Întâi am simțit niște înțepături. Dar pe care le simțeam difuz, cumva. Într-o zonă pe care nu puteam cu acuratețe să o indic. ”Lasă că trece”, mi-am zis. Așa cum facem aproape toți. Pe sistem de închidem ochii și sperăm să nu ne vadă lupul.

După o săptămână, când am realizat că înțepăturile alea nu doar că nu au trecut, dar erau și mai puternice, am început să mă îngrijorez. Dar iar mi-am zis ”lasă că trece”. Deși de data asta doar cu jumătate de gând…

După încă o săptămână deja începea să mă jeneze serios ceva. Nu neapărat o durere de aia clasică, să îi zic așa. Ci o jenă pronunțată. Așa că acum mi-am zis ”gata, prietene, treci la doctor”. Și m-am dus. După care am început o serie de investigații.

Primul pas: testul PSA

Adică îți faci analiză de sânge. Și testul acesta îți zice dacă există semne că s-ar putea să ai ceva probleme serioase la prostată. Mi se pare extraordinar cum a evoluat lumea asta de ai așa ceva acum!

N-are rost să îți spun cu câtă emoție am așteptat rezultatul. Cred că mi-a urcat pulsul până la un catralion când am văzut în căsuța de mail mesajul cu ”rezultatul analizei dumneavoastră”.

Am dat click cu tremurici intens. Iar semi-răcnetul de ”bineeee, măh!” pe care l-am slobozit i-au făcut pe colegii de la Kooperativa 2.0 să tresară. Era totul ok. Le-am explicat colegilor care-i faza. Și ei, în stilul echipei, mi-au spus că-s bun de dat de băut, să sărbătorim :)

Pasul 2

Treci la investigații mai serioase. Pentru că, deși ușurarea că testul PSA nu arăta nimic grav, jena aceea persista. Și medicul de familie a zis să nu riscăm nimic.

Am făcut ecograf. Care nu arăta nimic spectaculos, cum ar veni. Dar de acolo am primit recomandarea de RMN. L-am făcut și pe acela. Care a depistat anumite extorsiuni ale degajamentului, pardon my French. Dar nimic spectaculos nici aici. Dar de acolo am primit recomandarea către o altă analiză…

Acestă a treia investigație se numește uretrografie retrogradă se numește. Nu îți doresc să ajungi să o faci… Căci este foarte intrusivă. Nu dau detalii. Ca să nu te stresez. Poți căuta pe google care-i faza. Dar îți zic doar atât (de fapt, repet): nu îți doresc să ajungi să o faci.

Pasul 3

Cu toate rezultatele investigațiilor făcute, ajung la un medic urolog. Care le citește meticulos. Pe rând. Mormăind câte ceva în barbă. Pe rând.

A durat vreo 5 minute această lectură. Timp în care cei 1,83 metri ai mei s-au făcut undeva pe la 38 de milimetri. Iar cele cam 100 de kile parcă s-au transformat într-un TIR încărcat cu lăzi de bere, care aștepta în vama creierului meu.

A ridicat capul într-un final. S-a uitat la mine și a trăznit un zâmbet lățit pe fața sa ca un curcubeu din ceva desen animat cu unicorni.

”Păi, n-aveți nimic, domnul meu!”. Așa mi-a zis. Moment în care am ridicat fruntea, mi-am îndreptat spatele și, cât de demn am putut, am zis, absolut exemplar: ”Deci, cum?”. Atât am putut rosti. Nimic altceva. Și pe un ton subțirel, ca un fir de pătrunjel scăpat din greșeală în ciorba de fasole.

Pe scurt, aveam ceva, dar nimic grav. Adică se putea rezolva din medicamentație. Ceea ce s-a și întâmplat. După o cură de vreo trei săptămâni.

Concluzii

Ți-am spus povestea asta ca să te îndemn să ai grijă. Și să nu faci ca mine. Să nu aștepți atât de mult să mergi la doctor. Să te duci de la primele simptome.

Povestea mea are un final fericit. Din fericire, ca să zic așa. Dar nu toate poveștile se termină așa. Iar finalul fiecărei povești depinde în extraordinar de mare măsură de începutul ei. Adică de momentul în care te decizi să mergi la specialist și să îi spui ce te doare. Și să îți faci cuvenitele investigații.

Te îndemn, de asemenea, să intri pe acest site. Unde găsești mai multe informații despre ”Care-i treaba cu prostata?”. Mare nevoie este să avem toate aceste informații într-un singur loc și din sursă de încredere, mare nevoie…

Știai că…

Statisticile internaționale arată că, în medie, 1 din 8 bărbați va dezvolta la un moment dat în cursul vieții, cancer la prostată.

Un studiu efectuat recent pe un eșantion de 788 de bărbați români ne arată că deși 9 din 10 bărbați români declară că știu ce este prostata, doar 80,25% dintre ei știu sigur că femeile nu au prostată.

Conform aceluiași studiu, 74,68% dintre bărbații români nu știu cum se stabilește diagnosticul cancerului de prostată, iar 73% dintre ei nu știu ce este testul PSA. Această lipsă de informație despre metodele de testare contribuie la ratele reduse ale testării în România:

7 din 10 respondenți nu și-au făcut niciodată testul de PSA. Aproximativ jumătate dintre respondenți știu cum arată prostata (42.53%) și care este funcția principală a acesteia (51.39%). Totuși, nu toate concluziile studiului sunt alarmante: 69,87%  dintre respondenți consideră testul PSA un indicator de precizie în determinarea cancerului de prostată și 72,91% sunt de părere că acest test ar trebui făcut o dată pe an de către bărbații de peste 45 de ani.

75.95% dintre respondenți cunosc faptul că medicul urolog este cel care diagnostichează un posibil cancer de prostată.

Notă

Campania ”Care-i treaba cu prostata?”, inițiată de Janssen România și susținută de FABC (Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer), Asociația Română de Urologie, Societatea Națională de Oncologie Medicală din România și Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală își propune să informeze bărbații români referitor la propria anatomie și de ce e necesar sa adopte  un comportament preventiv în ceea ce privește cancerul de prostată.