O nație care lasă elevi în urmă, este o nație care nu merge înainte

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro.

Mămică, hai la mama să mă ajuți cu ceva”, strigă Ileana, cu mâna făcută căuș la gură și întorcându-se către o construcție pe care o bănuiam a fi un fel de coteț mai mare. Din acea construcție iese o fetiță pe la vreo 10 ani, cu părul tuns scurt, dar îndeajuns de lung ca să arate ciufulită, uitându-se încruntată la noi. Se oprește brusc la câțiva pași de noi uitându-se foarte urât la aparatul de fotografiat al colegului meu. Îi fac un semn discret să lase aparatul jos. Fetița pare că se relaxează și mai face un pas în direcția noastră.

Mămică, ia uită-te aici și spune-mi ce scrie, ca să știu ce să le zic la domnii ăștia”, îi zice mama ei, în timp ce îi întinde un pliant, de ăla mai cartonat, împăturit în trei, pe care i-l dădusem chiar noi. Era despre dreptul de a avea asistență medicală gratuită. Cuvinte de alea mai oficiale, pe un pliant cu multe culori, care părea fix ca nuca în perete în curtea (e mult spus curte, o bătătură mai mult bănuită decât văzută cu adevărat) Ilenei.

Io nu știu să citesc, nu m-a dus părinții la școală”, a zis Ileana. Nu ca o scuză. Direct. De parcă ne-ar fi spus că sunt nori pe cer. Ca o constatare. Ca un fapt firesc din viața ei. ”Dar mămica mea știe, știe de mică!”, zice ridicând glasul a mândrie și arătând cu un semn ferm cu bărbia înspre fetiță.

Fetița – urma să o aflăm mai târziu că cea numită ”mămică” de mama ei se numește Cleopatra – ia pliantul și citește. Ileana dă din cap, mai mult bucurându-se că fetița ei citește așa de frumos, nu pentru că era neapărat atentă la cuvintele din pliant.

Sunt sigur că nu a interesat-o ce scria acolo. Pentru ea era de ajuns că fiica ei citește. Nu avea termen de comparație să poată zice dacă citește bine sau rău, pentru ea, ca mamă, conceptul în sine că fiica ei poate să citească era de ajuns.

Există români care cred că nu merită să aibă drepturi

Întâmplarea de mai sus a avut loc într-un sat din Botoșani, în urmă cu câțiva ani. Eram parte dintr-o campanie de conștientizare a faptului că serviciile medicale sunt gratuite. Ocazie cu care am aflat că uluitor de multă lume din România asta îndepărtată și foarte săracă, despre care nu prea află, habar nu avea că au astfel de drepturi.

Și știi de ce nici măcar nu se interesau dacă au drepturi sau nu? Pentru că ”noi am crezut că nu merităm să avem drepturi”. Așa mi-a zis o altă mamă de cinci copiii din același sat. Care a dus mâna la gură a surpriză când a aflat că, însărcinată fiind, consultația la spitalul de stat este gratuită.

Mi-am adus aminte de această întâmplare, despre drepturi pe care le avem ca cetățenii și pe care unii nu le știu pentru că am văzut această statistică:

În România, unul din trei elevi nu a avut acces la resursele educaționale/școală în timpul situației de urgență și alertă instituite din cauza pandemiei de Covid-19.

Și mi-a venit brusc în minte desenul de mai jos. Pe care l-a făcut Patricia mea, la 8 ani și jumătate, de dorul colegilor ei. Cu care nu s-a văzut de câteva luni în realitate. Doar pe internet.

Și am mai realizat ceva: că în cazul Patriciei și al colegilor ei nici măcar nu se putea pune problema, nici măcar teoretic, să nu se poată vedea online. Să facă școala pe internet.

Așa ceva este de la sine înțeles pentru noi. Pentru noi cei care, din fericire pentru noi și pentru copiii noștri, stăm la orașe. Unde, indiferent de câte alte probleme or mai fi, măcar internetul știm că funcționează și că îl avem mereu la îndemână.

Copiii noștri, ai orășenilor, sunt în acele două treimi care au putut avea acces la resursele educaționale prin intermediul internetului. Să fim recunoscători pentru asta. Măcar în gând. Fără să mulțumim nimănui în mod special. Doar să fim recunoscători. Atât.

Dacă suntem mai mulți, suntem de fapt de două ori mai mulți!

Și, cu acest gând în minte, hai să ne gândim la cealaltă treime. La copiii care nu au avut aces la internet în perioada asta. Care nu au putut face școala în perioada asta. Și care au și ei nevoie de educație. Au și ei nevoie să li se deschidă acele lumi posibile, pe care doar educația le poate deschide.

Și să mai ai un gând în minte: dacă noi nu facem ce te rog mai jos, s-ar putea ca o altă Cleopatra, din altă parte din țară, să nu ajungă să știe că citească, așa cum poate Cleopatra din întâmplarea de mai sus.

Și hai să facem acest lucru împreună. Tu. Și eu. Și cei cărora o să le spunem că putem ajuta. Și cei care o să afle de la cei cărora le-am spus noi prima dată. ȘI tot așa. Să funcționeze acest lanț. Să ne adunăm mulți. Cât mai mulți.

Pentru că, dacă suntem mai mulți, suntem de fapt de două ori mai mulți. Pentru că Fundația Vodafone va dubla întreaga suma a donațiilor pe care, împreună, le putem strânge.

Donează 2, 5 sau 10 euro pentru extinderea programului Școala din valiză .

Dacă ești client Vodafone, poți dona și de pe cartelă sau abonament.

Dacă ești doar abonat servicii fixe Vodafone, poți dona prin SMS la 8846 sau prin plata cu cardul.

Sau poți dona 2€ prin SMS la 8846 indiferent de rețea.

Aș vrea din tot sufletul să ne strângem cât mai mulți. Pentru ca, împreună, să reușim ca acea treime din copiii din mediul rural care nu au acces la școala prin internet să devină o zecime din numărul total de elevi. Sau și mai puțin.

Pentru că pur și simplu putem face asta. Dacă contribuim. Și dacă dăm mai departe vestea, ca să audă cât mai mulți români.

Eu deja îți mulțumesc pentru că faci asta :)

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “O nație care lasă elevi în urmă, este o nație care nu merge înainte”

  1. Foarte interesantă campanie și de lăudat. Însă, tot cu un gust amar am rămas pentru că noi putem contribui din puținul nostru, ceea ce este admirabil, dar nu putem salva educația. Ar trebui să existe mai multe investiții în educație pentru ca toți să aibă șanse egale și condiții decente.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)