Am simțit că a meritat atunci când…

Later edit: După ce am citit de mai multe ori, cu mare atenție, comentariile voastre, am decis, cu greutatea care vine din faptul că doar o singură poveste, doar una poate fi câștigătoare: câștigătoare este Maria Otilia Dinu. Felicitări câștigătoarei și mulțumiri tuturor participanților!


Când Alex al meu avea cam patru ani și jumătate (acum e în focurile BACului, cum trece pârdalnicul ăsta de timp…) își dorea foarte mult o căsuță cu Albă ca Zăpada și cei șapte pitici (o văzuse el pe undeva, nu mai țin minte pe unde). Și am discutat cu doamna mea dacă să i-o aducă Moș Crăciun în acel an. Doar că, vedeți voi, pe vremurile alea căsuța aia costă o căruță de bani! Așa că ne-am gândit serios dacă să ne aruncăm la investiția asta (căci așa am simțit-o atunci, ca pe o investiție).

Până la urmă, sufletul a bătut raționalul, ca să zic așa :) Și am decis ca Moșul să fie darnic în acel an… Când Alex a văzut sub brad cutia aceea mare, împachetată frumos, cu fundiță roșie, s-a repezit la ea și a sfâșiat hârtia de cadou cu o ferocitate care ne-a făcut să ridicăm sprânceana. Dar apoi ne-au dat lacrimile. Căci încântarea lui când și-a dat seama că era chiar căsuța pe care și-o dorise și strigătul lui (și acum îmi dau lacrimile, vă jur…) ”căsuuuuuuuțaaaaaa meeeeeeaaaaaaa!” a fost unul din acele momente, de care îți aduci aminte toată viața. Unul din acele momente în care tu, ca părinte, simți că bucuria pe care i-ai făcut-o copilului tău este ceea ce trebuia să faci în acel moment din viața ta.

Și am simțit că investiția a meritat. Fiecare leuț. Fiecare lucru la care a trebuit să renunțăm ca să îi facem acea bucurie.

Mi-am adus aminte (cu drag, cu mare, mare drag!) de acel Crăciun pentru că m-au provocat stimabilii de la Provident, care au lansat recent campania ”Merită să faci un pas înainte”, care merge pe ideea că satisfacţia şi emoţiile generate de îndeplinirea unei dorinţe, a unui plan sau a unui vis, depăşesc valoarea materială a acestora.. Și, dacă vă uitați la clipul de mai jos, o să înțelegeți de ce m-am aruncat un pic în zona de amintiri de tătic teribil de mândru de copiii săi :)

Este greu, știu, să măsori rezultatele unei investiții într-o bucurie. Dar, pe de altă parte, nici nu are rost să le măsori la virgulă. Pentru că pur și simplu simți, cu sufletul, că a meritat. Simți că te bucuri de bucuria celuilalt. Iar bucuria asta este cea mai bună măsură posibilă :)

Și pentru că vreau să aud de la voi idei despre o investiție într-o bucurie pe care vreți să o faceți cuiva (sau, de ce nu, chiar vouă!), vă provoc să îmi spuneți despre ideile voastre în comentarii. Și unul dintre voi o să primească din partea Provident un premiu de 1.000 de lei, care să vă ajute să faceți acea investiție.

O să aleg câștigătorul în funcție de frumusețea poveștilor pe care mi le veți spune. Da, știu, e subiectivă chestiunea. Doar că, vă întreb, cum să alegi altfel decât cu sufletul dintre mai multe povești cu suflet? :)

Aștept comentariile voastre până pe 15 iunie, ora 23.59. Succes și abia aștept să vă citesc poveștile!

10 comentarii la “Am simțit că a meritat atunci când…

  1. Diaconu Luminita Răspunde

    Investitie intr-o bucurie……ce frumos suna!De cele mai multe ori ne limitam la nevoi,la satisfacerea acestora si atat ,la lucruri care nu ne ofera si bucurie odata consumate.Bucuria este altceva……..ea ramane uneori toata viata …….ca in exemplul tau…..Ei ,eu nu am copil…….dar am o mama soacra care face cat ….2,3, copii….Este inimoasa,speciala,calda ,sensibila si de mare ajutor…….ce mai ,soacra perfecta……care totdeauna are o vorba buna de incurajare pentru fiecare si la intrebarea daca are nevoie de ceva ,raspunde invariabil ,nu,lasati sa aveti VOI!….Iata ca a sosit momentul sa o „premiez „pe cea mai „cool ” soacra.Doresc din tot sufletul sa ii achizitionez o mini vacanta intr-o statiune turistica- balneo ,pentru ca nu a fost de muuuulti ani si are nevoie de tratament…aaaaa si vreau sa-i ofer si speranta unui nepotel in vuitorul apropiat .Daca e sa ne bucuram, sa ne bucuram cu totii.Multumim Provident si simpaticului Cristian China Birta

  2. Mi Ushka Răspunde

    In vara asta, mandra mica implineste 5 ani si isi doreste foarte mult o petrecere cu toti prietenii. Nu i-am tinut pana acum nicio petrecere, ni s-a parut exagerata toata nebunia. In plus, pica in timpul vacantei de vara, iar bugetul de vacanta a avut mereu prioritate, din pacate. Dar anul asta stie exact ce vrea, ne-a innebunit cu petrecerea si tortul si locul de joaca si…si…si… :) Stiu sigur ca ii vom face o maaare bucurie, asa ca anul asta vom investi intr-o aniversare de neuitat. Putin ajutor ar fi mai mult decat binevenit :)

  3. Stroe Irina Răspunde

    Noi ne amintim cu drag două momente de acest gen, când scumpa Eli a dorit calculatorul broscuta ( ceva grozav pentru ea la 5 ani, iar noi am făcut niște demersuri laborioase pentru a- la avea, deoarece nu se găsea în orașul nostru, am rugat o ruda care venea la noi sa treacă în drumul sau pe la Pitești pentru a îndeplini dorința copilului. Nu va putem spune reacția de neuitat a fetiței când a văzut calculatorul sub brad, niciodată activitate nu a scăpat de ochiul vigilent al scumpei în următoarele zile, spunând după fiecare ” ce grozav e !” Iar karaoke a ajutat- o să înțeleagă că are și voce. …)si Mickey Mouse, o jucărie banală de pluș dar ce- drept cam mare și cam scumpă, am gasit- o la peco după săptămâni de căutări, alimentam și soțul meu a venit la noi spunandu- mi în soapta ca vine cineva în vizită sa închidem ochii și a apărut la geamul mașinii MicKey Mouse, emoția copilului nostru a făcut toți banii atunci, bineînțeles ca jucăria a început sa ne însoțească peste tot. Așteaptă sunt bucurii adevărate. AcuMulțumesc cea mare are 11 ani și dorește ceva îndrăznetimp, ne gândim serios și la ăsta, telefonul ei și doar al ei, cu tach si toate cele. ….Eh!

  4. Dobre Catalin Răspunde

    David vrea o căsuță în copac de la 5 ani. Acum are 8 jumate. I-am explicat că nu avem unde s-o construim, în curtea noastră nu e decât un liliac și mulți trandafiri.
    Hai să plantăm un copac și așteptăm să crească, eu am răbdare – a zis el.
    I-am făcut pe plac cu gândul că se va mulțumi cu experiența de a planta un copac, de fapt trei: un nuc, luat din pepinieră, deci destul de măricel, și doi meri, pentru a pune și un hamac (acesta este un vis de-al meu).
    Au trecut 3 ani și, după cum stau lucrurile, anul acesta vom mânca 8 mere, iar în nuc vom putea pune o căsuță pentru păsărele. Pentru căsuța din copac pe care o visează David trebuie să mai așteptăm vreo 20 de ani, cel puțin. Adică atunci când va fi de vârsta mea, ceea ce nu ar fi rău, se vor bucura copiii lui.
    Băiatul meu încă mai speră că există o soluție și se așteaptă să fac ceva. Eu. Eu trebuie să fac ceva.
    Nu mă pricep la minuni, dar mă gândesc la o soluție: să aduc un copac mare în grădina noastră. Deja l-am identificat, e în grădina unui prieten, mi-l dă, eu trebuie doar să-l scot din pământ și să-l plantez la mine. E treabă de utilaje, meseriași, transport, plantare și sfaturi. Adică bani să mut un copac care ar putea să se usuce la mine curte.
    Dar dacă s-ar prinde? Nu ar fi o minune? Nu aș fi eu cel care ar înfăptui minunea?
    Asta e bucuria pe care aș vrea s-o fac fiului meu. Se spune că ”oamenii vor uita ce-ai făcut, vor uita ce ai zis, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă”.

  5. nicoleta enache Răspunde

    as vrea sa i ofer mamei o vacanta mult visata, mai precis un tur al Romaniei. dupa 40 de ani de munca (fara vacanta pentru ca job ul era de asa natura) ar merita cu prisosinta. din pacate eu nu i o pot darui pentru ca sunt in cautarea unui loc de munca

  6. ana rodica Răspunde

    Am citit toate povestile si toate sunt minunate,in sensul ca fiecare se gandeste la aproapele sau ,mai mult decat la el !Nu-i minunat? insa mi-ar placea sa alegeti pe Ovidiu-Christian ,acel baietel care isi doreste sa innoate cu delfinii!

    • Deea Muresan Răspunde

      Multumim pentru sustinere, Ana Rodica :*

  7. Sasarman Amalia Răspunde

    De cand il stiu pe tata…si sunt ceva ani la mijloc( sic!)…i-a placut sa lucreze in gradina. Ori de cate ori prindea ocazia fugea la bunici si isi gasea de lucru: ba lega rosiile, ba stropea cartofii, ba uda straturile.
    Acum sunt pensionari amandoi si…ghici?! S-au mutat la tara, in casa bunicilor! Nu au ei cine stie ce gradina, e mica, dar o lucreaza cu drag din zori si pana seara . Eu glumesc si le spun ca au inventat agricultura pe metru patrat. Nu se dau in laturi de la sapa sau de a cara o galeata cu apa, chiar si acum, la 70 de ani. Toata vara ne umplu camara noua, celor trei copii, cu rosii, vinete, ardei, ceapa si tot ce mai cultiva ei.
    Dar…fiindca intotdeauna exista un dar…verile au devenit foarte secetoase si le este tare greu sa scoata apa din fantana si sa o care in gradina. De aceea ma gandesc ca un hidrofor cu rezervor le-ar fi de mare ajutor. Este investitia pe care as face-o pentru a le oferi o mica bucurie , o parte din bucuria pe care ei ne-o ofera in fiecare zi.
    Apa din fantana ar ajunge imediat la suprafata si cu ajutorul unui furtun, direct in gradina. Munca lor ar fi mult usurata, iar eu imi voi bucura sufletul cu zambetele lor asternute timid pe fetele brazdate de timp.

  8. Gabriel Răspunde

    Candva, imi pierdusem mintile si apucasem pe niste cai, mai aiurite. Un fel de ”mama prostilor tampiti”. Stii ce zic? Mai la pacanele, mai un sprit, mai …una , alta…Nevasta-mea parea sa se cam sature. Era insarcinata si cred ca asta a fost marele meu noroc.
    Fiica-mea a venit ca un suras in inima si suflet. Doar ca naravurile pareau sa persiste. Si sotia mea continua sa creada ca ma voi schimba. Bineinteles, de fiecare data, cu promsiuni desarte.
    Inca o leafa, inca o pacanea, inca o noapte pierduta. Ajuns acasa, in adimineata unui Ajun de Craciun, micuta mea imi sare in brate bucuroasa si imi spune ca a vorbit ”aseara”cu Mosul la telefon, promitandu-i cumintenie, credinta si bucurie.
    Valul aburilor alcoolici mi s-a ridicat instant, odata cu disperarea omului care a cheltuit aproape un salariu si dorindu-si ca in acel moment, ceva sa se crape sub el, inghitindu-l.
    Nevasta-mea m-a privit din usa unei bucatarii care astepta de fapt sa miroase a prajituri, cozonaci si bucate din cele neaose, de-ale noastre. Si-a ascuns privirea inlacrimata pe sub umar si s-a intors incet, ”savurandu-si” necazul intr-o ceasca cu cafea, amara banuiesc, ca si viata de pana atunci.
    Nimic si nicicum nu m-a trezit pana atunci. Din acel moment, soarta mea a fost harazita sa cada in mainile celor doua fiinte, cele mai adorabile din viata. Acel moment a fost apogeul terminarii, uitarii si tradarii…
    Clipa de atunci, privirea si bucuria copilei in asteptarea Mosului, speranta sotiei ca poate voi mai ajunge cu ceva banuti si pentru cele de trebuinta, ei bine, acea clipa mi-a fost de ajuns.
    In nemernicia si egoismul meu, mi-am dat seama ca nu aveam nici un drept sa le fac asta. Nu aveam nici un drept sa traiesc pe langa ele, sa dorm cu ele, sa stau la masa cu ele. Eram cel mai mare dobitoc…
    Au trecut ani. Multi ani de atunci.. Iubita mea ”cea mica” intra deja la liceu si cred ca mai implinit nu pot fi. Sotia mea pare sa fi uitat acele timpuri( oare??) insa eu nu le uit nicicum!!
    Eu, ce sa zic??? Inca mai am frustrari, mustrari si resemnari . Cu toate acestea, sotia si fiica mea primesc cele mai frumoase cadouri de Craciun si nu numai( dar nu asta conteaza) viata merge inainte si tot ceea ce vreau, este sa le multumesc ca ”nu m-au parasit” si pentru ca m-au incurajat sa le dovedesc ca pot fi tata, sot si om!!!

  9. Cristian China-Birta Răspunde

    După ce am citit de mai multe ori, cu mare atenție, comentariile voastre, am decis, cu greutatea care vine din faptul că doar o singură poveste, doar una poate fi câștigătoare: câștigătoare este Maria Otilia Dinu. Felicitări câștigătoarei și mulțumiri tuturor participanților!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: