65% dintre managerii IT consideră securitatea ca principală preocupare

București, 5 decembrie 2018 – Securitatea și managementul riscurilor vor avea cel mai mare impact asupra activității IT din companiile românești în următorii trei ani, relevă studiul „Connect Romania 2018” la care au răspuns peste 400 de specialiști IT, participanți la evenimentul Connect România.

Astfel, peste 65% dintre managerii IT au menționat că provocările legate de securitate și de managementul riscurilor vor constitui principala preocupare pentru departamentele IT pe care le conduc în următorii trei ani, urmate de creșterea traficului de date (44% dintre respondenți), automatizarea rețelelor și SDN – Software Defined Networking (39%), migrarea aplicațiilor în cloud (29%) și Internet of Things și M2M – Machine to Machine (27%).

Conform studiului, peste 46% dintre managerii IT consideră că lipsa conștientizării amenințărilor de securitate la nivel de top management este principalul obstacol în securizarea companiei în fața amenințărilor cibernetice. Următoarele obstacole identificate de participanții la studiu sunt lipsa bugetului (42% dintre respondenți), lipsa experților în securitatea IT din cadrul companiei (32%) și, într-un procent destul de mare, refuzul angajaților de a respecta regulile de securitate (28% dintre respondenți au indicat acest lucru drept una dintre provocările cu care se confruntă în activitatea zilnică).

Aproape 25% dintre cei chestionați au declarat că lipsa unor tehnologii și instrumente adecvate reprezintă un impediment major în asigurarea unei protecții eficiente împotriva amenințărilor cibernetice din ce în ce mai sofisticate.

„Fenomene și tehnologii precum BYOD (Bring Your Own Device), cloud, IoT pun presiune din ce în ce mai mare pe rețele și pe departamentele IT din companii. Milioane de dispozitive noi se conectează la rețea și internet în fiecare zi, iar în viitor aceste tendințe se vor amplifica. Mai mult decât atât, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă companiile în zona IT este lipsa resursei umane care poate ajuta la gestionarea acestei complexități. Cisco răspunde tuturor acestor provocări cu soluții inovatoare, care ajută companiile să parcurgă drumul de la complexitate la simplificare operațională. Soluții precum Cisco DNA Center și Cisco DNA Assurance ajută foarte mult în zona operațională, iau pulsul rețelei și sugerează metode de soluționare a problemelor. De asemenea, dezvoltăm ASIC-uri proprii programabile, pentru seria de switch-uri Catalyst 9000, de exemplu, dar și pentru alte produse Cisco, care includ componente esențiale în asigurarea securității și controlului activității operaționale, precum vizibilitate, programabilitate și proactivitate”, a declarat Dorin Pena, director general Cisco România.

Chestionați asupra numărului de dispozitive inteligente (telefon, laptop, tabletă, alte dispozitive IP) care se conectează la rețeaua din cadrul companiei, peste 26% dintre respondenți au estimat că gestionează între 100-500 de dispozitive, 15% între 500-1.000 și 18,5% între 1.000-5.000.  Aproape 20% au indicat că numărul dispozitivelor este mai mic de 100, însă un procent semnificativ (19%) au precizat că la rețeaua companiei se conectează mai mult de 5.000 de dispozitive inteligente.

Nevoile de securitate cibernetică vor continua să se afle printre prioritățile IT majore ale companiilor în următorii trei ani, astfel că peste 50% dintre participanții la studiu au declarat că intenționează să achiziționeze soluții de securitate a rețelei în următoarele 12 luni sau să facă un upgrade al soluțiilor deja existente.

30% dintre managerii IT sunt interesați de achiziția unor soluții de automatizare a rețelei & telemetrie, aproape 28% dintre respondenți au menționat tehnologiile switching și/sau wireless, iar 27% au indicat soluțiile pentru data center (stocare/servere/networking).

Nivelul scăzut de conștientizare a amenințărilor de securitate în cadrul managementului companiei se reflectă și asupra bugetelor alocate departamentelor IT. Majoritatea participanților la studiu au declarat că bugetul IT al companiei în 2018 a crescut nesemnificativ (peste 30%) sau a rămas la nivelul din 2017 (37%). Aproape 8% dintre respondenți au spus că bugetul IT a scăzut în 2018, comparativ cu 2017, în timp ce 24% au declarat că a crescut semnificativ.

Sondajul a fost realizat în luna octombrie 2018 în rândul a peste 400 de specialiști IT din companii și instituții din România, prezenți la evenimentul Connect România 2018. Connect România este cea mai mare conferință dedicată soluțiilor pentru rețele de comunicații și a reunit anul acesta peste 1.300 de specialiști locali din domeniul IT&C, experți în rețelistică și factori de decizie.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.