19.06.2017

Greu nu este să faci lucruri, greu este să te pui în starea de a vrea să faci lucruri

Mie tare îmi place vorba aia a lui Brâncuși: greu nu este să faci lucruri, greu este să te pui în starea de a vrea să faci lucruri. Mare adevăr… Căci atunci când intri cu adevărat în starea de a vrea să faci lucruri, ei bine, abia atunci începi să găsești soluții adevărate și să mergi înainte pe drumul pe care ți l-ai propus. Hai să vă dau un exemplu despre cum, după ce ai intrat în această stare, să faci lucruri care să ajute, dacă vrei cu adevărat să ajuți.

La Liceul Teoretic Brâncoveanu Vodă din Urlați există o Clasă Tehnică (specializarea Electronist Aparate și Echipamente, o specializare foarte rar întâlnită la nivel național). Această clasă a fost înființată cu sprijinul Procter and Gamble, companie care are o fabrică în localitate (apropo, fabrica produce pentru un miliard de oameni la nivel global!). Toate bune până aici, dar a apărut o problemă: lipsa spațiului pentru această Clasă Tehnică în cadrul liceului.

Și aici intervine partea despre care ne zicea Brâncuși. Căci oamenii, puși în fața acestei probleme, au intrat în starea de a vrea să facă lucruri. Și au găsit soluția: un container provizoriu, unde copiii să poată învățat. Provizoriu, zic, pentru că Procter and Gamble împreună cu Habitat for Humanity o să ridice de la zero o clasă pentru viitorii meseriași, care cu ajutorul voluntarilor și al tuturor celor implicați, care va fi gata în septembrie.

Hai să v-o zic altfel (cumva să răspund la întrebarea nerostită ”de ce nu s-a așteptat până o să se ridice de la zero clasa în toamnă?”): fiecare oră în care copilul nu învață este o oră în care România pierde știință pentru viitorii meseriași. De aceea cred eu că s-a ales această soluție provizorie, pentru ca elevii să aibă ocazia să nu își întrerupă ciclul educațional, să nu se piardă luni de zile (sute de ore) de învățare continuă.

Când am vizitat fabrica Procter and Gamble din Urlați, am ajuns și în liceu, unde ne-am întâlnit cu elevii din această Clasă Tehnică. Și am vorbit cu specialiștii companiei, care îi învață pe elevi meseria. Dacă nu aș fi știut dinainte că nu sunt angajații liceului, ci ai companiei, aș fi zis că sunt diriginții lor. Așa relație aveau cu elevii și atât de bine relaționau elevii cu ei.

Dacă privim lucrurile în perspectivă, înțelegem și mai bine această relație. Pentru că mulți dintre cei care sunt acum elevii profesorilor vor deveni, după absolvire, colegii lor. Să ai această oportunitate de a învăța încă din liceu meserie, iar apoi de a te angaja, la tine acasă, într-o companie care îți oferă un loc de muncă așa cum ți-l dorești nu este deloc puțin lucru.

Vin și vă întreb: în câte locuri din România există astfel de probleme? Și câte din aceste probleme și-au găsit o rezolvare tocmai pentru că oamenii au vrut să găsească soluții? De aceea vă invit să vedeți ceea ce s-a întâmplat la Urlați ca pe un exemplu de urmat de către toți cei care aleg varianta datului din umeri și al lui ”asta este, nu se poate”.

Bravo pentru toți cei care au gândit și au implementat această soluție! Și un și mai mare bravo pentru inițiativa de a construi de la zero o clasă pentru acești copii! Respect!

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Știați că 52% dintre tinerii bucureșteni cu vârste între 18 și 29 ani se simt acasă în afara propriei locuințe?

Merită să vedeți Festivalul Internațional al Statuilor Vivante!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *