Cei care tac au mereu ceva de spus. Dar continuă să tacă pentru că nimeni nu îi va asculta

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.000 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Dragă cititorule,

Nu îți poți închipui surpriza mea imensă și încântarea mea teribilă când am aflat că autoarea textului de mai jos are doar 13 ani. Ca tată de trei copii, mi-a crescut sufletul. Așa cum mi se întâmplă de fiecare dată când văd copii care, după toate semnele, o să fie muuuuult mai mult decât am fost noi, generația asta mai trecută…

Da, Celia Petrus are doar 13 ani. Și scrie așa cum vezi mai jos. Oricum i-aș fi cerut acordul să îi public textul la mine pe blog. Dar așa a trebuit să cer acordul… părinților ei :)

Textul Celiei a fost unul din cele care au concurat la concursul de eseuri lansat de trupa Corbu cu ocazia lansării albumului ”Cei care tac”, în cadrul căruia am avut onoarea să fiu unul dintre jurați. Eu am fost încântat de rândurile ei. Și habar nu aveam de vârsta ei!

Citește și tu, dragă cititorule, cum scrie Celia. Și bucură-te alături de mine că vin din urmă astfel de tineri. Și să ne bucurăm alături de părinții ei, cărora sunt sigur că le crește inima de bucurie și sufletul de împliniere :)

Respect!


Tăcerea este cea mai simplă formă de comunicare. Transmite emoție, calm și mister. Tăcerea este capacitatea oamenilor de a se exprima fără a vorbi. Tăcerea este un mister care poate fi dezlegat de oricine. Tăcerea îți oferă oportunitatea să interpretezi mesajul transmis printr-o privire, gest sau mișcare. Asta ar spune cei care nu tac.

Oamenii se plimbă pe stradă și tac. De ce tac? Pentru că nu au nimic de spus. În schimb, cei care tac au mereu ceva de spus. Dar continuă să tacă pentru că nimeni nu îi va asculta. Cei care tac ne păzesc și dictează. Ce dictează? Pagina vieții noastre scrisă cu litere îngrijite, cu stiloul Tăcerii, care nu face zgomot, și care refuza să mai scrie când rezerva de cerneală se termină. La fel ca viața noastră.

Cei care tac se uită la noi, amuzați de naivitatea vocilor noastre. Cei care tac locuiesc peste tot, încât ne pândesc și ne urmăresc atunci când li se pare important. Adică foarte rar. Atât de rar încât ei nu îi urmăresc niciodată pe unii dintre noi. Pentru că viețile lor sunt atât de plate, încât cei care tac refuză să se mai lovească de zidul Normalității. Căci nu mai au loc în spitale ca să le mai ocupe cu lovituri de zid.

Cei care tac ascultă o muzică mută, dar asurzitoare. Cei care tac se uită la filme de comedie fără răsete pe fundal. Cei care tac citesc și întorc paginile Cărții fără zgomot. Cei care tac se ceartă în tăcere. Se uită unii la alții cu venin, gesticulează și plâng în Tăcere. Așa cum facem toți. Plângem în Tăcere fără să știm că cineva ne aude. Pentru că plânsul în Tăcere este cel mai asurzitor lucru care îi deranjează pe cei care tac.

Cei care tac comunică cu noi prin gândurile pe care ni le transmit. Ei sunt vocile din mintea noastră fragilă. Cei care tac ne îndeamnă să facem unele lucruri care cred ei că ar fi corecte sau incorecte. Ne transmit mesaje încurajatoare sau deprimante. Ne ajută sau ne abandonează. Ne dau sfaturi sau ne lasă pe noi să acționăm. Pentru că cei care tac știu ce are să se întâmple. Cei care tac pot doar să ne facă drumul spre acel ceva mai lung sau mai scurt. Mai greu sau mai ușor.

Cei care tac înțeleg Tăcerea ca fiind limba lor maternă. Sau singura lor limbă. Pentru că ei nu vor învăța niciodată altă limbă. Cei care tac dictează literele îngrijite, cu stilioul Tăcerii, care nu face zgomot, fără să le vadă. Ei intuiesc ceea ce dictează. Cei care tac simt atunci când cerneala stiloului se termină. Pentru că atunci un om moare. Iar atunci o petală din Trandafirul Tăcerii înflorește.

Cei care tac devin mai numeroși atunci când oamenii mor. Aceștia din urmă tac și comunică tăcând. Citesc pagina dedicată vieții lor, apoi se duc să scrie și ei la rândul lor alte pagini pentru alți oameni care vor ajunge ca ei. Și o fac până la capăt. Pentru că și cei care tac mor. Până și nemurirea are moarte. Până și sfârșitul are sfârșit. Până și infinitul are limită. Totul moare.

Cei care tac se distrează tăcând. Cei care tac nu au emoții, dar cu toate astea nu au o viață plată. Scriind paginile vieților oamenilor, ei trăiesc de foarte multe ori. Cei care tac au o grămadă de vieți. Cei care tac mor de mai multe ori. Cei care tac învie de mai multe ori. Cei care tac își țin viețile ascunse în Dulapul Tăcerii. Cei care tac au voie să traiască o viață doar o singură dată. Pentru că până și infinitul are limită. Cei care tac sunt relativi.

Cei care tac mănâncă Tăcerea. O înghit și o mestecă cu poftă. Cei care tac au burta plină de Tăcere. Tăcerea face parte din ființa lor. Iar ființa lor este Tăcerea. Cei care tac mănâncă orice. Adică mănâncă doar Tăcerea. Cei care tac nu au alte opțiuni. Cei care tac sunt obligați să traiască pe un singur drum. Pentru că nu există vreo răscruce. Cei care tac sunt lipsiți de alternative.

Cei care tac își petrec timpul tăcând. Stau pe Canapelele Tăcerii și tac. Se uită unii la alții și își transmit mesaje în tăcere. Dictează și tac. Mănâncă și tac. Ajută și tac. Abandonează și tac. Trăiesc și tac. Ei doar tac.

Cei care tac nu învață la școală. Cei care tac se nasc și mor deștepți. Doar că inteligența nu le folosește niciunde. Ei fac totul din inerție, tăcând. Cei care tac nu au avut niciodată vreun război sau bătalie, pentru că își rezolvă problemele tăcând, fără să se amestece în treburile altora. Cei care tac au o viață planificată, și de asta tânjesc după mai multă acțiune în lumea celor care nu tac. Cei care tac sunt tăcuți pe interior. Cei care tac sunt transparenți, plați și inexpresivi. Dar viața lor nu e transparentă, plată sau inexpresivă. Cei care tac iubesc și urăsc Tăcerea. Cei care tac nu au sentimente. Doar au auzit de ele și se prefac că le-au înțeles. Ei sunt cei care tac.

Cei care tac analizează, vânează și tac. Cei care tac caută adevărul și îl ascund de cei care nu tac. Cei care tac sunt niște vulturi care zboară deasupra celor care nu tac și îi vânează. Se ascund sub pământ, sub apă și tac. Scriu, cântă, desenează și tac. Iar apoi când vor muri, cei care tac vor tăcea și vor pleca, iar tăcerea va pleca cu ei și nu va dispărea. Deloc. Va dăinui și va vindeca suflete. Cei care tac vor muri, iar tăcerea îi va învia, iar natura sufletului lor va rămâne tăcută. Ca și ei.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “Cei care tac au mereu ceva de spus. Dar continuă să tacă pentru că nimeni nu îi va asculta”

  1. Felicitari!
    Cred ca este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le putem face in viata asta: sa ajungem la acea tacere prin care sa transmitem infinit.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5000 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)