
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm
Cu vreo 3 săptămâni în urmă scriam io nu ştiu
Dan Ciulea mă întreabă care a fost prima mea maşină.
Zic probably pentru că, aşa cum ne-a învăţat şi Carlsberg,
Ieri vă spuneam despre faptul că Ioska de la pesurse.ro
”Probabil noi românii suntem preocupați mult prea mult cu ceea
Mă rog, recunosc, nu am citit-o din scoarţă în scoarţă,
Ieri am fost în emisiune cu Cristi Diaconescu la Antena

Ioska, aka Iosif Buble s-a mai făcut cu un drum

Unii dintre voi știu că, din când în când, mă
Am primit cartea ”Ioan Băban – Dirijorul dintre semicercuri” chiar
Nenea Lars (era să zic tovarășu, dar din alte pricini
Când vorbesc cu prietenii mei din ”provincie”, mulți îmi spun
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.