Din când în când, primesc niște mesaje mai speciale. Care, din sutele de mesaje primite într-o săptămână, sar în evidență. Nu aș putea să spun de ce. Cel mai probabil pentru că intuiția îmi spune că în spatele acelor câteva cuvinte se ascunde ceva mult mai puternic decât pot ele să transmită. O poveste. Mai multe povești. O frântură de viață. Mai multe frânturi de viață. Care ar putea, dacă aș duce discuția mai departe, să intre cumva în viața mea. Și o să o facă mai frumoasă.

Zilele trecute am primit un astfel de mesaj. De la Ciprian. Care îmi zicea, în acele câteva cuvinte meționate mai sus, despre prietena lui și despre clubul de dans pe care îl administrează. A fost doar un mesaj ca atâtea altele pe care le primesc. Dar parcă simțeam că e ceva acolo, ceva ce mi-ar plăcea să aflu. Așa că l-am rugat, sec, pe Ciprian să îmi dea un mail în care să îmi spună mai multe.

Iar el mi-a trimis rândurile de mai jos. Pe care le-am citit cu mare, mare emoție. Și cu mulțumiri că, uite, din când în când pățești și așa ceva. Adică să ai pe cineva care vrea să ajute pe cineva drag și care cumva ajunge și la tine. Și te face părtaș la ceea ce eu consider a fi cea mai frumoasă formă de a exista ca om: să îi ajuți pe alții atunci când poți.

Pot să ajut eu cu acest articol? Nu știu. Dar încerc. Oricum de tine, cititorule, depinde acest ajutor. Eu mi-am făcut partea. Nu doar că public acest articol. Ci și prin faptul că am și contribuit financiar. Nu cu mult. Cu puțin. Dar așa cum, vorba aia, oceanul este format din enorm de multe picături mici, așa poate fi și ajutorul nostru, din puțin câte puțin să se facă mult.

Dacă vrei și poți să ajuți, să știi că toți banii vor fi cheltuiți pe echipamentele individuale ale copiilor și pe echipamentele din sală care au devenit „obosite”. Sau, dacă poți să ajuți cu echipamentele de mai jos, să îmi dai un semn și o să te pun în legătură cu ei.

În ordinea priorității, are nevoie de:

1. echipament clasic de antrenament – treninguri, tricouri, adidași. 
2. echipamentul specific pentru antrenamentele de dans sportiv, asemănătoare cumva cu costumele de competiție (dar mai sărace in detalii). 
3. costume de competiție, adică pantofi, pantaloni, cămăsi, rochițe – pentru când copiii vor fi destul de mari pentru a participa la competiții.

Contul bancar este RO06BRDE360SV06968103600, beneficiar – Asociația Clubul de Dans Bolero Timișoara, deschis la BRD. 

Acestea fiind zise, te las cu rândurile pe care mi le-a trimis Ciprian. Pe care le las fix așa cum le-am primit. Căci este prea frumos cum a scris :)

---

Iti multumesc mult pentru raspunsul tau, referitor la mesajul pe care ti l-am trimis, pe facebook, despre prietena mea, antrenor de dans sportiv de performanta.

Recunosc, cu mana pe inima, ca nu ma asteptam sa raspunzi. Dar ai raspuns si am avut asa, un sentiment ciudat, de vina sau remuscare. A fost o batalie din aia naspa, cu mine insumi, daca sa iti scriu sau nu. Adica, nu prea suntem obisnuiti sa cerem ajutor, suntem genul de oameni ce ne batem cu morile de vant pana cand ajungem unde vrem. Mi-am luat pana la urma, inima in dinti si iata-ma :)

Mi-ai cerut mai multe detalii despre prietena mea, ce si cum. Sunt, multe.

Numele ei este Brigite Sargu, fost dansator sportiv de performanta, fost campion national absolut, acum antrenor de performanta cu o vechime in „campul muncii” de peste 25 de ani. S-a tinut tare pe pozitii, dovada este faptul ca este „sefa” celui mai vechi club de dans sportiv activ din Timisoara, infiintat in 2002, clubul „Asociatia Clubul de dans Sportiv Bolero – Timisoara”.
De aproximativ 15 ani este si arbitru competitional, in cadrul Federatiei Romane de Dans Sportiv.

Una peste alta, livingul nostru este plin de cupe, medalii si diplome, majoritatea aurite. Iar sala unde isi tine cursurile are coltisorul ala, „altarul”, plin si ala de cupe si medalii.

Mainile au contribuit la cresterea campionilor mondiali ai dansului sportiv din 2016, categoria latino, U21 (din perechea Alexandru Miculescu si Andra Pacurar – Miculescu a inceput dansul sportiv de performanta cu ea).Tot prin mainile ei au trecut alte zeci de sportivi de performanta, unii ajunsi campioni nationali sau finalisti in cadrul competiilor mari, nationale si internationale.

Acum, destul cu lauda, sa iti povestesc despre ceea ce vrea sa faca in prezent.

Anul trecut, in septembrie, i-a venit ideea asta, ca orice copil poate deveni ceva mai bun, ca orice copil, indiferent de situatia materiala a parintilor, poate avea o sansa. Si asa, am luat legatura cu un ONG din Timisoara – Look Inside, care se ocupa cu ajutorarea familiilor defavorizate si le-am propus sa incerce sa ii convinga pe acesti parinti defavorizati sa isi aduca la copiii la sala, sa invete sa faca ceva mai folositor lor, cu timpul lor liber. Iar ea, Brigite (sau Brighi, cum ii spunem noi) sa ii antreneze pe acesti copii, total gratuit. Anuntul facut de noi pe 7 octombrie 2020, este aici.

Sa fiu sincer, la inceput oamenii au privit cumva cu neincredere proiectul asta. Adica, ceva de genul „ce e ala dans sportiv? Daca nu e fotbal, nu e sport!” Dar incet, incet, au inceput sa vina copilasi. Vreo 4-5 la inceput apoi au inceput sa vina mai multi, putin cate putin. Si grupa creste foarte frumos.

Acum, copiii sunt in perioada cand invata despre sincronizare, despre ritm, chestii din astea de’ale dansului. Nu dans sportiv deocamdata, pentru ca e cumva cum e trecerea de la gradinita la scoala primara. In momentul asta, copiii sunt „la gradinita”. Cam cum se vede in postarea asta de pe pagina proiectului sau in filmuletul asta. Pozele si filmuletul sunt facute de mine, asa ca nu ma judeca, te rog! Am zero experienta in chestiile astea :)

Mno, problemele au inceput cand, din cauza pandemiei, am ajuns la fundul sacului cu bani. Incet, incet, a trebuit sa renuntam la diferite cheltuieli ca sa putem tine sala deschisa. Inainte, Brighi reusea sa adune banutii care sa o ajute sa isi sustina sala si sa cumpere echipamente, prin cotizatiile membrilor platitori (oameni normali care veneau sa invete sa danseze, contra sumei de 100 de lei pe luna, abonament lunar). Dar… pandemia ne-a lasat fara membri platitori. La fel cum s-a intamplat cu toate salile de fitness, de altfel. 

Asa ca, ne-am trezit ca in loc sa cumparam echipamente sportive specifice pentru acesti copii, sa facem eforturi sa tinem sala deschisa. Adica, sa avem macar un spatiu unde sa se poata face antrenamentele. Iar ea, Brighi, de la o activitate aproape zilnica ce o desfasura cu sportivii de performanta si cu acesti copii, a ajuns brusc sa nu mai poata face nimic. Zero! Nada! Timp de un an si ceva, au fost antrenamente sporadice, cateodata, poate o data pe luna.

Iar in perioada asta, veniturile care sa poata sustine visul ei au fost din salariul meu de gestionar de depozit si ajutorul mamei ei, o doamna minunata. Nu stiu de cate ori am gasit-o pe Brighi plangand, vazandu-si visul cum se darama.

Acum incercam sa reconstruim ce s-a daramat. Putin cate putin. Isi creaza o grupa de adulti, a inceput si cu dansuri pentru miri, chestii care contribuie, picaturi, la visul ei. Doar ca asta dureaza, din pacate. Au ramas multe datorii la chiria spatiului, pe care le vom plati. Esalonat dar vom reusi cumva. Insa astea trebuie platite primele, ca sa nu pierdem sala. Si iar ne intoarcem la faptul ca nu poate echipa copiii corespunzator. Un cerc vicios…

In fine, scriindu-ti, mi-am descarcat si eu frustrarea… doare sa vezi omul de langa tine cum sufera. Si culmea, sufera din altruism, chestie rara in ziua de astazi…

Brighi este un om foarte rezervat, nu ii place sa iasa in evidenta si mai ales, nu o sa se planga niciodata, chiar daca a ajuns la capatul puterilor. Eu… sunt cumva mai tupeist, dovada si mesajul asta…

Pagina de facebook a proiectului este https://www.facebook.com/dancetimisoara

As mai fi avut de scris dar simt ca m-am lungit enorm si nu vreau sa devin plictisitor :)

Iti multumesc pentru rabdare!