Top 10 instituții de stat din România care își fac treaba bine

În urma centralizării celor aproape 1.700 de voturi, iată Top 10 instituții de stat din România, așa cum ați decis voi, prin voturile voastre, că trebuie să fie.

Vă mulțumesc tuturor pentru participarea la inițiativa mea de a arăta că există, totuși, în România instituții care, măcar punctal și din când în când, își fac treaba cum se cuvine.

Felicitări maxime instituțiilor aflate în top, dar tuturor celor care au fost nominalizate!

Top 10 instituții de stat din România

1. Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București

2. Agenția Națională a Funcționarilor Publici

3. SMURD

4. DNA

5. Pompierii

6. Salvamont

7. ISU

8. Serviciile de Urgență

9. Armata

10. Serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple București 35


Am revenit cu următorul pas în realizarea acestui top. Am centralizat toate nominalizările voastre în sondajul de mai jos, la care vă invit să votați și să spuneți și altora că pot vota.

După cum puteți vedea, am lăsat special nominalizările așa cum le-ați pus voi. Pentru că ideea este să arătăm acelor români care se uită și la jumătatea plină a paharului din această țară că există instituții ale statului care își fac treaba. Și că există funcționari publici care își fac treaba.

Cele 60 de instituții de stat pe care le-ați nominalizat cred că merită felicitările noastre, chiar dacă aceste felicitări sunt, practic, pentru cazurile punctuale pe care le-ați trăit fiecare dintre voi, cei care le-ați nominalizat. Dar cred că aceste cazuri punctuale în care funcționarii și-au făcut treaba cum se cuvine merită apreciate ca atare.

Aștept voturile voastre până pe 28 iulie, ora 23.59. Puteți vota mai multe instituții, dar vă rog să o faceți numai dacă merită! Succes tututor instituțiilor participante!

Ce institutie de stat din Romania crezi ca isi face cel mai bine treaba?


Știți vorba bătrânului chinez ”să te ferească zeii să trăiești vremuri interesante…”, da? Ei bine, iată că le cam trăim. Bine, nu sunt la fel de ”interesante” ca vremurile în care lumea se trezea dimineața în plin război mondial, desigur (dacă se mai trezea…). Dar sunt interesante din alte puncte de vedere.

Dacă punem binoclul pe spațiul carpato-danubiano-pontic, aceste vremuri interesante sunt, din punctul meu de vedere, pe lângă alte trăsături care nu fac obiectul discuției acum, caracterizate de moartea clinică a dialogului social.

Trăim vremuri caracterizate de un clivaj teribil, de o prăpastie incredibilă care s-a căscat între ”România mea” (a fiecăruia, indiferent de care parte a baricadei de află, toți zic așa) și ”România netrebnicilor” (adică ceilalți, indiferent de care parte a baricadei se află).

Se pot scrie cărți masive pe acest subiect, despre ce se întâmplă acum în sufletul profund al națiunii. Se poate aborda chestiunea dintr-o perspectivă multiplă (apropo, ce mi-ar plăcea să văd un studiu antropologic pe schisma asta națională…), se poate lua la pilă cu toate sculele din dotarea fiecăruia.

Doar că, din păcate, orice tentativă de analiză și de părere pertinentă pe acest subiect devine automat doar un fel de oglindă inversată pentru cel care privește: dacă se potrivește cu ce crede el despre România lui, e perfect, ”ești de-al nostru!”, dacă nu se potrivește, ”ești PSDist!” sau, după caz, ”ești vândut lui Soros!”.

Orice altă versiune cade și tot cade în prăpastia aia adâncă pe care am săpat-o (toți am săpat-o, hai să nu ne mai dăm după fofârlică) în sufletul acestui popor, care trage din răsputeri să nu fie doar populație, ci și un pic de națiune.

Ei bine, pe lângă alte muuuuuuulte ”victime colaterale” în acest război, azi vă propun să discutăm despre instituțiile statului. Termen generic, desigur. Adică o umbrelă foarte largă pentru o grămadă de instituții, dar al căror numitor comun propun să fie faptul că au statul ca ”acționar” (ca să nu intrăm în alte chestiuni juridice, că ne putem prinde urechile cu excavatorul, credeți-mă).

Las definiția aceasta atât de laxă pentru că, după cum vedeți mai jos, intenționez nu să fac un nomenclator al instituțiilor statului (acest gând este mai departe de mine decât un radiator de un pinguin din Aleutile), ci să văd care este percepția voastră despre statutul de instituție a statului pe care îl acordați (sau nu, după caz) anumitor forme de organizare de muncă (dați-mi voie să folosesc această expresie).

Cu mențiunea că nu este de nici o culoare un studiu sociologic ce fac aici, nici pe departe. Doar o curiozitate, dacă vreți, pe care o are un român despre ce cred alți români :)

Înainte de a vă lăsa să nominalizați instituțiile statului care își fac treaba cel mai bine, vă spun că unul din motivele (probabil cel mai puternic) pentru care am decis să lansez acest top este că, în acest război al declarațiilor, foarte multe instituții de stat, care chiar își fac treaba, ies foarte șifonate, fără să aibă nici o vină în afară de aceea de a fi… de stat. Iar asta este, oameni buni, groaznic pentru noi ca națiune!

De ce să punem în aceeași oală cu lături constituționale toate instituțiile statului? De ce să păcătuim prin generalizare și să zicem ”toți angajații statului sunt ghiolbani” doar pentru că noi am nimerit de câteva ori cu adevărat niște ghiolbani? De ce să nu încercăm să vedem și partea aia plină a paharului, chiar dacă sunt doar câteva picături în ea?

Vă propun, așadar, să povestim și despre instituțiile statului care își fac treaba. Căci ele trebuie apreciate. Poate, poate o să fie un bun exemplu pentru altele. Poate, zic.

Propuneți în comentarii o instituție de stat sau mai multe care credeți că își fac treaba bine.

Aștept propunerile voastre până pe 15 iulie, ora 23.59. După care toate propunerile o să intre într-un sondaj, în urma căruia vor fi alese, prin votul vostru, primele 10 instituții de stat din România, despre care voi credeți că își fac treaba.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

65 thoughts on “Top 10 instituții de stat din România care își fac treaba bine”

  1. Sper ca nu e intrebare retorica :)
    Ma tot gandesc si nu prea-mi vine in minte ceva.
    As putea sa zic ANAF, pentru viteza cu care ne-au dat CIF la asociatie. Dar tot ANAF e ala care-ti trimite scrisori si somatii de-ti sta inima in loc. Deci scor nul.

    1. Păi asta este și provocarea! Să te gândești un pic. Să ieși din starea aia de ”toți sunt la fel!”, generalizarea asta care este oribilă. Bine, nu tu, zici așa în general, tu ai feng shuiul potrivit, dreaqu de simpatic :D

  2. Multumesc foarte mult pentru această ocazie. Urăsc când aud că la stat…se stă.
    În serviciile serviciile sociale de stat NU se stă. Noi, cei care nu ne mulțumim doar să aplicăm legea (bună, proastă, cum o fi…) și nu închidem dosarele cu o notă funcționărească , ci căutăm soluții, noi cei care umblăm prin noroaie și stăm la masă cu oameni din comunități marginalizate fără a strâmba din nas, noi cei care iubim copiii fie ei și cu handicap și ne îngrijim ca ei să ajungă în familii decente. Noi cei care dăm cu subsemnatul pentru fiecare ban cheltuit… Cazurile cele mai grele rămân în sarcina noastră – asta pentru că noi NU avem dreptul să ne selectăm beneficiarii sau potențialii beneficiari după cât de frumoși sunt sau după culoarea pielii…

  3. Institutul National de Boli Infectioase Matei Bals Bucuresti – medicii de acolo sunt deschisi, mai raspund si la mesaje pe Whatsapp pacientilor – cred eu in timpul liber.

  4. Stefan Silviu Mircescu

    SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PENTRU ELIBERAREA ŞI EVIDENŢA PAŞAPOARTELOR – eu unul am fost surprins cat de bine se misca sediul din Mall Plaza. Cozile sunt cu bon de ordine separat pentru minori. Ghisee separate pentru minori. Multe ghisee pentru adulti si copii. Numarul bonului de ordine din coada este afisat peste tot in zona din food-court. Te uiti la reclame si jos vezi care bon urmeaza. E super ok din punctul meu de vedere. De asemenea taxele poti sa le platesti la subsol, aici au doar un ghiseu sau doua unde se colectioneaza taxele si aici mai pot lucra dar sunt foarte multumit de timpul si serviciile oferite.

  5. Vad ca mai sunt oameni care deja au bifat SERVICIUL PUBLIC PENTRU ELIBERAREA PASAPOARTELOR, tot pe acesta il voi mentiona si eu, mai exact serviciul din Pipera.
    Treaba merge smooth, ai nevoie doar de Cartea de Identitate, taxa aferenta o poti plati chiar in incita, la Trezorerie. (să te asiguri ca numele e trecut corect, in caz ca e trecut gresit, my case :D, se remediaza pe loc)
    Iei frumusel un bon de ordine și urmaresti pe ecrane cand iti vine randul si ce birou ai alocat.
    Nu ai cum sa te certi cu cineva, simultan merg cel putin 5 birouri. Odata intrat, ai facut poza, primesti bonuletul cand sa vi sa iti ridici documentul si that’s it. Peste 10 zile vi frumusel la biroul alocat de pe bon, si dureaza fix timpul pt o semnatura sa il ridici. Simplu, eficient, civilizat.
    Aceasi poveste se intampla si la INMATRICULARI AUTO (aici primesti si consultanta in privinta documentelor, ordinea lor in dosar, etc) , PERMISE, CARTI DE IDENTITATE.

  6. E o sefa de sectie la Sf. Ioan ce daca afla ca cineva din sectia ei a luat bani il da afara instant… fie e medic primar fie infirmiera.

  7. Greu! Romanul este cusurgiu din nascare, iar mie mi-e teama ca nu am sa gasesc 10 institutii despre carecsa scriu de bine. Mai precizez ca nominalizarile nu vizeaza institutiile centrale, ci pe cele cu care am intrat eu in contact, in Iasi :1. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. 2. Serviciul cazier de la IPJ 3 Serviciul permise si inmatriculari 4 Institutul Regional de Oncologie 5 APIA 6 Directia de Statistica 7 Spitalul Sf. Spiridon 8 Prefectura 9 Ambulanta 10. Politia.

      1. Da! Este bine….de asemenea, in cadrul ministerului sunt foarte multe structuri care, in funcție de atribuții, sunt mai mult sau mai puțin vizibile! Asta nu înseamnă ca nu își fac treaba!
        As putea sa mai nominalizez și Poliția, serviciile secrete care, in opinia mea, sunt instituții ale statului care își fac treaba! Ca peste tot, sunt și lucruri, oameni care greșesc și ale căror greșeli sunt amplificate și exagerate și care Creează o imagine negativă….

  8. ASF 😊 nu luam cu totii zilnic contact cu ei, dar eu in profesia mea am avut nevoie de informatii si au fost prompti si preocupati. Plus va isi fac treaba destul de bine si pe reglementari si pe sanctiuni.

  9. Lucrand zi de zi cu o mare parte a institutilor din Romania ce elibereaza avize, pot sa fac un top 5 de institutii ce chiar se misca!
    5. Armata
    4. Directia de Sanatate Publica (indiferent de judet)
    3. AACR – Autoritatea Aeronautica Civila Romana
    2. STS
    1. Primaria Cluj – Serviciul Urbanism! Un mare BRAVO pt ce se intampla la ei! Depui urbanism online si il primesti in 3 zile. Depui Autorizatie si in max 10 zile o primesti daca ai toate actele ok!

  10. Infp.ro Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului
    Serviciile de urgente (112)
    Spitalul Bals
    Institutul de geriatrie Ana Aslan
    TVR

  11. Evidenta populatiei Roman sectia eliberari acte dr identitate. M am programat on line cu 3zile inainte, era luna martie .Cred ca vara sant mai ocupati dar daca iti faci programare din timp se respecta. Sectia de Urgenta si serviciul de Ambulanta Roman.

  12. Muzeele etnografice din Romania care servesc dreptul la cultura identitara: Muzeul Astra Sibiu, Muzeul Satului Bucuresti, Muzeul Etnografic al Transilvaniei-Cluj-Napoca; Evenimentele lor sunt permanente invitatii la constientizarea valorilor nationale.
    Universitatile de Arta din Romania: Cluj-Napoca, Bucuresti, Timisoara, Iasi. Nu sunt murdarite politic si isi fac treaba cu mare succes international, inclusiv atunci cand acesta nu este vazut de cineva.

  13. Capeneata Florenta

    DGASMB este deocamdata singura institutie unde am intalnit oameni profesionisti spre deosebire de DGASPC-urile de sector (toate), unde gasim aceeasi mentalitate comunista de acum 30 de ani

  14. Mulțumim pentru clasament!
    O mică remarcă: ținând cont că doamna Kovesi este “plecată de-acasă”, este foarte probabil ca DNA-ul să mai “coboare” câteva poziții în viitorul apropiat …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.