Etichetă: basescu
Îi ştiţi pe ăia care iau un rahat în gură şi îl tot mestecă? Aşa e şi Băsescu cu trusturile de presă
Deci toată spuma politico-constituţională era adunată la raport ca să
Cine n-are Ciutacu…: N-am nevoie de Voiculescu să am o părere mizerabilă despre Băsescu
Deci, da. Aşa e Victor. Cum am o perioadă scurtă
Până la urmă, Stolojan nici nu e cea mai proastă soluţie
Realişti fiind, aşa cum vă ştiu pe imensa majoritate dintre
Liberalii ar putea lejereanu să îi zică lui Băsescu "merci, tată"
Pe principiul ce nu te omoară te întăreşte, aşa şi
Evenimentul Zilei va da mai puţine deschideri de ziar cu Băsescu. Chiar mai contează acuma???
Zice Vlad Macovei, noul tartor şef la EVZ: „Mihnea Măruţă:
Băsescule, tată, când te-ai controlat ultima dată la cap?
Din păcate ne-am obişnuit prea mult cu scursura care se
Iosif Buble de la Antena 1 va fi noul purtător de cuvânt al lui Băsescu
Titlul de mai sus e un pamflet şi trebe luat
Ce-i asta, mânca-ţi-aş sindicalismul tău apolitic????
Adică cum, măăăăă? În 2008, în România noastră cea de
De s-a dus Băsescu singur singurel în Siria?
Singur, adică nu a luat şi el acolo nişte miniştri,
Mi se pare mie sau Antena 3 nu a dat nici o ştire despre procesul intentat de Băsescu lui Cristi Oprea?
Am glumit cu titlul ăsta. Nu mi se pare…
E drept că nu mă pricep, dar iar vorbeşte prostii Băsescu?
A zis Băsescu ieri la speciala de la TVR 1
5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.