Smart TV Horizon testat de un utilizator normal și de un inginer

Ce zice utilizatorul despre Horizon 43HL7530U/B

Să o lămurim super-clar din start: eu, Cristian China-Birta, mă uit la un televizor strict din punctul de vedere al unui utilizator. Punct. Poate de aceea sunt foarte pretențios și subiectiv și radical în decizia dacă îmi place sau nu. Cum stă bine, de altfel, unui cetățean care ia decizii rapide cam în orice face în viață :D

Așa am făcut și cu acest smart TV de la Horizon. L-am luat, l-am instalat (foarte ușor, de altfel, ceea ce contează enorm pentru un ”repezit” ca mine) și l-am folosit ca utilizator. Doar ca utilizator.

Adică l-am testat câteva zile. Fără să mă uit nicio secundă la specificații tehnice, doar de aia îl am ca tovarăș pe inginerul Mihai Stescu, poți vedea mai jos cum a văzut el inginerește televizorul :D

Concluzia de bază: mi mi s-a părut foarte tare. Mai ales raportat la prețul pe care îl are. Totul e la locul lui, toate sunt la îndemână, imaginea este foarte bună, viteza de răspuns a televizorului este excelentă (asta raportat la televizorul meu, nu dau numele brandului, la care durează secunde bune să îmi intre pe Netflix sau pe orice alt canal, în fine; și nici nu are rost să zic câți bani am dat pe el…).

Hai să o zic altfel. M-a impresionat atât de tare raportul calitate/preț al acestui smart TV încât l-am rugat pe Mihai să îmi răspundă, în timp ce îl testează, la întrebarea care mie îmi stătea pe mirare, ca să zic așa: ”e chiar așa de bun sau doar mi s-a părut mie, ca necunoscător într-ale tehnicii?”. Răspunsul inginerului îl poți vedea mai jos :)

Ce zice inginerul despre Horizon 43HL7530U/B

E primul smart TV 4K ce poposește la noi acasă și m-am bucurat mult să-l explorez, profitând de ocazie să revăd conținut mai vechi în formatul 4K, acolo unde este disponibil. Mai mult, dacă până acum foloseam pentru aplicațiile de streaming un dispozitiv extern (un media player Apple TV), acum m-am bucurat să am sub controlul unei singure telecomenzi atât canalele TV de pe rețeaua de cablu digital, cât și aplicațiile preferate.

Despre Horizon nu știam mare lucru, văzusem brandul prezent pe piață, dar nu fusesem curios să știu mai multe despre ei. M-am bucurat să observ că este un brand românesc, foarte inovativ pe piață, care a îndrăznit chiar să readucă în atenție denumiri comerciale din vremurile de demult (vezi seria de smart TV Diamant).

Eu am testat un smart TV din seria 7 HOS 3.0, modelul 43HL7530U/B. Această serie are ca și caracteristică principală utilizarea unui sistem de operare propriu, HOS 3.0 care are dezvoltate și integrate principalele aplicații de care un utilizator ar avea nevoie (Netflix, Youtube, Amazon Prime Video, Browser, AccuWeather).

Înainte să vă povestesc despre instalare, iată principalele lui specificații, și mai jos, toate caracteristicile tehnice, așa cum sunt prezentate de producător.

Caracteristici tehnice

Are o diagonală de 43 de inch, dar datorită designului foarte îngust, dimensiunile lui totale sunt de doar 973 x 242 x 594 mm atunci când este montat pe stativ. Practic e fizic mai mic decât televizorul meu vechi de 40 de inch. Așa cum spuneam, redă conținut 4k sub standardul Ultra HD (2160p) / H.265 HEVC.

Displayul, construit în tehnologia Direct LED, permite redarea în sistem HDR 10. HDR este un standard de captare și redare a conținutului cu o zonă dinamică crescută, cât mai aproape de standardele de cinema. Cu cât zona dinamică este mai mare, cu atât televizorul poate reda smultan pe ecran mai multe nunațe de culoare, de la alb până la negru. Este după părerea mea o caracteristică foarte importantă la care ar trebui să vă uitați atunci când cumpărați un televizor sau chiar monitor.

Caracteristici display, video:

  • Diagonala ecran (in/cm): 43″ (108 cm)
  • Rezolutie: 3840×2160
  • Aspect imagine: 16:9
  • High Dynamic Range (HDR): HDR 10
  • Tip display: Direct LED
  • Luminozitate: 350 cd/m²
  • Unghi de vizualizare: 178/178
  • Contrast dinamic: 5000:1
  • HDCP: 2.2

Tuner: Analog TV, Digital TV, DVB-S2, DVB-T2, DVB-C

Interfata CI+: DA

Fisiere redate (via USB): AVI, MKV, H.265 / HEVC, VOB, DAT, MP4, 3GP, ASF, WMV

Sunet:

  • Putere de iesire (RMS): 2 x 10W
  • NICAM Stereo, Equalizer (5 band), Dolby Audio Processing (DAP), DTS TruSurround, DTS HD

Sistem de operare:

  • HOS 3.0 (HORIZON Smart TV), Aplicaţii SmartTV: NETFLIX, Youtube, Amazon Prime Video, Browser, AccuWeather
  • Aplicaţii VoD (video-on-demand):: Vewd App Store

Conectivitate:

HDMI x3 (v2.0), Component (Y,Pb,Pr) + Audio, D-Sub (PC input), x1 (VGA), RF, AV, Digital audio out optical, headphones, LAN RJ45, CI+, antena IEC75, USB (2 x 2.0), DLNA 1.5, Wi-Fi integrat

Alimentare:

  • AC 100 – 240V 50/60 Hz
  • Clasa Energetica, A+
  • Consum mediu de energie: 54 W

HOTEL TV:

Mod Hotel TV – pasiv, Welcome Screen, OSD Disable ON/OFF, Volume Management, Wake-Up Alarm, USB Cloning, Start-Up Position

Instalarea a decurs foarte rapid. I-am montat cele două picioare, care îi asigură o postură stabilă pe orice comodă folosită. Dacă aveți suport de perete, îl puteți monta și în acest fel, modelul 43HL7530U/ deținând și sistem standard VESA de 100 mm.

Eu i-am instalat cardul CI+, cu adaptorul primit de la DIGI, cablul de antenă și două cabluri HDMi pentru conectarea la BlueRay player și Apple TV. L-am cuplat și la sistemul meu audio, prin ieșirea optică digitală. Mi-ar fi plăcut să aibă și Bluetooth, să-mi pot conecta căștile, dar le-am conectat la amplificator. Aporpos de asta, nu știam, dar am aflat că Horizon produce și o linie audio întreagă complementară pentru smart TV, care se numește ACUSTICO.

Meniul este foarte simplu de utilizat, l-am primit setat direct în limba română și a fost foarte simplu să comand căutarea automată a canalelor. A găsit toate canalele de la DIGI și cu ajutorul cardului CI+ am putut să le vizionez fără probleme și pe cele codate. Nu am văzut niciun canal TV 4K, pentru că nu sunt abonat încă la opțiunea 4K.

Toate posturile se văd OK, desigur calitatea este foarte bună la cele full HD. Mă așteptam ca imaginile full hd să fie redate nemulțumitor pe displayul 4K, dar am fost suprins să văd că nu e așa, televizorul se comută automat în rezoluția sursei.

Vă spuneam că am cuplat la el un Apple TV. Asta am făcut-o ca să verific veridicitatea tuturor caracteristicilor tehnice ale displayului, mai ales norma HDR. Dispozitivul mi-a confirmat setarile pentru 4K și pentru HDR. Asta pentru că mulți producători scriu HDR dar e doar scris. Horizon 43HL7530U știe să redea conținut HDR 10 și asta dincolo de testul meu, se vede clar din calitatea imaginii.

Setările pentru principalele aplicații folosite de mine (Netflix, Youtube și Amazon Prime) au fost foarte simple și m-am bucurat că butoanele prezente pentru ele pe tastatura telecomenzii permit deschiderea televizorului direct în acea aplicație. Se pot instala și alte aplicații. Eu nu am găsit HBO GO, dar o să mai caut și fac un update la articol dând aflu, dar David, fiul meu de 14 ani a fost foarte fericit să găseasca AlJazeera, fiind pasionat de Orientul Mijlociu și universul arab.

Am urmărit atât emisiuni TV cât și conținut de pe streaming atât în timpul zilei, cât și seara. Nivelul de luminozitate al ecranului este foarte bun, nesimțind nevoia niciodată să fac mai întuneric în cameră.

Apropos de calitatea imaginii, am revăzut un episod din seria Tales By Light, de pe Netflix. Dacă vreți să vedeți imagini 4K naturale, fără efecte speciale, vi-l recomand cu căldură. Senzația este una imersivă și te simți efectiv în mijlocul naturii, acolo unde fotografii filmați captau imagini senzaționale.

Sunt pasionat de sunet, așa că poate părerea mea despre difuzare e subiectivă. Mă așteptam la televizoarele de generație nouă să îmbunătățească sunetul pe difuzoarele incluse. Eu de 20 de ani am televizoarele cuplate la sistemul audio, nefolosind propriile difuzoare ale televizorului. La Horizon 43HL7530U sunetul nu e mai slab decât la alte televizoare, dar se poate și mai bine. Pentru că este atât de slim, cred că e dificil să găsețti difuzoare care să mulțumească pe toată lumea dar să aibă și dimensiuni reduse.

Sistemul de navigare este foarte intuitiv și mi-a plăcut că este foarte prompt. E simplu să faci fie setări ale imaginii și sunetului, fie să navighezi printre aplicații, mai ales pentru că nu ai laguri.

Un amănunt interesant este prezența asistentului Amazon (Alexa). Odată setate conturile pentru acest tip de servicii, puteți apela la asistenți pentru a efectua taskurile obișnuite ale acestora. Puteți porni televizorul, schimba canalele sau modifica volumul sonorului folosind comenzi vocale.

Ca și concluzie generală, Horizon 43HL7530U este un televizor de luat în seamă, la un preț foarte bun pentru ceea ce știe că facă. Îl găsiți la principalii vânzători online, dar și în magazinele clasice. Arată bine, e incredibil de subțire, nu generează multă căldură (se confirmă și clasa energetică A+) și are dotări esențiale pentru un utilizator obișnuit.

O remarcă, mi se pare genială abordarea brandului Horizon către sistemul hotelier. Horizon 43HL7530U se poate seta în modul Hotel TV, ceea ce îl face foarte atractiv pentru astfel de aplicație.

Voi ce părere aveți de Horizon? Ați întâlnit brandul? Mie primele teste mi-au arătat numai lucruri bune, sunt curios ce experiențe ați avut voi.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Smart TV Horizon testat de un utilizator normal și de un inginer”

  1. am un Horizon 43HL7331F, pot sa spun ca doar imaginea e de el. Si nici chiar asa ieftin nu a fost fata de altele…
    1. Daca il stingi in timp e e pornit pe Youtube, se blocheaza la urmatoarea pornire, doar prin scoatere din priza mai porneste.
    2. Din cand in cand (mai rar) se blocheaza pe Youtube si a) isi da singur reset b) doar prin scoatere din priza mai poti face ceva cu el, si aia de mai multe ori cateodata
    3. sunetul e slab, am pus boxe
    4. pe unele canale ( poate fi oricare, si normal si FHD( nu decodeaza imaginea (decodorul CI+), spune ca video indisponibil, trebuie sa dai +/- canal din telecomanda pana dai de un canal pe care sa mearga si apoi va merge si pe cel dinainte, care zicea ca nu are video disponibil
    5. aveam si probleme de sunet intrerupt 1 secunda tot cam la 40 de secunde pe canalele pe care apoi Telekom-ul mi le-a si scos din grila de baza (cine stie ce codare o fi pe ele, dar e enervanta intreruperea), S-a rezolvat prin faptul ca nu le mai am deloc.

  2. Salut, se pot pune aplicatii care nu se gasesc in magazinul lor (hbo max ce va urma sa se lanseze)? Am un 24HL6131H. Si daca da, care ar fi procedura. Mulțumesc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.