Da, o spun din nou, tare și răspicat: Raluca Feher mă enervează din ce în ce mai tare! Păi bine, măh fată, adică nu am io ale mele de citit, de astea de business (să mi se deschidă și mie creierașul pă materie de făcut lovele), de vizitat ale mele (am niște restanțe la capitolul ăsta de îmi vine să dau cu cuțâtu-n ptiatră!), de văzut de ale mele pe linie de servit patria 2.0?
Ba am, cum să nu le am. Dar tu batman, batman de vii și mă tot lovești, din când în când (sigur există undeva în cosmos o cometă pe nume Feher, că așa vii și tu cu traiectoria, când te apucă de coada celestă inspirația…) cu câte o carte, care mă face să mă întreb de ce te mai citesc, jur!
Motivul 1. Mai stai, dragă, pe acasă și vezi-ți de ale tale! Că parcă ți-ai făcut un obicei de ăsta sadic să ne faci să trepidăm că de ce nu am ajuns și noi pe acolo pe unde îți plimbi matale feherismicul fang shui. Dăm pagină după pagină și cu fiecare întorsătură slobozim câte un ”Feheroooo, bine că ai fost tu acolo și noi nu!”. Căci ajungi în atât de multe locuri încât oricât am tăia din ele tot ne mai rămâne muniție să te înjurăm. Cu drag, desigur. Și cu patos, firește.
Motivul 2. Io nu am mai citit pe nimeni care să facă în halul ăsta de telecomandă destinațiile în care ajunge și, totuși (aici ești de o periculozitate de-a dreptul dragniană – ca să îți împrumut tone of voiceul un pic), să ne facă să ne dorim să ajungem acolo. Oricât de tare te opintești să ne spui că nu e de noi acolo (apropo, mongoala aia de ți-a fost ghid e ca în bancul cu ardeleanul și girafa: așa ceva nu există!), că e atât de contorsionată extorsiunea degajamentului prin locurile alea încât nu merită să ne căznim să ajungem, cu atât vrem mai mult să pățim ce ai pățit tu. Na, poftim, belea…
Știi ce te salvează de la oprobiul nostru categoric și irefutabil? Că ești tare simpatică, tu, Feher, care ești :D
PS Cumpărați și citiți ”Splendidul Loc al Fericirii Supreme”, v-o recomand cu maximă căldură. Și enervați-vă și voi pe Raluca. Merită!