07.12.2016

Foarte faine marionetele realizate de Ulyana Tymoshenko

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cum am plăcerea şi de-a dreptul onoarea (sau invers, cum poftiţi :D) să fiu blogger acreditat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu FITS 2014, printre spectacole şi printre făcut poze şi printre scris şi printre – ar fi culmea să nu! :D – nişte beri, mai trag câte o fugă şi pe la nişte mici, dar extrem de simpatice (de cele mai multe ori…) expoziţii (gen cea de fotografie a lui Radu Afrim).

Astăzi, spre exemplu, am tras o fugă să vedem marionetele Ulyanei Tymoshenko, pentru că mai multă lume mi-au spus că sunt simpatice. Aşa că am plecat spre Mojo (o cafenea foarte faină, mi-am propus să ajung să stau mai mult, căci, pe lângă faptul că e faină, au şi bere Terapia :D), unde am văzut marionetele cu pricina.

Interesantă alegerea pentru spaţiu expoziţional. Într-o cafeanea. Care, indiferent cât de faină este (şi Mojo, v-am spus, este chiar faină), tot înseamnă că nişte unii stau şi vor să îşi bea cafeaua în linişte în timp ce nişte alţii vin să vadă marionetele şi, fireşte, să facă poze, ceea ce înseamnă un balet continuu printre mese şi printre clienţi.

Aşa, şi? Credeţi că se supără cineva? Aş, dimpotrivă. Căci şi de aia este fain să fii parte dintr-un asemenea Festival. Este aşa un feeling general de pace şi pritenie de laşi dreaqu şi tu gânndurile negre şi alea, alea şi te bucuri şi tu că şi alţii sunt bucuroşi, cum ar veni :)

Gata, vă las cu pozele pe care le-a făcut de la marionete. Sper să apreciaţi latura mea artistică în unele dintre aceste fotografii. Nu de alta, dar nu mi-o dezvălui prea des… :))

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Un fel de aroganţa personală la FITS 2014: foto la expoziţia foto a lui Radu Afrim

Fuck you, Romanians, you stoopid people!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *