Nevasta mă anunță că intră într-un videocall de cam 1 oră. Cea mică începe video-ora cu doamna învățătoare. Cea mijlocie încă doarme. Și la cum o știu mai doarme lejer încă cel puțin 1 oră. Îl întreb pe WhatsApp pe cel mare – îl găzduim cât stă acasă, în vacanța asta prelungită, la parter – care-i situația la zi. Și îmi răspunde că scrie la nuș ce referat pentru facultate. ”Cam cât îți mai ia?”, îl întreb. ”Cam două ore”, zice.

Și mă luminez: am cam o oră de relativă liniște. Pe câine și pe pisică nu i-am întrebat ce fac, treaba lor. Să se joace, să doarmă, să stea degeaba, treaba lor de câine și pisică.

Am o oră de relativă liniște. Așa că fac ce fac în aceste momente, care sunt atât de rare în viața mea: dau drumul la apă în cadă. Și îmi aleg o carte.

Este una din cele mai relaxante pentru mine moduri de a o arde lejer în viața mea :D În cadă, cu apa semi-fierbinte – nu îmi place deloc căldura, nici în apă; dar parcă nu aș sta cale de niște pagini în apă călâie! Citind. Aur, aur curat!

Ieri dimineață, profitând de o astfel de conjuctură (sau conjuncție…) relativ rară a stelelor din familia mea – hai că am băgat-o bine pe asta :D – fix asta am făcut, deci. M-am așezat în cadă, cu un zâmbet cât China pe față. Și cu Franz Kafka – ”Scrisoare către tata” în mână.

Da, știu, ciudate lecturi am și io pe linie de relaxare în baie. Dar nu poți citi La Medeleni la nesfârșit, știi cum zic :D

Citesc cam juma de oră. După care, pentru că deja apa devenise mult sub nivelul normal de stat în cadă (cam 95% din populația planetei ar fi zis că e chiar rece!), mă întind către robinet să mai dau drumul un pic la apă caldă.

Și văd oroarea. Care a fost sub ochii mei tot timpul. Dar pe care doar acum am văzut-o. Robinetul cu calcar pe el. Și, la sita aia de la gura robinetului, vagi urme de rugină.

Atât mi-a trebuit. Pe principiul #AșaÎncepe, am văzut apoi că masca de la chiuvetă este deja cu tendințe masive să crape pe la ”cusături”. Că vasul de le WC are mult prea multe urme de sediment pe el decât ar fi normal într-o casă de oameni normali. Și, după ce s-a scurs apa din cadă, văd că inclusiv cada are niște punctișoare mai gri în anumite zone. Ceea ce pur și simplu nu văzusem până atunci.

Practic, după 15 minute de inspecție riguroasă, văd că baia mea, cu care m-am obișnuit de atâta vreme, a cam îmbătrânit. Ca i-a trecut de mult vremea de ieșit la pensie.

Dar că eu, așa cum face îndeobște orice om care se obișnuiește cu ce vede în fiecare zi și își mai dă seama cum se strică lucrurile pe lângă el până sunt stricate, abia acum am văzut că situația nu este deloc roză.

Și, în acele momente de revelație pentru mine, îmi sună în creierii capului vocea doamnei mele. Care mi-a zis ea în urmă cu câteva săptămâni ceva de genul ”ar cam trebui să renovăm baia de sus”. Dar io am zis ceea e zice un soț model, care are ultimul cuvânt. ”Da, iubita mea”. Și pe o ureche mi-a intrat, pe alta mi-a ieșit.

Pe scurt, din nou, doamna mea a avut dreptate. Așa că am luat decizia care am zis că o să îi confirme nu doar că a avut dreptate, ci și că sunt același soț model din paragraful de mai sus: o să mă ocup să renovez baia păcii!

Dar, cum eu sunt pastă cu pufarini pufulețați la tot ce ține de a fi micul meșter în casă – nu îmi place, nu neapărat că nu mă pricep -, primul lucru pe care îl fac este să îl sun pe amicul meșter, care mi-a făcut toate lucrările când ne-am mutat în casa asta, în urmă cu 7 ani.

Și zice al meu: ”bravo, boss, că te-ai gândit și tu să mai schimbi ceva după 7 ani”. Că așa mi-am adus aminte că atât a trecut, pentru că mi-a adus el aminte. Și începem să povestim. Și îi zic, pe scurt: ”schimbăm tot!”.

El râde. Mă știe de ceva vreme, așa că știe stilul meu de smuls forțat imperios necesar. Și zice că se gândește și îmi trimite niște variante de lucru. De produse peste care să mă uit. Pe care le propune el.

După vreo 3 ore, primesc mail de la el. Cu fix două siteuri cu produse de astea. Știa deja că, dacă îmi dă 10 siteuri (cum a făcut data trecută), mă enervez și îi reproșez că de aia apelez la el, ca să mă scutească de oribila pentru mine căutare pe jdemii de siteuri.

El este specialistul, am încredere în recomandările tale, îmi asum dacă o dau de gard. Dar nu vreau să pierd timp. Pentru mine timpul chiar costă. Binișor, aș zice, mânat de la spate de aroganța mea funciară…

La unul dintre siteuri am strâmbat din nas. Nu dau detalii. Este de ajuns să zic așa: nu mă îneleg de nicio culoare cu cultura organizațională de acolo. Mă rog, a se citi cu patronul, dar tot aia e. Am refuzat să intru pe el.

Al doilea site, unul de a am crezut mai întâi că meșterul meu face mișto de mine: Nea Kaisă. Amuzat, dau click. Supriză! Chiar era cu produse de baie. Ca lumea, nu chinezărisme. Că și asta știe al meu, de data trecută: ”deci tu ești chinezu care nu vrea chinezărisme, am înțeles”.

Mă uit pe acolo pe la ce mi-a trimis el pe linie de amenajare de baie și îl sun. ”Auzi, Gogule, mergem tot pe Geberit, da?”, zic. La care el: ”boss, păi nu așa ai zis și data trecută, că vrei premum? Și cât te-au ținut fără reparații capitale?”. ”7 ani!”, zic. ”Păi, vezi? Aia zic, dacă tot faci o treabă, să o faci ca lumea, să te țină. Mai ales că au niște game noi lansate anul ăsta”, zice. ”Corect”, zic din nou și îi dau undă verde.

Mă dau banii afară din casă de fac asta? Că aici am vrut să ajung. Nu. Sunt și eu om cu rate la bancă. Sunt și eu cu copil – ăla mare – de ținut la facultate prin străinătățuri. Și urmează cât de repede și mijlocia. Sunt și eu antreprenor cu salarii de plătit și clienți de mulțumit.

Dar tocmai de aceea am învățat în toți acești ani un lucru fundamental:

Să mă uit la valoarea unui lucru, nu la prețul lui.

Prețul înseamnă bani. Valoare înseamnă ce beneficii obții din folosirea acelui produs pe durata de timp cât îl folosești. Doar prețul înseamnă ”ce combinație am făcut” care cântâ în deschidere la ”iar s-a stricat mizeria asta”. Valoarea înseamnă ”ok, dau un ban acum” care cântă în deschidere la ”boss, au trecut 7 ani, nu mai schimbăm și noi alea, totuși”.

Să nu zici că nu ți-am zis. Știi cum zic :D

Bun, acum te las. Pentru că am de luat o decizie de aia fundamentală: cadă sau cabină de duș? Baia pe care vreau să o amenajez e cam mică. Și parcă, parcă, m-ar tenta să câștiga mai mult spațiu…

Decizii, decizii, decizii…