06.12.2016

De ce cred că nu e bine să îţi laşi siteul de companie să moară

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Foarte interesante materialele despre moartea siteurilor de companie de aici şi aici. Vă recomand să le citiţi, chiar merită. Nu o să reiau temele despre care se face vorbire acolo, dar o să îmi spun şi eu punctul de vedere. Atâta cât mă pricep, desigur.

Trăim în era social media, în care siteul de companie parcă e bibeloul ăla peşte de pe un televizor învechit. Care ne aduce aminte de o vreme apusă, dar la care ne uităm cu nişte sentimente care rezonează în funcţie de coraconul nostru propriu şi personal. Unii cu nostalgie, alţii cu simpatie, alţii cu superioritate, alţii cu ironie. Dar ne uităm, asta este ce trebuie să înţelegem. Că, totuşi, ne uităm.5 lei 5minute

Pedala pe care brandurile au apăsat în ultimii ani este crearea de comunităţi de fani, acel fandom de degrabă dătători de Like. Numai că foarte puţine branduri (şi îmi asum masiv ce spun aici) au reuşit să îşi contruiască o comunitate pe sistem de calitate, nu de cantitate. Pentru că multe branduri au băgat-o pe aia cu „să audă cât mai multă lume de noi” nu, cum ar fi fost normal, „să cumpere cât mai multă lume” şi „să avem cât mai multă interacţiune„. De unde şi vajnicile mirări periodice din partea brandurilor gen „de ce nu funcţionează social media?„.

Orice brand trăieşte în acest ecosistem 2.0 care presupune o hărmălaie de canale de promovare şi de oportunităţi de şi mai promovare. Există zeci de reţele sociale, există presa online, există blogurile şi, da, există siteurile proprii (cu accent pe proprii, ştiţi voi, faza cu owned media).

Diferenţa dintre orice reţea socială şi siteul propriu este că pe ultimul eşti în ograda ta. Cu regulile tale, cu normele tale, cu propria gestiune, ca să zic aşa. În vreme ce, pe orice reţea socială, eşti pe tarlaua altuia. Că aşa e jocul. Iar acel cineva care deţine respectiva reţea socială poate schimba oricând „regulamentul de funcţionare”. Need I remind you ce s-a întâmplat recent cu facebook, de au sărit brandurile în sus a supărare că trebuie să plătească sume masive ca să poate ajunge la fani aşa cum ajungeau înainte?

Pe siteul tău de companie nu se întâmplă de astea. Acolo tu faci regulile, după cum spuneam. Acolo îţi gestionezi conţinutul cum vrei tu. Mai ales că – foarte important! – acolo conţinutul rămâne fix acolo unde îl pui tu, este repede găsibil şi poţi să îl scoţi în faţă şi mai repede. Siteul de companie este, dacă vreţi, basicul atunci când vine vorba despre prezenţa în online. Este acea bază de la care porneşte totul şi la care poţi să revii permanent. Şi care ştii că nu o să îţi rezerve surprize aşa cum te poţi aştepta (şi aşteaptă-te, din ce în ce mai des) de la o reţea socială.

Toate bune şi frumoase, numai că îngrozitor de multe branduri îşi tratează siteul personal exact ca bibeloul peşte de pe un televizor învechit. Ştiţi voi, faza cu hai să nu ne uităm în ograda noastră, căci e mai apetisantă ograda vecinului. De aia arată multe siteuri de companie precum pasta. Ba chiar mai rău. Aici e problema, de aia se poate lesne înţelege că siteurile de companie mor. Căci, în esenţă şi spus de la peluză, siteurile de companie nu mor singure, le omoară brandurile care le deţin. Iar asta, pentru mine, este de neînţeles. Căci a omorî un asset de bază pe care îl ai este un non-sens economic, de strategie, de comunicare, de cum vreţi voi să îi spuneţi.

IMG_0588Altă eroare pe care am văzut că o comit multe branduri este să nu trateze siteul de companie ca un landing page. Adică – mai de la peluză – acel loc unde cineva, oricine „aterizează” şi unde trebuie să existe ceva care să îl agaţe. Pentru că, nu înţeleg cum de nu înţeleg multe branduri asta, atunci când ai adus un om pe un site de companie (adică nu pe ceva cu „ŞOC şi GROAZĂ” sau, după caz, cu ţâţe) omul ăla chiar are nevoie de ceva. Că doar nu este ceva masochist 2.0 care are o plăcere ascunsă să navigheze pe siteuri de companie.

Ei bine, uitaţi-vă voi la siteurile de companie cum arată, dacă le privim din perspectiva asta, de landing page. Zici că sunt un sconcs, care transmite mesajul „măh, dacă nu pleci repede de aici, trag pârţul puturos„. Urâte, fără nici un call to action, fără zone cârlig, fără categorii unde omul să găseasă informaţiile clar şi fără să dea 345 de clickuri (nu că le-ar da cineva, fireşte).

Multă lume face analogia dintre presa scrisă şi siteurile de companie. Cum că o să moară şi ele aşa cum moare presa scrisă. Numai că, după cum puteţi lesne vedea, presa scrisă nu prea moare. Doar se transformă. Şi devine mai nişată. Şi, tocmai de aceea, mai de calitate. Ceea ce ar trebui să se întâmple şi cu siteurile de companie. Cu cele care nu sunt omorâte de branduri, desigur.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Un selfie cu XOXO pentru Plai Festival, via Jazz TM

Dacă vreţi să vedeţi #CumNeAmBalbait în #CumAmSupravietuit :))

3 comentarii

  1. miercuri, 30 iulie 2014, 21:05

    Si site-ul de prezentare difera de la o companie la alta. Unele poate-si axeaza pagina in jurul unui singur produs…si atunci parca ar putea fi un „landing page” care sa genereze vanzari.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 31 iulie 2014, 09:36

      Sigur că nu putem generaliza. Căci sunt unele siteuri de companie care pot da lecţii. Dar eu vorbesc despre feelingul general. Şi am nemărginita aroganţă să spun că aşa este cum zic eu.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. vineri, 1 august 2014, 10:05

    […] De ce cred că nu e bine să îţi laşi siteul de companie să moară […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *