Știi care-i asemănarea între Gardienii Galaxiei 3 și Cartea ielelor a lui Andrei Ruse?
Acceptarea activă a predeterminării.
Io-s fan convins al predeterminării. Că mult prea multe întâmplări transformate în noroace existențiale am pățit. Pe care le-aș fi putut rata la mustață. Pe care un simplu ”dacă” sau o simplă alegere a unei conferințe în loc de alta* nu mi le-ar mai fi scos în drum. â
Și sunt fan convins al predeterminării pentru că lipsa acestei convingeri m-ar împinge să acopăr acest gol cu altceva. Care nu mă convinge prea tare. Religie, credință, spune-i cum vrei. Nu-i departamentul meu.
Sunt fan convins al predeterminări pentru că – așa cum excelent zicea Luis Landero în nu mai știu ce carte – sunt un ateu; dar un ateu nepracticant. În plus, oricum o mermelim și o sucim, toți avem nevoie să credem în ceva. Să fim cumva. Acel cumva despre care nu se scrie în buletin. Și pe care nu-l putem explica în termeni de înțeles nici măcar pentru noi înșine, darămite pentru ceilalți.
”Nu suntem plămădiți ca să ne împotrivim lucrurilor ce oricum se săvârșesc cum vor, cu sau fără voia noastră. Ci să hotărâm felul în care ele se vor petrece.”
Am citat din Cartea ielelor a lui Andrei Ruse. Care sintetizează perfect părerea mea despre predeterminare. Sau predestinare (chiar nu știu care-i diferența…). De fapt, modul meu de acțiune, ca să îi zic așa.
Asta-i, după mintea mea, acceptarea activă a premeditării: știi că soarta ți-e scrisă într-un scenariu undeva, dar rolul alegi tu cum să ți-l joci.
Aia zic.
*Am cunoscut-o pe doamna mea la un eveniment internațional. La care se întâmplau cinci conferințe în același timp. Și eu am ”ales” să particip fix la conferința la care doamna mea era hostesă. De atucni au trecut 27 de ani. Și 3 copii.
PS Dacă ți se pare ciudat că la aproape 50 de ani câți ani încă îmi plac la nebunie povești precum Gardienii Galaxiei și Cartea ielelor, îți zic doar atat: dacă sunt bătrân, asta nu înseamnă că și îmbătrânesc (nu mai știu cine a zis asta, dar e genială zicerea).