
Te bagi în provocarea asta? Hai, că e fain. Și am și premii pentru tine
E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm

Păi, e ca diferența dintre un samurai fără sabie și un samurai cu sabie. Sunt la fel. Doar că samuraiul fără sabie nu are sabie. Am fost în sute de
Băsescu e în campanie. Îl vedem peste tot, de la
Vlad Petreanu, un condei fantastic între noi fie vorba, a
Nu ştiu cum dracu, dar mai nou cam toată lumea
Ştiu, aşa e, şi io aş fi vrut ca titlul
Mă rog, vorba vine o să îmi crească respectul. Pentru
Am încercat să amân cât am putut momentul. Dar vremurile
adc s-a apucat de făcut bancuri cu mine. Şi recunosc
Ok, recunosc, titlul e tâmpit ales. Dar pozele de mai
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.