Ucrainienii nu respectă drepturile românilor, de ce să îi ajutăm acuma?
Este una din temele preferate ale celor care nu consideră că ce face Rusia este o mizerie. Un asemenea argument mă întristează teribil. Pentru că nu face altceva decât să furajeze logica de ”ba p-a mă-tii!”. Chiar și când mama din enunț nu are nicio legătură de rudenie sau de contemporaneitate cu cea sau cel care face enunțul.
Că în Ucraina sunt probleme cu respectarea drepturilor românilor care locuiesc acolo, asta știm. Dar a echivala cumva faptul că alor noștri nu li se acordă niște drepturi (de altfel normale în secolul XXI) cu un război în care mor oameni, așa ceva, parol, doar dacă în sufletul tău există un mare, mare hău poți să zici.
Cum să ți se pară același lucru faptul că, spre exemplu, românii din Ucraina nu prea au acces la cărți românești (și vameșii ucrainieni chiar făceau giumbușlucuri majore când veneau asemenea transporturi din România) cu faptul că mor ucrainieni de bombele rușilor? Este peste puterea mea de înțelegere cum să gândești așa.
Dacă am face un exercițiu de imaginație și am fi fost noi, România, în locul Ucrainei, cum ar fi fost ca ucrainienii să ne refuze refugiații pe motiv că armata română a comis mârșăvii împotriva populației lor în al doilea război mondial?
Unii ar vrea să mergem în istorie și mai mult. Și să justificăm ura față de ceilalți din vremuri străvechi. Unii ar vrea să nu trăim în prezent. Ci într-un trecut pe care să îl transformăm direct în viitor. Un trecut pe care oricum nu avem cu adevărat cheie ca să îl înțelegem. Dar pe care îl folosim, luând la pilă toate așchiile care nu ne convin, ca să ne justificăm lipsa unui prezent așa cum îl vrem noi (și cum nu are cum să existe, de altfel).
Și vin și întreb:
Cam câte generații trebuie să treacă până să ne iertăm mârșăviile comise reciproc de străbunicii noștri?
Dacă te încrunți și îți vine să zici ”nuuuu, doar ei ne-au luat gâții, noi nu lor!”, îți recomand să citești cartea ”Continentul barbar” a lui Keith Lowe. În care vei descoperi – cu groază și oroare – că imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial au fost comise măceluri reciproce de orice nație împotriva oricărei alte nații din proximitatea primei nații. Ucrainienii fiind printre cei mai duri la adresa polonezilor, spre exemplu. Și invers.
Iar noi, pictați de trafetele istoric al unora drept cel mai pașnic și mai blând popor (ales, desigur), ne-am făcut și noi norma de luat de gâți, stai relax.
Când stai cu un piciorul în istorie și unul în viitor, se cheamă că te crăcănezi prea tare. Și s-ar putea să ți se rupă nădragii.
Aia zic.