Chiar dacă pe tarlaua aia, până să o cureți tu și să plantezi panseluțe și petunii, era doar gunoi. Mult gunoi. Și caca. Mult caca.
Legea nu te lasă să faci așa ceva fără să ai autorizație. Așa e legea. Nu te poți apuca să plantezi ce vrei tu oriunde în spațiu public. Chiar dacă intenția ta este minunată: vrei să faci să fie mai frumos și mai verde. Nope, îți iei amendă.
Bine, dacă te prinde cineva. Că sunt și gherile de astea verzi. Care fix asta fac: înverzesc spațiile publice lăsate de izbeliște. Noaptea. Ca hoții. Ca să nu fie prinși.
În multe țări sunt astfel de gherile. Dar cea mai mare organizație este în New York. Sunt vreo 800 de mici gherile grupate în inițiativa mare Green Guerillas. Care din 1973 se luptă la sapă (că nu aveam cum să zic la baionetă) cu primăria orașului.
Ei amenajau peste noapte un spațiu verde, dimineața venea primăria și îl distrugea. Și tot așa. Cu procese intentate de ambele părți. Ajunse până la Curtea Supremă de Justiție. Și cu tot felul de celebrități implicate de o parte și de alta. Nebunie, ce să mai…
Așa e la americani. Deh, sunt americani, mai ciudați, este? La englezi o mișcare de genul ăsta a prins la fel de bine. Doar că s-au implicat și autoritățile.
Incredible Edible a început ca un proiect pornit de două prietene din Todmorden, West Yorkshire. Orășel fost industrial, care după închiderea fabricilor a devenit o zonă decăzută, murdară, cu multă infracționalitate.
Cele două doamne, Mary și Pamela, s-au gândit să cultive niște plante pe un spațiu de ăla părăsit și plin de gunoaie. Și așa au făcut. Dar cu un schepsis: oricine se putea bucura de roadele a ceea ce făceau ele acolo. Adică oricine putea lua castraveți de acolo, spre exemplu.
Ideea doamnelor era să facă ceva ca să reconstruiască spiritul comunității. Ceea ce a prins formidabil. Căci de la acel petec de grădină s-a ajuns la o mișcare internațională. Cu ”puiuți” în foarte multe țări. Pe același principiu: amenajăm grădina cu voluntari și se înfruptă din ea oricine are nevoie.
Spre deosebire de New York, primăria din Torden (UK, deci) la început nu s-a sinchisit de ce făceau cele două doamne. Dar apoi, când mișcare a luat amploare, problema lor a fost nu să le pună bețe în roate. Ci să vadă cum pot face să le ajute din punct de vedere legal. Și să prindă această inițiativă în ADNul localității. Și al comunității.
Că aici am vrut să ajung. Adică la noi. În România. La americani am văzut cum este. Cum reacționează la astfel de gherile. Am văzut și la englezi. Două atitudini total diferite.
Dar la noi cum ar reacționa autoritățile? Știi niște cazuri de astfel de inițiative la noi? Și cum s-a întâmplat povestea?
Mie personalmente tare mi-ar plăcea să avem astfel de gherile. Ba chiar m-aș băga și eu în una. Deși la grădinărit sunt un pic mai priceput decât la fizică cuantică.
Dar ideea este să mă implic în ceva ce provoacă lumea să se auto-provoace. Și să ieșim un pic din această letargie. Care ne ține din punct de vedere civic aproape vii.
Aia zic.
PS M-a stârnit să documentez un pic chestiunea în cauză un pasaj din cartea ”În grădina minții” de Sue Stuart-Smith. Din nou ți-o zic, dragă cetitorule, tare mult ne ajută cărțile dacă le lăsăm să ne ajute…
#RaftulLuiChinezu #AflateDinCarti