Zilele trecute, mi-am făcut tot felul de analize. Pe linie bărbătească, să îi zic așa. Căci imediat fac 50 de ani și nu doar că e bine să te testezi anual, ba chiar e imperios necesar, aș zice. Și mai des, cine poate.

Aveam o jenă în zona pelviană și doctorul a vrut să afle care-i faza. Așa că m-a băgat în service. La greu. Adică: analize de sânge, de urină și alte umori, ecograf și RMN.

Eu, când am văzut că mă trimite la atâta desfășurare de forțe, m-am cam întunecat la suflet. Căci mi-am zis ”cred că nu îmi spune direct că e bai, de aia mă trimite în 908967 de părți…”. Dar le-am făcut cuminte pe toate. Nu că aș fi avut de ales…

Și toate au ieșit bine. Doar la RMN s-a văzut o chestie. Eu unul nu am înțeles nimic din rezultatul RMNului, căci era în doctoreză. Adică vreo trei paragrafe din care am înțeles doar cuvintele de legătură. Și semnele de punctuație. Așa că m-am dus la doctorul urolog. Cel care mi-a făcut trimiterea. Să îmi traducă.

M-am așezat pe scaun cu juma de bucă, pardon my French. Pulsul îmi era pe la 158. Îmi auzeam inima în urechi. Eram fiert, ce să mai. Și mă așteptam să îmi zică ceva de genul ”mda, nu e bine…”.

Doctorul se uită peste hârtia aia cu rezultatele și zice: ”aaaaaa, asta-i cea mai bună veste!”. La care mie îmi cade falca. El vede și zice râzând: ”ce, ați crezut că o mierliți sau ce?”. La care io dau doar din cap a un fel de ”ceva de genul”. După care îmi lățesc un zâmbet de ăla tâmp și intru într-o relaxare de aia de nu mai auzeam nimic din ce în zicea doctorul.

”E de bine, măh, e de bine!”. Atât îmi zicea vocea aia interioară. Cine să îl mai asculte pe doctor după o astfel de veste?

Totuși, așa, cu juma de ureche a zis ceva de genul ”hai să mai facem o singură analiză, dar doar de confirmare, că vreau eu să fiu 100% sigur, nu doar 99%”. Bine, mi-am adus aminte că a zis ceva de genul ăsta pentru că mi s-a declanșat subit memoria pe termen scurt când l-am auzit pe doctor, care s-a prins că nu prea îl mai ascult, rostind cele de mai jos.

”Adică o să vă facem poze la puță în timp ce vă băgăm ceva în ea”.

Oameni buni, în caz că nu știți că există ceva numit memoria pe termen scurt, care se activează retroactiv și cu o limpezime de cristal, să știți că există. Am experimentat-o eu. Căci, deși credeam că nu am auzit mai nimic din ce mi-a zis doctorul înainte de cuvintele astea, imediat ce am realizat ce îmi spune, creierul meu a făcut o tură rapidă prin memoria din ultimele minute. Și, cu o viteză de nedescris și cu o claritate irefutabilă, am putut să reproduc tot ce zisese doctorul în ultimele 4 minute.

După care l-am întrebat, în timp ce el râdea în hohote văzând transfomarea mea.

”Adică e la mișto asta cu poze la puță sau cum, domnule doctor?”. ”Nu”, a zis. ”Chiar în asta constă analiza”, a adăugat. Și apoi mi-a explicat tehnic și științific ce și cum.

Uretrografie retrogradă. Asta trebuie să fac. La asta trebuie să mă supun. ”Nu e musai”, a zis doctorul. ”Dar, dacă vreți să fim 100% sigur că e totul în regulă, ar fi bine să o facem”, mi-a dat decisiva. Așa că evident că o să trec prin așa ceva. Căci 1% la vârsta mea e ca 25% la alte vârste, știi cum zic.

De prisos să îți spun că nu o să uit niciodată cum se numește procedeul ăsta. Căci odată recuperată denumirea din memoria pe termen scurt activată vijelios de cuvintele directe ale doctorului, termenul s-a dus fix în memoria pe termen lung.

Fix acolo lângă definiția corpilor tigroizi. Care sunt formațiuni dense de reticul endoplasmatic rugos, la nivelul cărora au loc sintezele neuronale proteice. Definiție pe care am fotografiat-o în școala generală, din manualul pe care abia apucasem să îl deschid la lecția aia. În timp ce mă ridicam din bancă atunci când mi-am auzit numele. Nici până în ziua de azi nu îmi explic cum s-a întâmplat asta. Dar, iată, și acum, după mai bine de 30 de ani, o știu pe de rost.

Aia zic :)