Pfoai, știrea asta singură – singurică și ar fi de ajuns să mă gândesc la modul serios să îmi programez o vizită de lucru la JazzTM :D
Primii artiști confirmați pentru ediția 2017 sunt: The Chick Corea Elektric Band feat. Frank Gambale, Eric Marienthal, John Patitucci și Dave Weckl (credit foto: Ernest Gregory ), care vor concerta, în premieră în România, pe scena din Piața Victoriei din Timișoara. Band-ul s-a reunit în 2016, la cea de-a 75-a aniversare a lui Chick Corea, iar de atunci sărbătoresc pe marile scene ale lumii, într-o petrecere fără de sfârșit.
Band-ul de jazz fusion a luat naștere în 1985 aducând împreună muzicieni care au revoluționat cu adevărat genurile muzicale. Albumul lor de debut, cu același nume, The Chick Corea Elektric Band, a reunit o multitudine de stiluri, jazz, rock, latino și funk, prezentând publicului un sound futurist, considerat și acum ca fiind una din pietrele de temelie ale jazz fusion.
Cvintetul înseamnă Chick Corea la pian, Dave Weckl la tobe, John Patitucci la bass, Eric Marienthal la saxofon și Frank Gambale la chitară. Împreună au produs, în anii `80, un șir de albume care au devenit sacre odată cu trecerea timpului. Influențele lor se regăsesc în stiluri precum EMD și hip-hop, ele ajungând și la trupe de jazz precum Snarky Puppy. Cel mai cunoscut dintre ei este, cu siguranță, Chick Corea, cu 22 de premii Grammy (din nu mai puțin de 63 de nominalizări), cu alte trei premii Latin Grammy (mai mult decât orice alt artist nominalizat vreodată la categoria „Cel mai bun album instrumental”), inclus în DownBeat Hall of Fame și Jazz Master în 2006 și care a obținut statutul de legendă vie, după cinci decenii de creativitate nemaîntâlnită și un randament artistic amețitor.
Armando Anthony ”Chick” Corea este un pianist și compozitor de jazz și fusion, multe dintre compozițiile sale fiind considerate „standarde” ale jazz-ului. În anii `60, a fost membru al band-ului Miles Davis, contribuind decisiv la nașterea a ceea ce numim mișcarea electric jazz fusion. Corea a fost descris ca fiind una dintre marile voci ale jazz-ului mondial care a ieșit la iveală după era John Coltrane, fiind recunoscut ca un vizionar al muzicii (și nu doar al celei de jazz). Al patrulea cel mai premiat artist în viață din istoria premiilor Grammy, Chick Corea încă explorează stiluri muzicale, la cei 75 de ani ai săi, și este implicat activ în promovarea și strângerea de fonduri pentru cauze sociale.
The Chick Corea Elektric Band are în componență, alături de Corea, muzicieni care au lansat de-a lungul timpului albume proprii, fiecare dintre ei fiind lider pentru diferite trupe. Patitucci (cinci premii Grammy) a fost parte din cvartetul lui Wayne Shorter, în timp ce Weckl (un premiu Grammy) a concertat alături de Natalie Cole, B.B. King, Mike Stern și sute de alți muzicieni. Marienthal (două premii Grammy) și-a lăsat o amprentă uriașă în lumea R&B-ului și a jazz-ului urban, în timp ce Gambale (două premii Grammy), creatorul tehnicii „sweep picking”, are peste 20 de albume solo.
https://youtu.be/62ZPquVr7rI