Adică, mă rog, așa l-am făcut noi. Io cu doamna. De vineri până joi. Adică nu știam azi unde o să ajungem mâine. Și decideam mâine, cum ar veni. Am pornit din București cu destinația Cugir. Unde am lăsat-o pe cea mică, Patricia. La bunica și străbunica ei. Am dormit vineri noaptea acolo.
Sâmbătă dimineața, am pornit către Baia Mare. La soră-mea Delia. Decizie luată în cursul zilei de vineri pe sistem de sunat ”sorela, ești în zonă? Da, sunt. Bine, venim. Ieeeee”. Pe drum am oprit la o excelentă ciorbă de fasole la La Vio, la coborârea de pe Mesteacăn. Ocazie cu care am luat și 5 plăcinte de alea mari, cu tot felul de combinații. În Baia Mare am stat sâmbătă și duminică acolo. Cu familia, prietenii și finii. Doar atât am făcut. Revedere. Și, ioi, ce bine o fost…
Luni dimineața am pornit către Mugur Pop. Lângă Cluj-Napoca. Decizie luată tot pe sistem de ”Mugureeeee, mi-i dor de tine, măh! D-apoi, haida-ncoace!”. Și ne-am dus. Am stat toată ziua de povești. Și am băut niște beri (mai mult io). Și am mâncat niște excelente găteli vegetariene (pe niște rețete de la Cosanzenele Gatesc).
Seara am plecat de la Mugur. Dar unde ne cazăm? Prima pensiune pe care am văzut-o a fost Roata Faget Cluj. Pe lângă care trecusem de nu știu câte ori când am fost la Mugur. Dar nu ne-am gândit niciodată să dormim acolo. Acum am oprit. Și a fost bine. 180 de lei pe noapte camera absolut corectă. Și într-o zonă liniștită, nu se compară cu zgomotul orașului. Personalul a fost super simpatic. N-am stat să mâncăm. Deși la câtă lume am văzut că vine din oraș, se pare că e ce trebe acolo. Lasă, data viitoare. Cât ne-am băut noi cafeaua marți dimineață la pensiune, ne-am pus fireasca întrebare: bun, și acum încotro?
Și cum stăteam și analizam, numai ce doamna mea vine cu inspirata inspirație. Și zice ”auzi, dar dacă mergem la Colțești, că doar ne-am plăcut zona?”. Am pupat-o pe suflet și am aprobat afirmativ. Și am pornit. Primul lucru a fost să mergem la Conacul Secuiesc-Székelykő Kúria. Să vedem dacă au o cameră liberă. Am avut noroc. Doar că ne puteam caza abia mai pe după-masă.
Așa că am parcat mașina, am mâncat un mic dejun (bundas kener la greu) și am executat o drumeție până la cetatea din zonă. Cam două ore dus-întors. Adică fix cât să mi se facă o sete corespunzătoare de bere. Căci la întoarcere asta am făcut. Și am mâncat și un excelent gulyas. Spre seară ne-am cinstit cu o butelcuță de vin, așa, să ne fie de bine. 850 de lei toată distracție cu cazare, mâncare și (cam multă… ) băutură. Dar a meritat fiecare leuț.
Miercuri dimineața, la cafea, iar ne-am întrebat: de aici încotro. Și am decis să mergem să vedem cetatea din Aiud. Și ce o să mai găsim prin zonă. Doar că ne-am luat o mică țeapă: cetatea este încă în renovare și nu se poate vizita. Dar, în compensație, am pățit o plăcută surpriză: Muzeul de Științele Naturii din Aiud. Care este situat la etajul 1 din nuș ce liceu. Și care este foarte bine organizat. Și cu multe exponate. Mă rog, nu e Antipa sau ceva. Dar chiar a fost o experiență interesantă. 6 lei intrarea, dacă e.
Dacă tot eram în zonă, ne-am văzut la un ceai și cu stimabilul scriitor Domşa Lucian. Am povestit un pic, ne-am râs, de astea. Imediat după aceea am comis un video-call. În parcare. Că așa-i în road trip!
De aici încotro? Iar ne-am pus întrebarea. Și am zis să tragem o fugă până în Cheile Râmețului. Că am mai fost și ne-a plăcut. Ceea ce am făcut. Ne-am plimbat un pic prin zonă. Nu am trecut prin chei. Că nu eram echipați corespunzător. Și, în plus, a început și o mică ploicică. Dar plimbarea aia prin natură a fost fix ce ne-a trebuit. Apoi am decis să mergem înspre Alba Iulia. Căci plimbarea prin cetate acolo este unul din lucrurile pe care le fac cu mare, mare drag cel puțin o dată pe an.
Am luat la întâmplare o cazare. La Vila Matia. Curățică, absolut ok, la 200 de lei pe noapte. Am ajuns acolo pe la 15.00. La fix. Cât să mă prăbușesc în pat și să zac tot restul zilei și toată noaptea. Ori ceva criză de fiere, ori ceva indigestie. Indiferent ce a fost, m-a luat total prin surprindere. Căci nici nu îmi mai aduc aminte de câți ani (dacă nu decenii!) nu am mai pățit așa ceva. Aia e, buletinul nu te minte și nu te iartă, știi cum zic… Așa că mult așteptata plimbare prin cetatea din Alba Iulia se reportează pentru data viitoare…
Joi dimineața am fost îndeajuns de recuperat încât să ne urcăm în mașină și să mergem până la Cugir. Cu gândul să o recuperăm pe cea mică. Dar care a mai vrut să stea. Iar noi ne-am continuat drumul până la București. Unde, joi spre vineri, am dormit vreo 12 ore. De recuperare.
Mi-a plăcut maxim acest sistem de road trip. În care nu știi unde o să ajungi a doua zi. Și o să mai facem. Pentru că șefa a zis că #eok.
Aia zic :)