Sunt blogger de 12 ani. Și nu vreau să spun cu asta că sunt bătrân (deși este implicită chestiunea, ca TVA, gen :D), ci că am avut sute (dacă nu mii…) de interacțiuni cu branduri, printre care și multe (spre foarte multe…) deplasări în tot felul de locuri din lumea asta.
Anumite deplasări au rămas memorabile prin locurile pe care le-a văzut, altele prin întâmplările pe care le-am pățit acolo (unele funny, altele nu prea…), câteva prin oamenii minunați pe care i-am cunoscut. Dar există și câteva, foarte puține, din care am plecat schimbat, practic un alt om, în anumite aspecte ale vieții mele, ca să îi zic așa.
Dar, vaaaaaaai, cât de schimbat am plecat de acolo… Uluitor, aș putea spune, la vârsta mea. Adică, serios, am 43 de ani, mergând pe 44. Adică nu 15 ani jumate, gen!
Chiar m-am gândit foarte serios cum de m-am îndrăgostit atât de tare de un sport de care nu îmi păsa câtuși de puțin înainte. Încă nu am găsit răspuns. S-ar putea să îl bănuiți printre rândurile de mai jos…
Vă propun să vă uitați întâi la filmulețul pe care l-am făcut de acolo. Căci am avut un fel de statut de invitat VIP, să știți :D
Poate că sunt printre voi amatori sau iubitori ai acestui sport, care încă nu au avut ocazia să ajungă să vadă live and acoustic, gen, un eveniment Moto GP. Ei bine, eu am făcut traseul invers, ca să zic așa. Adică întâi am fost pe circuit și abia apoi m-am uitat la televizor :)) Ce pot să vă spun este că diferența este URIAȘĂ!
Pe circuit (mai ales cum am ajuns noi chiar la câțiva metri de pistă, grație prietenilor de la Energia Gas&Power Romania) este uaaaaaaauuuuu…
Sunetul – în a treia zi reușeam să îmi dau seama după sunet dacă era o cursă de Moto GP, de Moto 2 sau de Moto 3.
Mirosul – probabil o chestie macho să simți în nări miros de cauciuc, asfalt și combustibil.
Accesul la boxe – să vezi concentrarea echipei și a piloților, să vezi cum trăiesc cursa cei din boxă, să vezi desfășurarea de forțe din ”bucătăria” unei echipe…
Parcul auto (că nu știu cum să îi zic altfel) – practic niște TIRuri, care se unesc, precum niște transformers și devin un fel de stand pentru staffurile echipelor și pentru invitații lor.
Spectatorii – cam 100.000 de oameni, veniți din toată lumea, împrăștiați pe dealurile din jurul circuitului, care făceau o atmosferă comparabilă cu un meci de fotbal.
Una peste alta, o experiențe colosală pentru mine. Care m-a schimbat. Și care m-a transformat în fan al acestui sport. De la întoarcerea din Cehia, devorez știri despre acest sport, m-am abonat la newsletterele tuturor celor care au legătură cu motociclismul, le-am dat follow pe unde i-am prins piloților și echipelor, ați înțeles ideea. Și, desigur, mi-am pus deja în calendar toate cursele care o să mai abă loc anul acesta :D
Ah, încă ceva: în weekend eram pe munți, în Maramureș. Fix când avea loc cursa de Moto GP din Austria. Am avut semnal la telefon cât să văd toată cursa. Dar fix în ultimul tur, când Marquez stătea în coasta lui Lorenzo, cum eram în mișcare în mașină, am pierdut semnalul. Am stat ca pe ace până am ajuns din nou la net să văd cine a câștigat. Și mai ales CUM! Căci în acest ”CUM” este mare parte din minunatul spectacol al unei curse de Moto GP :D
3 thoughts on “Cum am ajuns să mă îndrăgostesc, la 43 de ani, de un sport de care nu îmi păsa înainte”
Nu este niciodata prea tarziu :)
Cu toate ca nu citesc acest gen de materile (blog) de data asta ceva mi-a atras atentia, respectiv motoGP; m-ai dezamagit, mai bine nu faceai referire la varsta, am fi crezut ca este vorba de un pusti de 15 ani (gen) care face exercitii de dezvoltare a comunicarii in scris. lLasa-ne!
Eu propun ceva și mai tare: hai să ne lăsăm reciproc avantajos în pace. E mai bine pentru toată lumea. Altfel, mulțumesc pentru că v-ați rupt din prețiosul dumneavoastră timp să comentați la un articol care nici măcar nu vă place!