, n-am ce face”… răspunde la telefon. Şi zice în engleză „nu pot vorbi, nu mă lasă căpitanul”, spre haloimul general din zona aceea a avionului. Închide telefonul, zice un „sorry” de ăla general, pentru toată lumea, după care ne serveşte faza maximă. Căci, în timp ce se aude pentru a doua oară apelul cu închisul telefonului, omul nostru se  întoarce, teatral, către cabina căpitanului şi zice: „I heard you tghe first time, come on now, captain!”. A fost de nu se poate gagiul :D

Gata, hai că ieşim la plimbare prin Amsterdam. Pe unde ştiu eu. Căci eu am mai fost de trei ori. Deci ştiu cu ce se mănâncă acest splendid oraş. Ca să nu zic altfel… :D Şi, da, ajungem şi acolo unde vă gândiţi voi. Fireşte :D

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Care vreţi să zburaţi la Guangzhou cu vreo 500 de Euro?

Trei joburi pentru cei din IT. În Berlin :)

4 comentarii

  1. vineri, 22 august 2014, 13:52

    E bine ca recunosti ca aveti o relatie blogger-companie. Nu zbor cu ei -deh eu sunt la randul ala invalmasit de se cheama WizzAir si care zboara de pe Timisoara – dar am clienti care aleg sa zboare cu ei. Problema apare cand a nevoie eu de ceva de la linie ca si agent de turism. Nu am rezolvat NICI o problema pana acum contactandu-i. Si in Ro, si in USA…
    Dar vad o groaza de articole despre ei la bloggeri….q.e.d.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 22 august 2014, 18:04

      Cum nu am nici o treabă cu Wizz, nu am ce să îţi spun. Dar întreabă-mă despre KLM. Tot nu o să pot să îţi spun mare lucru :)) Dar te trimit la ei, căci au o comunicare 2.0 de toată invidia.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. sâmbătă, 23 august 2014, 03:35

    Faza cu telefonul e „awesome”, ca cea cu ciocnirea. Eu cred ca a fost ordine, toate astea…pentru sotia ta, nu? Zic si eu!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 3 septembrie 2014, 08:55

    […] pe care i-am pregătit-o doamnei sufletului meu. Brand care, fireşte, şi-a luat locul cuvenit în coraconul meu de blogger […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *