Trei chestii cu care am rămas după ce am ascultat peste 30 de ore de muzică renascentistă

Încă de la începutul perioadei de carantină, mă tot bătea un gând: să mă apuc să ascult muzică la modul ordonat, pe sistem mai istoric, așa. Simțeam eu că am o gaură neagră în departamentul ăsta. Că nu știu cum să o zic mai direct.

Ei bine, în nimicnicia mea, am purces să aleg perioada muzicală pe care să o ascult. Căci, nu-i așa, cam așa se face treaba treaba, la modul metodic, organizat, alea, alea. Și am ales muzica renascentistă.

N-are ce să fie nuș câtă muzică de ascultat din perioada aia”, mi-am zis io, nătăfleț ca fularul care se crede par. Sau ca omul relativ deștept când pică pe chestii pe care le știe, dar e praf stelar cu eșapament de degeabină când ajunge în zone pe care nu le cunoaște.

Bun, odată decizia luată, m-am dus și io ca tot omul pe google să văd cam care-i faza cu perioada asta de muzică renascentistă. Și am găsit, printre multe altele, tabelașul de mai jos. Care conține compozitorii reprezentativi pentru acea perioadă. Reprezentativi, am zis. Adică nu pe toți. Nici pe departe pe toți.

Ei bine, am ascultat cel puțin câte 3 compoziții din fiecare dintre acești compozitori. Cel puțin, zic. Pentru că în cazul unora mi-a plăcut atât de mult cum puneau problema încât am ascultat muuuuult mai mult. Și când zic 3 compoziții, aici intră inclusiv opera Orfeu a lui Monteverdi.

Bref, am ascultat peste 30 de ore muzică renascentistă. Aș putea să o bag pe aia cu ”am ascultat atâta ca să nu fiți nevoiți voi să o faceți”, dar ar fi prea pe caterincă. Și nici nu ar fi adevărat. Deloc. Pentru că vă recomand cu mare, mare drag măcar să faceți o scurtă incursiune în această muzică. Spre exemplu în playlistul pe care l-am făcut special pentru acest articol.

Ocazie cu care vă zic cele trei chestii cu care am rămas după acest maraton. Mai ales că am și citit mult pe tema asta, inclusiv un ebook. Bașca jdemii de articole de pe interneți. Că și asta a fost fain la experiența asta, am învățat foate multe pe linie de istorie și cultură, nu doar am ascultat muzică.

Chestia 1. Fabulos câtă muzică bună s-a făcut în perioada aia, fabulos!

Și – atenție! – vorbim despre o perioadă cuprinsă, în mare, între 1400 și 1600. Adică două secole de teribile frământări politice, religioase, sociale. Care, absolut firesc, au afectat în draci și modul în care se face muzică.

Așa, ca exemplu, altfel înțelegi muzica lui William Byrd și Thomas Tallis (chiar compozitori buni) când știi că regina Elisabeta le-a acordat pentru o durată de 21 de ani dreptul exclusiv să tipărească partituri muzicale în regat. Aia zic.

Sau atfel înțelegi muzica lui Carlo Gesualdo, un compozitor aristocrat, care i-a cam luat gâții amantului soției sale și a scăpat de pedeapsă (o chestie relativ normală în perioada aia).

Sau altfel asculți muzica lui Luca Marenzio (unul din preferații mei din această perioadă, de altfel) aflând despre el că a fost o cutră de om, ceva de genul că avea o față și o bârfotecă la purtător de îți venea să îi dai pumni la modul constant.

Dar și la nivel de curent mare, ca să îi zic așa, faptul că se vorbește despre o școală muzicală franco-flamandă tot în context istoric trebuie pus, cu prinții și conții și alte titluri de aste de-ale lor, care erau patroni ai artei. Cum tot așa erau prinții și conții și alte titluri de astea de-ale lor din zona Italiei, care au patronat în draci compozitori în perioada aia, asta ducând practic la o migrație de minți muzicale, cum ar veni.

Bine, ca să nu mai zic despre faptul că la compozitori spanioli erau trecuți și cei din America. Era ăla mexican și compunea în Mexic? Era spaniol, căci atunci acolo era Spania.

Bref, am învățat și multă istorie, nu doar am ascultat multă muzică.

Chestia 2. Paralelismul tensionat dintre muzica religioasă și muzica laică

În special discuțiile dure în contradictoriu între cei ce susțineau, pe vremurile alea, că singura muzică adevărată este cea din și pentru biserică, orice altceva este un păcat și cei care argumentau pe sistem de oameni suntem, da-o dreaqu de treabă, să mai compunem și să se simtă lumea bine.

Ocazie cu care am aflat că muzica aia religioasă nu se făcea cum dorea fiecare, ci pe anumite calapoade, cu un sistem în mai multe părți (dintre care, apropo, dacă vezi ceva în muzică numit Kyrie sau Agnus Dei, de acolo e). Ca că nu mai zic despre cantus firmi, adică niște bucăți muzicale care erau obligatoriu de prins în anumite compoziții, chiar dacă după aia puneai peste ele compoziția proprie.

A fost interesant să mă uit și în zona de schimbare a modului în care se scria muzica. Bine, nefiind specialist, nu aș putea zice că am înțeles la modul suprem diferența muzicală tehnică dintre polifonie, modală și counterpart, dar măcar am dat și io un ochi prin zonă, ca să zic așa.

E drept că mi-am prins un pic urechile în atâtea tipuri câte existau atunci. În sensul că diferențele dintre ele erau, văzute de la mine din Vitan, de nuanță. Dar tocmai de aceea te obligau să înțelegi mai mult, ceea ce a fost un mare câștiga pentru mine. Le zic în limbile lor, că în română pe unele nu le știu traduce: motets, madrigals, rondeaux, ballads, chansons, masses etc.

Faină și incursiunea pe care am făcut-o în tipurile de instrumente care s-au folosit în aceste două secole de muzică renascentistă. Numai în zona de instrumente cu clape există o uluitoare diversitate. Și compozitori care scriau muzică doar pentru anumite instrumente. Apropo, în perioada aceea a fost inventat trombonul.

Chestia 3. Orfeu a lui Monteverdi

Am ascultat (și privit) opera asta de mai multe ori. În mai multe variante și interpretări. Mai ales că, mergând pe linie cronologică, am ascultat-o după ce am ascultat multă muzică dinaintea acestei capodopere. Și altfel am înțeles-o. Altfel am înțeles ce ruptură colosală în bine pentru muzică a făcut Monteverdi cu această splendidă bucată.

Până la Monteverdi au fost doar niște încercări modeste de a crea o așa ”monstruozitate”. Adică o piesă, ca să îi zic așa, lungă. Cu scenariu complicat. Și cu complicăciunea aferentă să scrii muzică pentru mai multe voci, pentru mai multe instrumente, pentru mai mult orice.

Dar i-a ieșit lui Monteverdi. I-a ieșit excelent. Pentru că este – da, știu, mă repet… – o bucată de istorie muzicală superbă. Apropo de împletirea cu istoria, faza este că el a scris opera asta în timp ce soția sa era grav bolnavă (a murit imediat după premiera operei…) și în timp ce se zbătea în mari greutăți financiare (ducele de Gonzaga, patronul lui, cam zgârcioman, așa).

Bine, multă lume zice că Arianna, a doua lui operă, este mai tare ca Orfeu. Se prea poate, nu mă pricep decisiv. Sigur că e foarte frumoasă și asta (mai ales aria Ariadne’s Lament este de mare, mare angajament). Dar eu tot zic că Orfeu rupe tot tocmai pentru a fost prima capodoperă de gen și a deschis drumul unei fabuloase istorii muzicale a genului.

Bun, acestea fiind zise, iată și playlistul pe care l-am făcut pentru acest articol. Am ales câteva bucăți. Foarte puține, desigur, din toată nebunia pe care am ascultat-o. Dar am zis că e mai bine așa, poate îți fac poftă să asculți și tu. Și să nu te sperii dacă vezi ore întregi de muzică :))

Spor la ascultat!

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

8 thoughts on “Trei chestii cu care am rămas după ce am ascultat peste 30 de ore de muzică renascentistă”

  1. Acum, ca ai vazut cat de faina e muzica clasica- si crede ma, ai ascultat o farama infima din TOATA muzica clasica- poate vei putea si vei dori sa sprijini ” nescoaterea” disciplinei Educatie muzicala de la gimnaziu, respectiv liceu (e ultima traznaie a decidentilor din minister!!!). Imi doresc sa ramanem macar cu acea ora amarata pe saptamana pe care o avem acum…Imi mai doresc ca si cei de la liceu sa poata beneficia de muzica pana in clasa a XII a. Cei de la real- liceu teoretic- in clasele a XI a si a XII a nu mai fac nici o ora de arte:(( Scuze pt abordare, chiar nu stiu cui sa mai scriu si ce sa fac pt a avea parte acesti copii de un pic de cultura.
    Multumesc!

      1. Marea majoritate habar nu au ce comori sunt ascunse pe Internet, sub nasul lor. Daca te apuci sa asculti serios Bach, Handel, Bruckner…te simti cel mai bogat om de pe strada ta.

  2. Bravo!
    Ma bucur ca ati avut aceasta curiozitate, in a afla cate ceva din Renasterea muzicala.
    Poate veti continua pe mai departe, ma refer la muzica din perioada barocului. Intram deja in stilul galant din toate punctele de vedere.
    Rafinamentul este cuvantul de ordine!
    P.S. Handel ramane cel mai elegant / nobil compozitor, pe care l-am ascultat vreodata. Febletea mea, recunosc ;)

    1. Ehe, nu se regasesc multi, stiu. Dar, asa cum am zis in articol, daca as fi facut un playlist cat China, slabe sanse sa il asculte cineva. Selectia mea, subiectiva in draci, isi gaseste tocmai acolea explicatia :) Dar multumesc mult pentru completare!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)