24.05.2017

Cum a ajuns Holcim România să doneze 211 tone ciment pentru locuințele familiilor dezavantajate social

În luna decembrie a anului trecut, Holcim România a lansat cea de a doua ediție a concursului online “O, brad beton!”, prin intermediul căruia compania contribuie la construirea de locuințe pentru familiile dezavantajate social, în parteneriat cu organizația Habitat for Humanity România.

Prima ediție a concursului, desfășurată în decembrie 2015, a avut ca rezultat o donație de 190 de tone de ciment din partea Holcim România, lucru care a îndemnat compania să relanseze provocarea și în 2016. Astfel, ediția din decembrie 2016 a „O, brad beton!” a înregistrat un succes răsunător, depășind rezultatul primei ediții, iar numărul răspunsurilor corecte concretizându-se într-o donație de 211 tone de ciment ce vor merge către proiectele sociale planificate pentru anul 2017 ale ONG-ului Habitat for Humanity. Pentru fiecare răspuns corect, Holcim România donează un sac de ciment către acest proiecte, în beneficiul mai multor familii dezavantajate social.

“După succesul înregistrat de concursul O brad beton în 2015, am decis să organizăm o a doua ediție, pentru a continua să oferim sprijinul nostru familiilor dezavantajate social. Astfel, cele 211 tone de ciment rezultate în urma ediției din acest an a concursului se vor îndrepta către proiectele desfășurate de Habitat for Humanity la nivel național, prin care vor beneficia zeci de familii. Așa cum ne-am propus, bazându-ne pe spiritul civic al semenilor, susținători ai Holcim România, am depășit cifra atinsă în 2015”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă Holcim România.

Brăduțul din beton a călătorit virtual prin întreaga lume și a fost „fotografiat” lângă construcții realizate din materiale LafargeHolcim, dar și lângă clădiri sau simboluri emblematice din lume, iar participanții au fost provocați să identifice unde se află. La fiecare răspuns corect cu locația brăduțului, participanții au descoperit poveștile a 13 clădiri și a materialelor din care aceastea au fost construite.

Cele 13 clădiri au fost: Barajul Hoover din Statele Unite ale Americii, Parcul elefanților de la Grădina Zoologică din Zurich, tunelul Gotthard Base din Elveția, fabrica Holcim România Câmpulung, Globalworth Tower din București, camera de comandă a fabricii Holcim România Câmpulung, Sala Filarmonicii Elba din Hamburg, fabrica Holcim România din Aleșd, Pasajul Basarab din București, clădirile Reflections din Keppel Bay – Singapore, One World Trade Center din New York, stadionul Jean Bouin din Paris și turnul de telecomunicații din Belgrad.

Mesajul concursului a ajuns la aproape 435.000 oameni și a adunat 5.284 participanți și 27.058 răspunsuri, dintre care 23.300 corecte. Prin tragere la sorți, Holcim România a oferit marele premiu – un voucher de 1.000 lei la Dedeman – unuia dintre participanții care au răspuns corect în urma provocării.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Știați că există benzi desenate cu Căpitanul Aquafresh și cu Sparge-Smalț? :D

59% din moldoveni consideră că pedeapsa cu închisoarea este utilă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *