Întreb (și răspund) din start: de ce să citim autori români contemporani? Pentru că 1. sunt unii foarte buni, deci scriitura lor ne aduce plus-valoare în viață 2. așa îi încurajăm să se țină de treabă și să scoată și alte cărți bune 3. poate așa îi inspirăm și pe alții să se apuce de scris.

Cel puțin așa este la mine. Acestea sunt motivele pentru care, de ani buni de zile, în ”șaormica” livrescă pe care o consum de deosebit sârg și elan, cel puțin un sfert din cărțile pe care le citesc sunt scrise de autori români contemporani. Ceea ce nu făceam înainte. Căci consideram, atât de greșit (că acuma și știu), că îmi pierd vremea cu astfel de scriituri. În loc să citesc cărți de alea ca lumea (ce or fi fiind și alea…).

Și ce surprize plăcute am avut! Ce condeie… Ce învârtoșare a frazelor (pardon my French)… Ce bucurie, pe scurt, să descopăr că avem astfel de scriitori atât de buni printre noi…

Dar să nu exagerăm…

Desigur, nu e cazul să o dăm într-o Lambada aspirațională sau ceva. Deloc, chiar. Adică am citit și cărți scrise de autori români contemporani care erau slabe. Spre foarte slabe. Unele enervant de irositoare de timp. Pe care nu ți-l mai recuperezi în veci pururi, amin.

Doar că, desigur, îți dai seama de asta doar după ce – furculition – ai citit cartea. Înainte nu ai cum. Căci nu m-aș duce deloc în direcția și pe linia criticilor literari (sau cum li se mai zice). Adică să îi aleg ca faruri călăuzitoare în furtuna auctorială din jurul nostru. Căci oameni sunt și ei. Și, recte, supuși subiectivității. Deci greșelilor. Cu voie sau fără de voie. După caz. Așa că nu m-aș lua după ei.

De altfel, îți recomand cu o căldură invers proporțională cu temperatura ideală la care se bea o bere la halbă să privești cu circumspecție și ce zic eu aici. Nu doar pentru că – tă dăm! – sunt și eu subiectiv (altă formă de a exista oricum nu există; dar ăsta-i alt subiect).

Dar în special din acest motiv: cărțile pe care ți le zic eu aici sunt cele pe care le-am citit în loc să citesc alte cărți. Că nu știu cum să o zic mai direct. Ceea ce înseamnă, oricum ne uităm, o masivă limitare. Căci cărțile de autori români contemporani pe care le-am citit sunt doar o mică parte din ce există pe piață. Iar faptul că eu am ales să le citesc pe unele și nu pe altele… Ai înțeles ideea.

Mari minusuri la acest top

Încă o necesară mențiune. Toate cărțile de mai jos le-am citit în ultimii 3 ani. Cam de când fac topurile mele trimestriale cu cărți. Ceea ce este, apropo de ce ziceam mai sus despre circumspecția cu care ar trebui să iei ce zic eu aici, altă limitare majoră.

Căci – și asta-i mare păcat, din multe puncte de vedere… – cărțile pe care le-am citit înainte de această perioadă de când îmi organizez lecturile sub formă de topuri nu am cum să le iau în calcul. Pentru că aș uita și omite mult prea multe care ar merita amintite. Îmi asum acest minus și ți-l aduc în vedere cu toată seriozitatea.

De aceea lipsesc (nemeritat, dar explicabil, cum ziceam) din acest top scriitori români contemporani foarte buni precum Simona Antonescu, Cristina Nemerovschi, Liviu Surugiu, Flavius Ardelean, Adrian Mihălțianu, Andrei Ruse, Alexandru Lamba, Ioana Chicet Macoveiciuc, Tony Mott, Lucian Dan Teodorovici, Teodora Matei, Lucian Dragoș Bogdan și atâția alții. Am scris și/sau am vorbit despre cărțile lor în secțiunea specială de pe blog, la vremea când le-am citit.

Apropo, s-au strâns peste 150 de cărți de autori români contemporani la provocarea mea de pe Facebook, așa că, dacă ai scris și tu o carte, poți să o pui acolo, nu se știe niciodată :)

Cât despre anumite supărări pe care o să le stârnesc în rândul tagmei scriitorilor, mi le asum și pe astea. Așa cum am făcut și o să tot fac multă vreme cam cu tot ce fac prin viața asta. Și așa cum mă știu mulți: direct și uitându-mă în ochii tăi. Cea mai bună formă de a-i arăta celuilalt că îl respecți, de altfel.

Top 10 cărți scrise de autori români contemporani

Octavian Soviany – Seria Lelian: Micul Saturnian, Îmbarcarea către Cythera
Ok, aici trișez un pic. Căci pun două cărți din această trilogie, nu doar una. Căci io-s fan de Soviany. Are omul ăsta acel ceva care mă atrage teribil la scriitura lui. Iar acest al doilea volum din seria Lelian mi-a picat la fel de bine. Apropo, în caz că nu știi despre ce este vorba în trilogie, Soviany s-a apucat să scrie biografia lui Paul Verlain. La persoana I. Aia zic :D

Radu Găvan – Isus din întuneric
Extraordinar ce m-a lovit cartea asta. Știam că Radu este un mare scriitor, doar am citit tot ce a scris. Dar niciodată nu m-a impresionat atât de tare cum a făcut-o cu cartea asta. Excelentă, pur și simplu excelentă…

Tudor Runcanu – Cuibul bufniței
M-a luat prin surprindere cartea asta. Pe care am luat-o doar că să o răsfoiesc. Adică pe sistem ia să vedem care-i faza. Și m-a prins teribil. Mi se pare că Tudor are cel mai sud-american stil de a scrie dintre toți autorii români contemporani pe care i-am citit în ultima vreme.

Camelia Cavadia – Măștile fricii
Pfoai, cum îți întoarce un pic sufletul pe dos cartea asta. Este, ca să îi zic așa, un fel de carte-terapie. În mai multe sensuri. Adică ori te regăsești din când în când în personajele de acolo, prăjite în draci de părinți, ori te sperii când vezi că așa ceva se întâmplă în lume, bucurându-te în același timp că tu nu ai pățit de astea…

Viorel Ilișoi – Strălucitor
Nu prea mai există jurnaliști. Din păcate. Și nici școlile de jurnalism nu mai sunt ce au fost. Eu aș introduce cartea asta a lui Viorel în programa obligatorie la școlile astea, atâtea cât mai sunt. Ca să aibă cei tineri un reper. Ba nu, mai multe repere. Despre ce înseamnă să fii jurnalist pur-sânge. Și despre cum se făcea jurnalism la începuturile democrației noastre. Și despre mai multe.

Doina Ruști – Paturi oculte
Una din scriitoarele deja consacrate. Cu un stil consacrat. Recognoscibil din primele paragrafe. Și această carte este fix la ce te așteptai de la Doina. Adică să te țină strâns de balamalele alea speciale aflate fix la marginea aproape de nedibuit a două lumi excelent construite.

Allex Trușcă – I put a spell on you
Citisem până acum fantasiurile scrise de Alex. Și mi-au fost simpatice. Dar nu mai mult. Ei bine, cu cartea asta mie mi se pare că și-a dat examenul final. Cel puțin în ochii mei. Examenul acela de scriitor pe care o să stau cu ochiul la modul corespunzător. Căci a ieșit din zona fantasy clasic (sau cum să îi zic) și, fără să decoleze de tot din perimetru, a sărit într-o cu totul și cu totul altă clasă.

Dănuț Ungureanu – Experimentul Păpușa
Nu am mai râs atât de mult citind o carte de nici nu știu io când! Subiectul este în sine o paranghelie: viața politică dintr-o Românie imaginară (bine, nu e că nu poți face o paralelă de un perpendicularism desăvârșit cu anumite personaje politice de pe la noi). Dar combinația dintre răhățișurile politicie și experimentul ăsta (despre care nu vă zic nimic, aș strica toată paranghelia) este excelentă.

Raluca Feher – Te iubesc dar nu pe tine
Raluca este o nebună. Clar. Nenegociabil. Și așa este și scrisul ei. Care te enervează de îți vine să dai cu cartea de pământ. Dar care te și atrage în moduri pe care nu ți le poți explica (și care, dacă ești ca mine, așa rămân, neexplicate…). Dacă îți place un stil dur, direct, care îți intră în suflet și îți rămâne acolo sub formă de întrebări agățate de tine pentru tine, asta-i una din cărțile pe care ar fi cât de cât ideal să le citești.

Teodor Hossu-Longin – Mortua Est
Ce gust amar mi-a lăsat cartea lui Teo… Dar așa și trebuie să rămâi după o astfel de carte. Despre dezamăgirile post-revoluționare. Despre visuri spulberate. Despre amăgiri și auto-amăgiri. Despre o Românie care ar fi putut fi altfel, mult mai bună. O carte tratament. De ăla de e bine să ni-l administrăm singuri din când în când.